Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 10346/200/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR._
Ședința publică din 27.06.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: A. D.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petentul V. G., cu domiciliul in Braila, ., ., judetul Braila, impotriva procesului verbal de contraventie impotriva . nr._ incheiat la data de 23.06.2013 de intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU, cu sediul in Buzau, . – 10, judetul Buzau.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul V. G. si intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata, nu este supusa timbrajului, in procedura de regularizare a cererii au fost comunicate intimatului copia actiunii si inscrisurilor atasate, intimatul a formulat intampinare, avand atasate raportula gentului constatator, procesul verbal din 23.06.2013 si fisa de cazier contraventional privind pe petent - ce au fost comunicate petentului la data de 9.04.2014, a solicitat judecarea cauzei in lipsa, după care;
In conformitate cu dispozitiile art. 258 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.
I N S T A N T A:
Deliberand asupra prezentei actiuni civile, retine urmatoarele:
Prin cererea introdusa pe rolul instantei la data de 27.06.2013, sub nr._, petentul V. G. a formulat plangere impotriva procesului verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 23.06.2013 de intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU, solicitand admiterea actiunii si anularea procesului verbal de contraventie.
In fapt, petentul a invedereat instantei ca prin procesul verbal de contraventie a fost sanctionat contraventional de catre intimat, intrucat nu a putut face dovada detinerii unei asigurari auto valabile, la data de 23.06.2013, privind autoturismul proprietate marca WV Polo cu nr. de inmatriculare TX 7688XM.
Petentul nu a indicat motivele de fapt si de drept pe care si-a intemeiat plangerea.
In sprijinul actiunii, petentul a depus urmatoarele inscrisuri: copia procesului de contravenție, procura, copie rovinieta, polita asigurare, copie C.I.
In termen legal. I.P.J. Buzau a formulat intampinare in conditiile art. 165 Cod pr.civ., prin care a solicitat respingerea plangerii ca neintemeiata.
Prin intampinare I.P.J. Buzau a sustinut ca la data de 23.06.2013, petentul a fost sanctionat contraventional pentru nerespectarea prevederilor art. 121 al. l din ROUG nr. l95/2002 R, pentru depasirea limitei maxime de viteza admisa in localitate, dar si pentru nerespectarea disp. art. 56 din Legea 136/1995.
S-a aratat ca la data respectiva, in jurul orelor 16:59, agentul de politie rutiera a procedat la oprirea autoturismului cu nr. de inmatriculare TX 7688MX, iar in urma verificarii asigurarii auto in bazele de date a rezultat faptul ca autoturismul respectiv nu detine asigurare auto valabila, iar cea prezentata de petent era anulata de societatea de asigurari din l8.06.2013, conform documentelor anexate.
Avand in vedere ca petentul nu contesta abaterea privind incalcarea regimului legal de viteza, nu va analiza cererea sub acest aspect.
S-a solicitat judecarea in lipsa, potrivit art. 242 pct. 2 Cod pr.civ.
D. dovada, intimatul a depus urmatoarele inscrisuri: raportul agentului constatator, dovezi din care rezulta ca petentul nu a detinut asigurarea auto valabila la momentul savarsirii contraventiei, proces verbal incheiat la data de 23.06.2013 de agentul constatator si cazierul auto al petentului.
Legal citat, petentul nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat probatorii in sustinerea nevinovatiei sale, astfel ca instanta a incuviintat in conformitate cu dispozitiile art. 258 Cod pr.civ. probatoriul cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta va retine urmatoarea situatie de fapt si de drept.
Prin procesul verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 23.06.2013 de catre I.P.J.Buzau, petentul a fost sanctionat contraventional cu amenda in suma de 1000 lei si avertisment pentru savarsirea contraventiei prevazuta de art. 56 din Legea 136/1995 si art. 121 al. 1 din ROUG nr. l95/2002 R, pentru faptul ca autoturismul proprietate nu detinea asigurare auto valabila, cea prezentata de acesta fiind anulata de societatea de asigurari, precum si pentru depasirea limitei maxime de viteza admisa in localitate.
Petentul a semnat procesul verbal de contraventie, fara obiectiuni, dar prin plangerea formulata nu contesta abaterea privind regimul legal de viteza.
Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanta investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotarasca cu privire la sanctiunea aplicata, pronuntandu-se deasemenea si cu privire la sanctiunea aplicata de agentul constatator.
Asadar, sub aspectul legalitatii procesului verbal de contraventie, instanta constata ca acesta cuprinde mentiunile prevazute de art. l6 – l7 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, care in lipsa ar putea atrage nulitatea absoluta.
Sub aspectul temeiniciei procesulului verbal de contraventie, intimatul, prin inscrisul atasat la filele 14 – 16 dosar a facut dovada temeiniciei procesului verbal de contraventie contestat.
Sub aspectul individualizarii sanctiunii contraventionale ce a fost aplicata petentului, instanta constata ca agentul constatator a respectat criteriile de individualizare prevazute de lege, aplicand petentului o sanctiune contraventionala proportionala cu gradul de pericol social al contraventiei savarsite.
In urma coroborarii materialul probator administrat in cauza, instanta constata ca I.P.J. Buzau - prin inscrisurile depuse la dosar a facut dovada temeiniciei si legalitatii procesului verbal de contraventie, in timp ce petentul nu a adus nici o dovada contrara care sa inlature cele consemnate in procesul verbal.
In consecinta, retinand vinovatia petentului, instanta va respinge plangerea formulata ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge actiunea formulata de petentul V. G., cu domiciliul in Braila, ., ., judetul Braila, impotriva procesului verbal de contraventie impotriva . nr._ incheiat la data de 23.06.2013 de intimatul I. DE POLITIE JUDETEAN BUZAU, cu sediul in Buzau, . – 10, judetul Buzau.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 27.06.2014.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./08.07.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9574/2014.... | Validare poprire. Sentința nr. 774/2014. Judecătoria BUZĂU → |
|---|








