Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 27/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 10723/200/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.11.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - M. S.

GREFIER - I. A. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. I., cu domiciliul ales în B., Piața Daciei, ., ., jud. B.- la cab. Av. Sbarcea C. L., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.06.2011 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petentul L. Ș. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, acțiunea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei - conform chitanței . nr._(31)/30.05.2014, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art. 94 din Noul Cod procedură civilă raportat la art. 10 ind.1 din OG nr. 15/2002 și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării plângerii contravențională, invocată de intimata.

Apărătorul petentului solicită acordarea unui termen pentru a face dovada momentului la care a luat la cunoștință de aceste plângeri și de momentul la care s-a făcut adresă către CNADNR și către Primăria Mărăcineni, pentru a se emite procesele verbale. Pe rolul Judecătoriei B., au mai fost 4 acțiuni cu admiterea contestației la executare prin prescripția tardivității formulării. Solicită respingerea excepției tardivității.

Instanța respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale pentru motivele indicate în Recursul în Interesul Legii 10/2013. În primul rând, a fost comunicat procesul verbal, prin afișare, și nu s-a încercat, mai întâi, comunicarea prin poștă, prin scrisoare recomandată. Instanța respinge excepția și apreciază ca fiind formulată în termen, având în vedere că nu a fost comunicată efectiv.

Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosar.

În temeiul dispozițiilor art. 258 Noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, și intimatei - proba cu înscrisurile aflate la dosar, respectiv plansa foto, apreciate ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Apărătorul petentului precizează că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Având cuvântul pe fond, apărătorul petentului solicită admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 03.06.2014, sub nr._, petentul B. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/03.06.2011, iar in subsidiar inlocuirea sanctiunii cu avertisment.

In motivarea cerii, petentul a arătat că nu a primit la domiciliu procesul verbal de contravenție și, potrivit dispozițiile art. 26 alin. 3 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului și înștiințarea de plată se face de către agentul constatator, în termen de cel mult o luna de la data încheierii. Procesul verbal a fost încheiat la data de 03.06.2011, iar dumnealui a luat cunoștință de existența lui la data de 21.05.2014, când s-a adresat Primăriei comunei Mărăcineni cu o cerere în sensul eliberării. Apreciză că procesul verbal nu a fost niciodată comunicat, și, potrivit art. 14 din OG 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie, dacă procesul verbal de constatare a contravențiilor nu a fost comunicat contravenientului, în termen de o lună de la momentul aplicării sancțiunii. A mai precizat că autoturismul în cauză a fost distrus, conform certificatului de distrugere.

În dovedirea plângerii, petenta a aratat că întelege să se folosească de proba cu înscrisuri. In acest sens, a depus la dosarul cauzei fotocopii de pe procesul verbal de constatare a contravenției contestat, cartea sa de identitate, dovada de comunicare a procesului verbal, certificat de distrugere nr. 4068/10.10.2012, adresa nr. 4435/21.05.2014 (filele 7-11).

Cererea a fost timbrata cu 20 lei – taxa judiciara de timbru (fila 6).

Intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN a formulat întâmpinare (fila 16), prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii, motivat de faptul că plângerea împotriva procesului verbal se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare. A mai arătat că procesul verbal a fost comunicat petentei in termenul legal, iar plângerea acesteia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 08.04.2013, peste expirarea termenului legal de contestație de 15 zile. Pe fondul cauzei, intimata a aratat ca procesul-verbal contestat îndeplinește toate conditiile prevăzute de OG nr. 15/202 coroborat cu OG nr. 2/2001, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Totodata actul constestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

In drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr.2/2001, Legea nr.455/2001, OG nr.15/2002 si Ordinul MTI nr.769/2010.

In temeiul art.411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsa.

In sustinerea cererii, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, dovada comunicării procesului verbal, planse foto, certificat calificat (filele 19-21).

La termenul de judecata din data de 27.11.2014, instanta a respins excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată, având în vedere faptul că, intimata trebuia anterior sa incerce comunicarea procesului verbal prin intermediul postei, cu aviz de primire, conform RIL nr.10/10.10.2013 pronuntat de ICCJ.

