Plângere contravenţională. Sentința nr. 9092/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 9092/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 17535/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 9092

Ședința publică de la 23 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. C. I.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta ., cu sediul în mun. B., cartier Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta și intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar petenta a depus autorizatia de traseu privind auto_ si adeverinta, după care:

In temeiul art. 167 Cod proc civila incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisurile aflate la dosar. ca utile ,pertinente, concludente cauzei.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., coroborat cu art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 1 și 2 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 Cod proc. civ. se declară competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, potrivit disp. art.150 C.pr.civ., constată cauza în stare de judecata și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 23.05.2012 petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . 12 nr._ din 02.05.2012, solicitând anularea procesului verbal.

În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată în conformitate cu art. 8 alin. 1 din OOG 15/2002 cu amendă în cuantum de 1250 lei și despăgubiri în valoare de 320 euro, motivat de faptul că în data de 30.03.2012 pe DN 2 km 115+80 localitatea Mărăcineni, s-a constatat că a circulat cu microbuzul_, fără a deține rovinietă valabilă.

A precizat că măsura dispusă este nelegală și netemeinică și consideră procesul verbal lovit de nulitate deoarece nu cuprinde toate elementele care stabilite de art.16 alin.1 din OG nr.2/2001.

Petenta a precizat că prestează servicii de transport public de persoane în trafic județean pe traseul B.- Potoceni, iar conform art. 3 alin.1 din OG 15/2002, societatea este exonerată de plata rovinietei.

Petenta a menționat că beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform art. 6 din CEDO că îi sunt recunoscute garanțiile specifice materiei penale și că sarcina administrării probelor revine agentului constatator.

A precizat că dorește în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională este scutită de taxă judiciară de timbru, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001, raportat la art. 15 lit. p din Legea nr. 146/1997, și de aplicarea timbrului judiciar, potrivit art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Intimata deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar de către petentă: procesul verbal de contravenție contestat și dovada comunicării, adresa nr.5633 din 15.11.2010, iar de către intimată inscrisuri si planșa foto.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 02.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 12 nr._ din 02.05.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 30.03.2012 a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 1250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 euro.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție atacat, invocate de petentă instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele motive:

Din cuprinsul procesului verbal și a planșei foto depusă de intimată rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra modului de săvârșire și a gravității faptei astfel fiind respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Termenul de utilizator este definit la art. 1, alin.1, lit. b, din același act normativ în sensul că „utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români”.

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că obligația de achitare a rovinietei aparține proprietarului autoturismului (înscris în certificatul de înmatriculare), în cauza dedusă judecății această obligație fiind în sarcina petentei care era proprietarul autovehiculului.

Așadar, este evident faptul că pentru autovehiculul proprietatea petentei înmatriculat sub nr._, la momentul săvârșirii contravenției, în data de 30.03.2012 nu exista achiziționată o rovinietă, aspect ce rezultă din planșa foto anexată la dosar și din faptul că petentul nu a făcut dovada achitării rovinietei pentru acea perioadă.

Instanța reține apărarea petentei în sensul că ar fi scutită de plata rovinietei, conform art.3 alin. 1 lit. b din OG 15/2002 sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localitățiia ,întrucât din adresa aflată la fila 6 dosar reiese ca petenta desfăsoara o astfel de activitate .

A se vedea in acest sens adresa petentei nr. 5633 din 15.11.2010 si adresa intimatei 556 din 23.11.2010,aflate la filele 5-6 dosar.

În ceea ce privește obligația achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 320 euro, conform art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, instanța apreciază că nu se impune obligarea petentei la plata acestuia, de vreme ce petenta nu a produs nicio pagubă intimatei.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, iar în baza art. 34 din OG 2/2001 urmează să o admită și să dispună anularea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 1250 lei și să exonereze petentul de obligația achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 320 euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în mun. B., cartier Broșteni, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

Anulează procesul verbal de contraventie . 12 nr._ din 02.05.2012.

Exonerează petenta de plata amenzii în sumă de 1250 lei și a tarifului de despăgubire în sumă de 1399,90 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 23.05.2014.

Președinte, Grefier,

Red./I.V.C-tin

Tehnored./E.M./02.06.2014/4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9092/2014. Judecătoria BUZĂU