Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 7937/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - M. S.

GREFIER - I. A. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. - SERVICIUL DE ORDINE PUBLICĂ, cu sediul în B., .-10, jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta . - prin avocat S. I., lipsă fiind intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- SERVICIUL DE ORDINE PUBLICĂ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Apărătorul petentei depune la dosar contract de prestări servicii de pază și precizează că susține cererea de repunere a cauzei pe rol.

Instanța admite cererea și dispune repunerea cauzei pe rol.

Apărătorul petentei precizează că nu are cereri preliminarii de formulat.

Nefiind cereri preliminarii, instanța acordă cuvântul în probațiune.

Apărătorul petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează petentei - proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba apreciată ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fond, apărătorul petentei solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, anulare aprocesului verbal de contravenție fiind lovit de nulitate absolută, având în vedere faptul că agentul constatator a reținut, în mod eronat, o situație de fapt pe care nu a verificat-o ulterior. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 16.05.2013 sub nr._, petenta . a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție .> PA nr._/30.04.2013 încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. - SERVICIUL DE ORDINE PUBLICĂ, solicitand anularea acestuia.

In motivarea cererii, petenta a aratat ca, in fapt, agentul constatator a retinut cu totul eronat, o situatie de fapt care nu a verificat-o ulterior, in sensul ca nu s-a respectat planul de paza in obiectivul mentionat, respective GEROM SA, iar un post de paza nu era trecut in planul de paza. Insa, postul de paza identificat de catre agentul constatator, desi se afla in curtea . fapt un post de paza al . desfasoara activitate in incinta unei hale inchiriate la . cu dispozitiile Legii nr.333/2003, petenta are incheiat contract de prestari servicii paza cu . B. si prin actul additional nr.2/201.2.2012, s-a suplimentat dispozitivul existent cu un post de paza permanent, instalat in hala inchiriata de la . conditii, societatea petenta nu avea obligatia actualizarii planului paza, intrucat postul respective este post alocat beneficiarului BETA HEURTEY.

In sustinerea cererii, petentul a depus la dosarul cauzei, in copie, procesul verbal contestat (fila 5), act aditional nr.2 la contractual de prestari servicii nr.4594/125 din 31.05.2010.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. - SERVICIUL DE ORDINE PUBLICĂ a formulat întâmpinare (fila 12), solicitând respingerea acțiunii.

In motivarea cererii, intimatul a aratat că la data de 23.04.2013, avand in vedere prevederile Legii nr.333/2003 si HG nr.301/2012, ofiterul specialist sisteme de securitate din cadrul Serviciului Ordine Publica a efectuat un control de fond la ., societatea specializata de paza, licentiate de IGPR-Directia OP cu nr.0997/P/19.04.2007, privind modul de respectare a prevederilor legale pe linia prestarii serviciilor de paza, monitorizare si interventie. Cu aceasta ocazie, a fost verificat in teren, modul de efectuare a pazei in 9 obiective de pe raza judetului B., ocazie cu care s-a constatat faptul ca in incinta . un post de paza al ., care îsi desfasoara activitatea în incinta unei hale inchiriate la aceasta societate, acest post de paza nefiind inclus in planul de paza al . al .. Conform rt.5 alin.1 din Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, “paza se organizeaza si se efectueaza potrivit planului de paza, intocmit de unitatea ale carei bunuri sau valori se pazesc, cu avizul de specialitate al politiei. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de paza”. De asemenea, conform art.5 alin.3 din Legea nr.333/2003, prin planul de paza se stabileste naumarul de posture si amplasarea acestora. Or, planul de paza aprobat de politei pentru obiectivul GEROM SA cuprindea un anumit numar de posture, insa nu era inclus si postul de paza despre care este vorba, astfel ca nu a fost respectat planul de paza. Daca se respecta planul de paza se efectua paza in acest obeictiv, cu numarul de posture aprobat.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.205-208 C.proc.civ.

Intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Intimatul a depus la dosarul cauzei, procesul verbal din 30.04.2013, raportul agentului constatator (filele 14-17).

La termenul de judecata din data de 30.06.2014, instant, in temeiul art.242 din Noul C.proc.civ., a suspendat judecarea cauzei. Cauza a fost repusa pe rol, la solicitarea petentei, la termenul de judecata din data de 27.11.2014, termen la care petenta a depus la dosarul cauzei, in copie, contractual de prestari servicii de paza nr.125/28.05.2010 (filele 39-41).

De asemenea, instanta, în temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., a încuviintat petentei – proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciindu-le pertinente, concludente si utile solutionarii cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/30.04.2013, s-a retinut in sarcina petentei, încălcarea dispozitiilor art.60 lit.a din Legea nr.333/2003 raportat la art.61 lit.b din acelasi act normativ, contravenienta fiind sanctionata cu amenda contraventionala in cuantum de 2.000 lei.