De asemenea, instanta a incuviintat, in temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., petentului - proba cu înscrisurile aflate la dosar, iar pentru intimata - proba cu înscrisuri si plansa foto, apreciindu-le pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție .>R11 nr._/03.06.2011 (fila 9) încheiat de un agent constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) și sancționate de art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 07.12.2010, orele 17.41, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, în temeiul art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, petentul a fost obligat la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (115,38 lei) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare (in forma de la data savarsirii presupusei contraventii), fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă, cuantumul acesteia fiind stabilit conform art. 8 alin. (2), în Anexa nr. 2, de la 250 lei la 500 lei, pentru autoturisme. Potrivit art. 8 alin. (3), contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, o sumă stabilită potrivit Anexei nr. 4, pentru vehiculele mai sus menționate, de tip A, fiind prevăzut un tarif de despăgubire în cuantum de 28 de euro.

Tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România a fost introdus, conform art. 1 alin. (2), începând cu data de 1 iulie 2002, fiind aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz. Potrivit art. 1 lit. (e), acest tarif reprezintă „o anumită sumă a cărei plată conferă unui vehicul dreptul de a utiliza, pe parcursul unei perioade date, rețeaua de drumuri naționale din România, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.”

Art. 1 lit. (j) definește rovinieta ca fiind „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România”. Potrivit art. 1 alin. (11) lit. (b), (c), rovinieta valabilă este: rovinieta matcă-cupon, aplicată în partea stângă jos a parbrizului vehiculului, având înscris numărul de înmatriculare al vehiculului - în cazul deteriorării acesteia, dovada achitării tarifului de utilizare fiind făcută, în cazul utilizatorilor persoane fizice, prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau în copie legalizată, sau rovinieta electronică ce atestă existența în baza de date a SIEGMCR a informațiilor privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul în cauză.

Potrivit art. 7, „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile … revine în exclusivitate utilizatorilor români”. Art. 1 lit. b) definește utilizatorii români ca fiind „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România”.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța reține ca acesta a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele si adresa contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura electronică a agentului constatator.

Examinând în continuare temeiniciaprocesului verbal, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul acestuia corespunde realității, în sensul că la data de 07.12.2010, orele 17.41, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă, aspect necontestat de altfel și probat prin planșa foto aflată la fila 19 dosar.

Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, fata de faptul ca potrivit certificatului de distrugere nr. 4068/10.10.2012 autoturismul cu nr. de mai sus a fost distrus), față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.

Potrivit art. 7 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care fapta este de gravitate redusă, se poate aplica sancțiunea avertismentului, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța urmează să admită în parte plângerea și să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/03.06.2011, cu avertisment.

Față de dispozițiile art. 38 alin. 3 rap. la art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi va recomanda să respecte pe viitor prevederile legale.

În ceea ce privește tariful de despăgubire la plata căreia a fost obligat petentul, la care se face referire în procesul verbal și al cărui cuantum a fost stabilit prin înștiințarea de plată, conform art. 8 alin. (3) rap. la Anexa nr. 4 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că, potrivit regulilor generale, stabilite de art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001, despăgubirea poate fi stabilită în cazul în care prin săvârșirea contravenției s-a cauzat o pagubă și există tarife de evaluare a acestei.

Mai mult decat atat, conform art.II din Legea nr.144/2012, tarifele de despagubire reglementate de art.8 alin.3, inainte de abrogarea acestuia prin Legea nr.144/2012, aplicate si contestate in instanta, pana la data de 27.07.2012, se anuleaza.

Pe de alta parte, potrivit prevederilor art. 12 alin.2 din OG nr. 2/2001 „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta.”

Este de principiu că în materia penală momentul intervenirii legii mai favorabile este irelevant, iar jurisprudența CEDO impune retroactivitatea legii mai favorabile și în domenii care în dreptul intern se circumscriu dreptului contravențional.

În aceste condiții, instanța consideră că legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.

Ca efect al aplicarii legii contraventionale mai favorabile, potrivit dispozitiilor art.II din Legea nr.144/2012, instanta va anula obligatia de plata a tarifului de despagubire in valoare de 28 euro (115,38 lei).

În temeiul art. 9 alin.2 raportat la art. 453 din Noul Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plangerea contraventionala formulată de petentul B. I., cu domiciliul ales în B., Piața Daciei, ., ., jud. B. - la cab. Av. Sbarcea C. L., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.06.2011 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Dispune înlocuirea sanctiunii amenzii în cuantum de 250 Ron aplicate petentului, cu sanctiunea avertismentului.

Inlatura obligatia de plata a tarifului de despagubire în valoare de 28 euro.

Atrage atentia petentului ca pe viitor sa respecte dispozitiile legale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 27.11.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. IAC

4 ex./08.01.2015

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 27/2014. Judecătoria BUZĂU