Plângere contravenţională. Sentința nr. 3085/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3085/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 30711/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.3085

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 21.02.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. C. R.

GREFIER – L. E. D.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petentul C. G. cu domiciliul în mun. B., .. 24, jud. B., în contradictoriu cu intimatul P. M. B. – DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ, cu sediul în mun. B., jud. B., împotriva procesului verbal . nr._ încheiat în data de 26.11.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns intimatul, reprezentat de către consilier juridic D. V., lipsa fiind petentul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, este scutită de taxa de timbru, intimatul a depus la data de 18.01.2014 întâmpinare, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 1 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ. și teritorial în temeiul acelorași prevederi legale.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Intimatul, prin reprezentant, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța apreciind probele solicitate ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei pentru petent și intimat.

După administrarea probatoriului, se acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Având cuvântul pe fond, intimatul prin reprezentant, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, petentul și-a recunoscut fapta din moment ce a completat procesul verbal la rubrica "Mențiuni" și a semnat procesul verbal. Mai multe decât atât, între sancțiunea aplicată și gradul de pericol social al faptei săvârșite nu există o disproporție vădită care să poată atrage înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare.

După strigarea cauzei, s-a prezentat numitul C. G., care arată că nu are actul de identitate asupra sa. Acesta recunoaște că a săvârșit fapta, afirmă că a lipit afișele însă nu peste celelalte deja lipite.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 10.12.2012 petentul C. G. a formulat, în contradictoriu cu intimata PRIMARIA M. BUZAU-DIRECTIA DE POLITIE LOCALA, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/26.11.2012, solicitând anularea acestuia și a sancțiunilor aplicate.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că instanta trebuie sa verifice legalitatea procesului verbal sub aspectul respectarii dispozitiilor art. 16 si 17 din OG nr.2/2001, precum si temeinicia procesului verbal, prin prisma faptului ca, ii sunt recunoscute grantiile procesuale garantate de art. 6 din CEDO care face parte din dreptul intern.

În drept, a invocat dispozițiile OG nr.2/2001.

În probațiune, a solicitat înscrisuri si martori.

A anexat plângerii, in copii semnate pentru conformitate: procesul-verbal de contravenție AB nr._/26.11.2012 (fila 6), carte de identitate (fila 7).

Potrivit dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin.2 din OG. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (in vigoare la data introducerii plângerii), plângerea contravențională formulată de petenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimata a depus la dosarul cauzei, la data de 18.01.2014, prin serviciul registratură, intampinare, prin care a solicitat respingerea plangerii.

In motivarea intimpinarii, intimata, a aratat ca in data de 26.11.2012, s-a constatat ca petentul lipea afise electorale pe stalpii de iluminat public de pe . Buzau, motiv pentru care a fost sanctionat contraventional, conform prevederilor art.50 lit.g din Legea nr. 35/2008. A mentionat ca fapta a fost constatat in mod direct si nemijlocit de catre agentul constatator, care, a aplicat minimul amenzii prevazut de lege.

In drept a invocat disp. art. 115-118 Cod procedura civila.

La termenul de judecată din 21.02.2014, instanța în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat ambelor parti proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind-o ca fiind pertinenta, concludenta și utila soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.11.2012 petentului i s-a aplicat ca sancțiune contravențională principala amenda în cuantum de 1000 lei pentru nerespectarea prevederilor art.50 lit.g din Legea nr. 35/2008, in temeiul art. 51 alin.1 din Legea nr 35/2008, reținîndu-se că la data de 26.11.2012, orele 14:20, locul . Buzau, a fost depistat in timp ce lipea afise electorale pe stalpii de iluminat public.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal conține semnătura petentului, iar la rubrica „alte mențiuni” este trecut „recunosc fapta”.

Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei și a legalității sancțiunii.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art.50 lit. g) din Legea nr. 35/2008, constituie contraventii, daca acestea nu constituie infractiuni, urmatoarele fapte: lit.g) nerespectarea dispozitiilor art. 39 (alin.5 al art. 39 in alte locuri decat cele stabilite potrivit alin.2, afisajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor sau, dupa caz, al detinatorilor) . Nerespectarea acestor dispozitii legale se sancționează, conform art. 51 alin1 din Legea nr. 35/2008 cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.