Contravenienta, prin reprezentant Budulus F., a semnat procesul verbal de contraventie.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea si sediul contravenientei, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța constată pentru început că prezentul litigiu trebuie să ofere garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală).

Aceasta deoarece, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost dezincriminate, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele A. c. României, Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kaubec c. Slovaciei), acest gen de contravenție (referitoare la normele de ordine publica) intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 CEDO. La această încadrare conduc două argumente: 1. norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Legea nr.319/2006); 2. amenda (sancțiunea contravențională aplicabilă) urmărește un scop preventiv și represiv.

Curtea europeană a drepturilor omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, c. Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.

Instanța apreciază, de asemenea, că lipsa gravității pedepsei aplicate petentei (2.000 lei) nu poate priva o contravenție de caracterul său inerent penal (în accepțiunea Curții europene a drepturilor omului – Cauza Ozturc c. Germaniei).

Pe cale de consecință, petentei îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 Convenție printre care și prezumția de nevinovăție.

Față de cele de mai sus, instanța reiterează faptul că textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994, iar, în raport de dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Cu toate acestea, astfel cum a statuat Curtea în cauza A. c. României, cauza A. c. României, în deciziile din cauzele N. c. României și I. P. c. României, cauza H. și alții c. României, precum și în cauza N. G. c. României, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația muncii, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

Plecând de la raționamentul Curții europene, reamintim că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii. Nu mai puțin important este faptul că, pentru a nu se aduce atingere art. 6 din Convenție, orice decizie a instanței naționale de a respinge anumite cereri în apărare sau de a acorda relevanță unei anumite probe în defavoarea alteia, trebuie să fie temeinic motivată, în caz contrar intervenind arbitrarul.

Din materialul probator administrat in cauza, instanta retine ca petenta nu a reusit sa rastoarne prezumtia de legalitate si temeinicie a procesului verbal de contraventie. Desi instanta a administrat proba cu inscrisurile depuse de catre petenta, instanta constata ca situatia retinuta in procesul verbal de contraventie corespunde realitatii.

Astfel, desi petenta a depus la dosarul cauzei, actul aditional nr.2 la contractual de prestari servicii nr.4594/125 din 31.05.2010 (fila 6), privind completarea dispozitivului de paza existent cu un post de paza permanent, totusi, in cadrul procesului verbal din data de 30.04.2013, reprezentantul societatii petente (dl Budulus F., care de altfel a si semnat procesul verbal ce face obiectul prezentei cauze) nu a facut nicio referire la existent vreunui act additional cu privire la modificarea planului de paza. Din contra, in ceea ce priveste masurile dispuse de agentul constatator (in sensul refacerii planuilor de paza la obiectivele . BETA HEURTEY SA si GEROM SA), reprezentantul societtaii nu a avut de facut nicio obiectiune fata de modul in care s-a desfasurat controlul si nici fata de cele consemnate in procesul verbal (fila 16).

Conform art.5 alin.1 din Legea nr.333/2003, „paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.”

Potrivit art.60 lit.a din Legea nr.333/2003 (in vigoare la data de 30.04.2013), „constituie contravenție …. neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 5 alin. (1)”, care se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei (potrivit art.61 lit.b din acelasi act normativ).

Or, raportat la dispozitiile legale mentionate anterior, in caz de modificare a planului de paza, trebuie obtinut obligatoriu avizul de specialitate al politiei. In speta, petenta nu a facut dovada ca a obtinut acest aviz, in ceea ce priveste “modificarile” aduse prin actul additional nr.2. In lipsa acestui aviz, modificarea planului de paza nu este legala.

Prin urmare, având în vedere că petenta nu a adus probe pertinente pentru a-și dovedi susținerile, instanța nu poate reține o altă situație decât cea menționată de agentul constatator în procesul verbal de contraventie.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.

Potrivit art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admita in parte plangerea contraventionala si va dispune inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentei, in cuantum de 2.000 lei, cu sanctiunea avertismentului, si sa mentina celelalte dispozitii ale procesului verbal de contraventie contestat. De asemenea, instanta va atrage atentia petentei ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

In temeiul art.9 alin.2 din Noul C.proc.civ. raportat la art.453 din Noul C.proc.civ., instanta urmează să ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plangerea contraventionala formulată de petenta ., cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. - SERVICIUL DE ORDINE PUBLICĂ, cu sediul în B., .-10, jud. B..

Dispune înlocuirea sanctiunii amenzii aplicate petentei, în cuantum de 2.000 lei, cu sanctiunea avertismentului.

Atrage atentia petentei ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuielile de judecata.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. M.S.

4 ex./08.01.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU