Plângere contravenţională. Sentința nr. 3502/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3502/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 13395/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 3502/2014

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. L., cu sediul în București, .. 22, ., ., sect. 3 și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA -CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordinea de listă au lipsit petentul C. L. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA –CESTRIN.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, la data de 26.09.2013 adresă comunicare relații, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat pentru semnătură electronică și planșa foto care au stat la baza emiterii procesului verbal comunicate petentului, după care:

Instanța verificându-și din oficiu competenta cf. art. 159 ind.1 al.4 Cod procedură civilă constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României, art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 32 al.2 din OG 2/2001.

Luând act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, încuviințează părților în temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar apreciindu-le pertinente, concludente și utile cauzei și apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:

Prin plângerea înregistrata sub nr._ din 20.04.2012 pe rolul acestei instanțe, petentul C. L. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-CESTRIN anularea procesului-verbal . 12 nr._ din 21.03.2012.

În motivarea plângerii a arătat că a fost proprietarul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, ce a fost înstrăinat in 24.08.2011 numitului A. M., fiind si radiat din evidentele sale fiscale.

În dovedirea cererii a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri.

A anexat plângerii formulate un set de inscrisuri, in fotocopie.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au stat la baza încheierii procesului-verbal . 12 nr._ din 21.03.2012.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin procesul-verbal . 12 nr._ din 21.03.2012 încheiat de către intimata CNADR-CESTRIN, petentului C. L. i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, fiind totodată obligata la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 de euro, reținându-se că la data de 28.09.2011, ora 07,00 la km. 115+80 m pe DN 2, Mărăcineni, B., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat fără a deține rovinieta valabila.

Procesul-verbal poate atrage raspunderea contraventionala în condițiile în care a fost legal și temenic întocmit.

În ceea ce privește legalitatea instanta observă că la încheierea acestuia au fost respectate dispozitiile art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001.

Motivele invocate de petenta în plangerea formulată vizează temeinicia actelor sancționatorii, purtând asupra înstrăinării autovehicului anterior datei reținute ca data a savarsirii faptei contraventionale.

Instanta observă că potrivit dispozitiilor art. 7 din OG nr. 15/2001 responsabilitatea achitarii tarifului de utilizare si detinerii rovinietei valabile revine utilizatorului autovehiculului, acesta fiind definit prin prevederile art. 1 lit. b din același act normativ ca fiind persoana fizica sau juridica înscrisa în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Din contractul de vanzare-cumparare pentru un vehicul folosit fila 5 si din procesul-verbal de scoatere din evidenta mijloace de transport ,rezultă că petentul a deținut în proprietate autoturismul marca Opel Astra, cu numar de inmatriculare_ până la data de 24.08.2011.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”. Astfel, obligația de a solicita transcrierea dreptului de proprietate incumba dobânditorului, iar nu vânzătorului petent, care odată cu înstrăinarea autoturismului a fost exonerat de obligația achitării tarifului de utilizare a drumurilor naționale pentru autovehiculul ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare.

În consecința, reținând că la data de 24.08.2011 petentul nu mai avea calitatea de utilizator al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, instanța va admite plângerea și va anula procesul-verbal . 12 nr._ din 21.03.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea petentul C. L., cu sediul în București, .. 22, ., ., sect. 3 și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA -CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sect. 6, având ca obiect plângere contravențională.

Anulează pvc . 12 nr._ din 21.03.2012.

Exonerează petentul de plata amenzii în sumă de 250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 121,74 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 28.02.2014.

Președinte,Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored.E.M./11.03.2014/ 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3502/2014. Judecătoria BUZĂU