Instanta retine ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională constituie un act administrativ și ca orice act administrativ este învestit cu prezumția de legalitate, ce presupune că actul este emis cu respectarea dispozițiilor consacrate pentru validitatea sa, prezumția de autenticitate, ce presupune că actul emană de la autoritatea menționată în cuprinsul său și prezumția de veridicitate, în temeiul căreia se consideră că aspectele menționate în cuprinsul său corespund realității constatate de agentul instrumentator.

Deși prezumția de adevăr de care se bucură un astfel de proces-verbal, în virtutea calității sale de act administrativ, este una relativă și nu una absolută (care ar contraveni dreptului la un proces echitabil și prezumției de nevinovăție), acesta are o anumită forță probantă dată de faptul constatării faptei de un organ al statului investit cu autoritate publica.

Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucât nu se poate porni de la prezumția că acestea își desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. împotriva României).

Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate în procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumții, chiar de ordin judiciar, dacă aceste prezumții se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. României - prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.

Deși petentului i s-a acordat în mod efectiv posibilitatea de a propune orice probe ar fi considerat necesare în combaterea celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare în cadrul unei proceduri contradictorii, instanța observă că petentul nu reusit sa dovedeasca netemeinicia procesului-verbal contestat, astfel incat nu exista niciun indiciu care să facă rezonabilă îndoiala cu privire la faptele reținute de agentul constatator (cauza N. G. c. României).

Așadar, prezumția de legalitate a actului atacat nefiind răsturnată - instanța constată că rămâne în ființă prezumția de veridicitate a situației de fapt reținută în cuprinsul actului, apreciind că în mod întemeiat a reținut agentul constatator săvârșirea faptei contravenționale.

Cat priveste prezumtia de nevinovatie de care beneficiaza petentul, instanta retine ca art. 6 CEDO nu confera impunitate contravenientilor, ci garantii ale unui proces echitabil. Astfel, in cauza de fata, probatoriul administrat, confirma savarsirea contraventiei de catre petent, si anume procesul-verbal de contraventie, iar petentul a beneficiat de garantiile unui proces echitabil, avand posibilitatea sa isi sustina apararile si sa propuna si administreze probe in fata instantei.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că potrivit art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite. Pe de alta parte, art. 21 alin. 3 din acelasi act normativ prevede ca sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul-verbal.

Astfel, instanța considera ca, desi petentul nu a respectat dispozitiile legii si a lipit afise electorale pe stalpii de iluminat, această fapta are un grad de pericol social redus, astfel incat aplicarea sanctiunii avertismentului este in masura sa responsabilizeze petentul pe viitor si sa il atentioneze asupra consecintelor negative ale incalcarii normelor legale, fara a mai fi necesara aplicarea unei amenzi in sarcina acestuia. Instanta retine in sarcina petentului circumstante atenuate avand in vedere atitudinea sincera a petentul care a recunoscut savarsirea contraventiei, semnand procesul verbal fara obiectiuni.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficienta și aptă să prevină, in viitor, săvârșirea unor noi fapte contravenționale de către petent. În acest sens, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite in parte plângerea și va anula procesul-verbal de contraventie numai în ceea ce privește sancțiunea amenzii de 1000 lei aplicată, pe care o înlocuieste cu sancțiunea avertismentului, atrăgându-i atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul C. G. cu domiciliul în mun. B., .. 24, jud. B., în contradictoriu cu intimatul P. M. B. – DIRECȚIA DE POLIȚIE LOCALĂ, cu sediul în mun. B., jud. B..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată petentului prin procesul verbal . nr._ încheiat în data de 26.11.2012, cu avertismentul.

Atrage atentia petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite și îi recomandă ca pe viitor să respecte dispozitiile legale.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.02.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER

L. C. RomanLoredana E. D.

Red. L.C.R

4 ex. /24.03.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3085/2014. Judecătoria BUZĂU