Plângere contravenţională. Sentința nr. 5093/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5093/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 19644/200/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5093

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.03.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. D. N.

GREFIER: M. B. Ș.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta P. M. M., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la data de 20.03.2014, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, inclusiv dovada comunicarii procesului-verbal contestat, in doua exemplare, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 159 indice 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 1 pct.2 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 32 al. 2 din OG nr. 2/2011.

Instanta invoca din oficiu exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale si retine cauza in pronuntare pe aceasta exceptie.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 11.06.2012, sub nr._, petenta P. M. M. a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, la plata cărora a fost obligata prin procesul-verbal menționat. In subsidiar, a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii, cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a recunoscut savarsirea faptei retinute in sarcina sa prin procesul-verbal contestat, aratand ca omisiunea de a achita rovinieta nu a fost intentionata, fiind remediata ulterior.

Petenta a aratat ca a fost sanctionata de mai multe ori, pentru aceeasi fapta.

In drept, a invocat dispozitiile art.5 alin.2, art.7, art.16, art.17 din OG nr.2/2001 si art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.

În dovedire, petenta a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de acte, reprezentând: procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/02.05.2012 întocmit de către instituția intimată (fila 6) si carte identitate (fila 7).

Potrivit dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 alin.2 din OG. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar (in vigoare la data introducerii plangerii), plângerea contravențională formulată de petenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus în probațiune documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, anume: planșe fotografice (filele 20-21), autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 18) și dovada comunicării către petenta a procesului-verbal contestat (fila 19).

La termenul de judecata din data de 21.03.2014, instanta a invocat din oficiu exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale si a retinut cauza in pronuntare pe exceptia invocata.

Având în vedere dispozițiile art. 137 C.proc.civ, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, astfel ca, deliberand asupra exceptiei tardivitatii formularii plangerii, invocata din oficiu, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/02.05.2012 (fila 6), petenta P. M. M. a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 21.01.2012, orele 20.23, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (122,49 lei), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Procesul-verbal i-a fost comunicat petentei, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, care a fost primită la data de 16.05.2012, conform dovezii aflate la fila 19 din dosarul cauzei.

Conform art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/ 2001, impotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Art. 25 alin. 1 din același act normativ prevede ca procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate.

Potrivit art. 27 din OG nr.2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Potrivit deciziei nr.10/2013 pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii, „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire... Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

Din continutul inscrisului aflat la fila 19 din dosarul cauzei, instanta retine caprocesul-verbal i-a fost comunicat petentei în mod legal, la data de 16.05.2012, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, confirmarea fiind semnată de către mama acesteia – T. E., legitimata cu CI . nr._ – in conformitate cu dispozitiile art.92 alin.3 C.proc.civ.

Având în vedere modul de calcul a termenelor procedurale stabilite pe zile, conform art. 101 alin. 1 din codul de procedură civilă și ținând cont că data comunicării procesului-verbal de contravenție către petentă a fost 16.05.2012, rezultă că aceasta putea formula plângere contravențională cel mai târziu în data de 01.06.2012.

Din rezoluția de primire de pe cererea de chemare în judecată (fila 3), rezulta ca aceasta a fost inregistrata la instanță la data de 11.06.2012.

Instanta observa insa ca plangerea a fost comunicata instantei prin posta, astfel ca, examinand stampila aplicata pe plicul in care a fost trimisa plangerea, instanta constata ca aceasta a fost depusa la oficiul postal la data de 8.06.2012 (fila 8).

F. de cele ce preceda, instanța constată că la data depunerii plangerii la oficiul postal, termenul in care aceasta putea fi formulata potrivit legii era expirat, motiv pentru care va admite excepția tardivității plângerii contravenționale invocata din oficiu și va respinge plângerea contravențională, ca fiind tardiv formulata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu.

Respinge plangerea contraventionala formulată de petenta P. M. M., cu sediul în Buzau, ., ., jud. Buzau, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, ca fiind tardiv formulata.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. D. N. M. B. Ș.

Red. A.D.N.

4 ex. /17.04.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5093/2014. Judecătoria BUZĂU