Plângere contravenţională. Sentința nr. 2187/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 2187/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 17530/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2187

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.02.2014

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B.-C.

GREFIER: G. A. – L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul O. G. I., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. G. I. în B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul O. G. I., prin reprezentant convențional – avocat G. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/15.10.2013, depusă la fila 6 dosar, lipsind intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SACENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței . nr._ (35)/21.10.2013, depusă la fila 11 dosar, la data de 07.02.2014, prin C. Registratură, intimata a depus la dosar copia procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de contravenție . nr._/03.10.2011, după care,

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 94 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 10 indice 1 din OG nr.15/2002.

Instanța pune în discuția părților excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată.

Petentul prin avocat, arată că a făcut dovada cu privire la momentul în care a luat cunoștință de procesele verbale. Mai arată că i-a fost pus în vedere petentului să depună la dosar copia procesului verbal, iar în urma diligențelor acestuia la primărie a reușit sa depună copia acestuia. Solicită respingerea excepției invocate, invocând dispozițiile Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța, având în vedere prevederile Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de Inalta Curte de Casație și Justiție, respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată, întrucât procesul verbal a fost comunicat prin afișare la domiciliul petentului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților pe probe.

Avocatul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și copiile de pe roviniete.

Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile și planșa foto depuse la dosar, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 Noul Cod de proc. Civ., apreciindu-le admisibile potrivit legii.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților pe fondul cauzei.

Avocatul petentului solicită admiterea plângerii contravenționale, constatarea nulității procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, întrucât petentul s-a aflat în eroare la acel moment. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța, considerându-se lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 16.10.2013 petentul O. G. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 03.10.2011, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petentul a arătat în esență că prin procesul verbal . nr._ din data de 03.10.2011, a fost obligat la plata amenzii în cuantum de 250 lei și la achitarea unei despăgubiri în cuantum de 28 euro.

Menționează că la data de 07.10.2013 a primit prin poștă somația nr._/02.10.2013 și titlul executoriu nr._/02.10.2013, ambele emise de Direcția Economică B., prin care a luat la cunoștință că a fost sancționat contravențional de către CNADNR.

Precizează faptul că neplata taxei de utilizare a drumurilor naționale s-a datorat unei erori în care s-a aflat, în sensul că a avut convingerea că a avut achitată această taxă.

Învederează instanței că prin Legea nr. 144/2012 a fost eliminată obligarea la plata tarifului de despăgubire de 28 Euro.

Susține că agentul constatator nu a respectat prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, referitoare la prezentarea împrejurărilor reale ce pot servi la aprecierea gravității faptei. De asemenea, nu i-a fost acordată posibilitatea de a menționa eventualele obiecțiuni.

În subsidiar, având în vedere gradul redus de pericol social al faptei, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002 și Legii nr. 144/2012.

În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar, în fotocopii: somație, titlu executoriu, dovada comunicării acestora, roviniete CNADNR cu bonurile fiscale aferente și procesul verbal de contravenție contestat.

Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 30.12.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

A invocat excepția tardivității formulării plângerii. Conform art. 31 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare.

A menționat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Procesul verbal cuprinde mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar: raport căutare PVCC, planșa fotografică a abaterii, dovada comunicării prin afișare a procesului verbal, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 03.10.2011 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 04.04.2011, ora 12:53, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, petentul a fost obligat la plata amenzii în cuantum de 250 lei și la achitarea unei despăgubiri de 28 euro.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Conform Deciziei nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din 23.07.2013, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, tocmai pentru a i se da posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea procesului verbal în modalitatea aleasă de către intimată în cauza de față, respectiv prin afișare la domiciliul acestuia, și implicit faptul că plângerea contravențională se impune a fi socotită ca fiind introdusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării. Prin urmare, instanța urmează a respinge excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Mai mult, instanța constată că din cuprinsul procesului verbal și a planșei foto depusă de intimată rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra modului de săvârșire și a gravității faptei, astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.

Instanța reține că prin Decizia nr. XXII/ 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că nerespectarea la încheierea unui proces-verbal a altor dispoziții legale decât cele prevăzute de art.17 din OG nr. 2/2001, se sancționează cu nulitatea relativă, fiind necesară dovada existenței unei vătămări suferite de petent și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.

Conform dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, în momentul încheierii procesului verbal de contravenție, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Rezultă cu claritate din aceste dispoziții că dreptul la apărare al contravenientului nu este absolut, iar în procedura contravențională se exercită prin formularea de obiecțiuni în anumite condiții prevăzute de lege, respectiv numai dacă contravenientul este prezent la încheierea procesului verbal de contravenție, condiție subînțeleasă de vreme ce obligația de încunoștiințare a contravenientului este impusă agentului constatator numai pentru momentul încheierii procesului verbal de contravenție. În cazul în care contravenientul nu este prezent la încheierea procesului verbal, agentul constatator nu are obligația de a informa contravenientul despre dreptul de a formula obiecțiuni, așa cum susține în mod eronat petentul. Prin urmare, nu au fost nesocotite dispozițiile art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001. În plus, prin plângerea adresată instanței petentul a formulat toate obiecțiunile la procesul verbal, astfel încât nu a suferit nici o vătămare prin încheierea procesului verbal în acest mod.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin.2, în Anexa nr. 2.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin.2, începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit.e, acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. j definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1 alin.1 lit. b, din același act normativ respectiv: „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentului care era proprietarul autovehiculului.

În speță, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal corespunde realității în sensul că petentul a circulat, într-adevăr, la data de 04.04.2011, ora 12:53, cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, aspect recunoscut și de acesta și probat prin planșa foto atașată la fila 27 din dosar.

Așadar, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator, sancțiunea avertismentului fiind suficienta pentru atingerea scopului urmărit de legiuitor.

Astfel, instanța considera ca, deși petentul nu deținea rovinietă pentru autoturismul său la data săvârșirii contravenției, această fapta are un grad de pericol social redus, petentul nefăcând o obișnuință din a încălca normele care reglementează obligativitatea achitării taxei de drum. In acest sens, petentul a probat faptul că, anterior sancționării sale prin procesul-verbal contestat in prezenta cauza, s-a conformat dispozițiilor legale, achiziționând roviniete și achitând tarifele aferente necesare circulației pe un drum național (filele 37-38).

Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și dispozițiile art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din OG nr. 2/2001, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.

Referitor la tariful de despăgubire, potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța urmează să admită în parte plângerea, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul și să exonereze petentul de obligația achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro. De asemenea, în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul O. G. I., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. G. I. în B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Respinge excepția de tardivitate, invocată de intimată.

Dispune transformarea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal . nr._/03.10.2011 întocmit de intimată, în sancțiunea „avertisment”.

Înlătură obligarea petentului de a achita tariful de despăgubire în sumă de 28 euro.

Atrage atenția petentului asupra gravității faptei săvârșite și îi pune în vedere ca pe viitor să nu mai săvârșească fapte de natură contravențională.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.02.2014.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./4ex./04.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2187/2014. Judecătoria BUZĂU