Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 8160/200/2013
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 30.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. A.
Grefier: I. D.
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta . - B., MICRO 3, ., J. B. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN - sector 6, București, .. 401 A.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Nemaifiind alte cereri de formulat si alte probe de administrat, instanta apreciaza cauza in stare de judecata si retine cauza spre solutionare.
INSTANTA
La data de 22.05.2013, sub nr.8160, s-a înregistrat plângerea contravențională formulată de petentul . împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._/14.06.2011, prin care a solicitat anularea acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivare, a recunoscut că la data controlului nu avea achitată rovinieta.
Intimatul, prin Întâmpinarea de la filele 10-11, a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art.31 alin.1 din OG nr.2/2001- împotriva procesului verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
În cauză, procesul verbal de contravenție a fost comunicat la data de 22.06.2011, conform procesului verbal de la fila 15, iar plângerea contravențională a fost depusă la instanță și înregistrată la data de 22.05.2013,, deci cu depășirea termenului menționat anterior.
În consecință, instanța va admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . - B., MICRO 3, ., J. B. în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN - sector 6, București, .. 401 A, ca tardiv formulată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored.ALA/4 ex.
| ← Succesiune. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 24/2014.... → |
|---|








