Plângere contravenţională. Sentința nr. 5813/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5813/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 15032/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECTIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.5813

Ședința publică de la 28.03.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. I.

GREFIER: C. Z.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul A. D., cu domiciliul în B., . bis, jud B., și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., .-10, jud B., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul, lipsă fiind intimatul.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cererea se află la primul termen de judecată, legal timbrată, intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare, fișa cazier auto, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin. 1 NC.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004; material și teritorial, în temeiul art.94 pct.3 N.C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001

Petentul arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.

În probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri .

Instanța, deliberând asupra pertinenței, concludenței și utilității probelor solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 255 și 258 N.C.proc.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 244 alin.1 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreascã și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, în sensul anulării procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.Arată că cele reținute în procesul verbal sunt neîntemeiate, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie, echipajul de poliție care se afla la o distanță apreciabilă, de cca 300m, neputând observa cele reținute .

Instanța declară dezbaterile închise, conform art.394 alin.1 C.proc.civ., și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe sub nr_, petentul A. D. a formulat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 28.08.2013.

In motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 28.08.2013, a condus autoturismul cu numãrul de înmatriculare_, pe ..Buzãu, din direcția Ploiești cãtre Focșani, iar la intersecția semaforizatã cu . pãtruns și traversat intersecția, cu viraj la dreapta, pe culoarea roșie a semaforuluielectric, aflat în stare normalã de funcționare, motiv pentru care afost sancționat contravențional.

A arătat petentul că cele reținute în procesul verbal sunt neîntemeiate, întrucât nu a trecut pe culoarea roșie, echipajul de poliție care se afla la o distanță apreciabilă, de cca 300m, neputând observa dacă a trecut sau nu pe culoarea verde sau roșie a semaforului. .

Petentul a invocat motive de nelegalitate și de netemeinicie a procesului verbal.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.

În probațiune, a fost depus în fotocopie: procesul-verbal contestat.

Plângerea a fost legal timbratã, cu suma de 20 de lei, conform disp.art.19 din OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că, la data de 28.08.2013, petentul a condus autoturismul cu numãrul de înmatriculare_, pe ..Buzãu, din direcția Ploiești cãtre Focșani, iar la intersecția semaforizatã cu . pãtruns și traversat intersecția, cu viraj la dreapta, pe culoarea roșie a semaforuluielectric, aflat în stare normalã de funcționare.

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 C.proc.civ.

Sub aspectul probatoriului, instanța a administrat la propunerea ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar procesul -verbal contestat.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 28.08.2013, petentul A. D. a fost sancționat cu 4 puncte amendă în cuantum de 320,00 lei, și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, pentru sãvârșirea contravenției prevãzute de disp.art.52 alin.(1) din ROUG 195/2002.

In fapt, s-a reținut cã, la data de 28.08.2013, petentul a condus autoturismul cu numãrul de înmatriculare_, pe ..Buzãu, din direcția Ploiești cãtre Focșani, iar la intersecția semaforizatã cu . pãtruns și traversat intersecția, cu viraj la dreapta, pe culoarea roșie a semaforuluielectric, aflat în stare normalã de funcționare.

Instanța constată că plângerea a fost formulată de către petent la data de 02.09.2013, în termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG 2/2001, de la data comunicării procesului -verbal de constatare a contravenției.

Conform art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi invocate de instanță din oficiu, procesul- verbal conținând mențiunile privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

In ceea ce privește motivul de nelegalitate a procesului-verbal invocat de petent, instanța îl apreciazã neîntemeiat, atât timp cât sancțiunea complementarã a suspendãrii exercitării dreptului de a conduce intervine de drept, odatã cu sãvârșirea contravenției de cãtre petent.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei, instanța apreciazã că procesul-verbal de contravenție indică dispozițiile art. 52 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, care prevede cã „(1) Semnalul de culoare roșie interzice trecerea”.

De asemenea, conform art. 107 alin. 1 din ROUG 195/2002, la intersecțiile prevăzute cu indicatoare și/sau cu marcaje pentru semnalizarea direcției de mers, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte semnificația indicatoarelor și marcajelor.

Nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, potrivit disp.art.100 alin.3 lit.d din OUG nr.195/2002 „(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: d) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.”

Potrivit art. 98 alin. 4 lit b) din OUG 195/2002 republicată, clasa a II- a de sancțiuni este reprezentată de posibilitatea aplicării unui numãr de 4-5 puncte de amendă, fiecare punct reprezentând 10% din nivelul venitului minim pe economia națională.

Prin urmare, se poate concluziona că fapta a fost corect încadratã, iar sancțiunea a fost individualizată între limitele fixate de actul normativ de incriminare, procesul - verbal atacat fiind legal întocmit cu privire la acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei,

petentul solicită anularea procesului-verbal . nr._ din data de 28.08.2013, susținând cã nu a sãvârșit contravenția reținutã în sarcina sa.

Anterior oricărei dezbateri privind temeinicia actului de aplicare a sancțiunii, instanța trebuie sã determine dacã garanțiile procesuale recunoscute și garantate de articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în continuare Convenția, (care face parte din dreptul intern în baza articolului 11 din Constituția României și are prioritate în temeiul articolului 20 alin. 2 din legea fundamentală), sunt sau nu aplicabile în procedura contravențională din prezentul litigiu.

Analizând fapta și sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare atacat, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanța constată că fapta reținutã în sarcina petentului reprezintã o „acuzație în materie penalã”, în sensul autonom dat de Convenție acestei noțiuni, având în vedere cã norma juridica pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor participanților la trafic, natura faptei, sancțiunea aplicatã, natura și gradul de severitate al acesteia, petentului fiindu-i aplicată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, restituirea permisului de conducere urmând să aibă loc la expirarea termenului de suspendare, numai în măsura în care titularul a promovat testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, în conformitate cu disp. art.219 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.

În această situație, instanța apreciază că, în prezenta cauzã, se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, printre care și prezumția de nevinovăție a petentului- garantată de art. 6 § 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - ce privește și aspectul probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care, fără îndoială, profită persoanei acuzate, sarcina probei revenind organului constatator, cu respectarea în acest mod a principiului egalitãții armelor.

Instanța constată, însã, că, din probele administrate în cauzã, nu a rezultat că petentul a comis fapta reținută în sarcina sa, aspect de natură a înlătura răspunderea contravențională a acestuia.

Astfel, deși intimata Inspectoratul de Poliție al Județului B. a formulat întâmpinare, nu a depus nici un înscris în dovedirea contravenției pentru care a fost sancționat petentul.

In aceste condiții, instanța apreciază că, dovedirea de către intimatã a faptei pentru care petentul a fost sancționat, exclusiv în baza prezumției legale de autenticitate și veridicitate a procesului verbal de contravenție, ar depăși limitele rezonabile impuse de gravitatea mizei și de dreptul la apărare al petentului.

În lipsa oricărui element probatoriu care să confirme susținerile intimatei, în cauză se naște o stare de dubiu care, pe baza prezumției de nevinovăție, nu poate decât să profite petentului, sarcina probei revenind organului sancționator, iar nu petentului, care nu poate fi obligat să-și dovedească nevinovăția.

În concluzie, instanța apreciază că, a da relevanță absolută celor consemnate în actul sancționator de către agentul constatator, care nu au fost susținute de nicio probă administrată în cauză, ar duce la încălcarea flagrantă a prezumției de nevinovăție de care trebuie să beneficieze petentul.

Pentru aceste considerente, având în vedere că sancționarea petentului apare ca netemeinică, în lipsa probării de către intimatã a faptei reținute în sarcina acestuia, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 26.09.2013.

În temeiul art. 453 alin. 1 N.Cod procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite plângerea contravențională formulată de petentul A. D., cu domiciliul în B., . bis, jud B., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Poliția Rutieră, cu sediul în B., .-10, jud B..

Anuleazã procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 28.08.2013.

Ia act cã nu se solicitã cheltuieli de judecatã.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecãtoria Buzãu.

Pronunțatã în ședințã publicã, azi, 28.03.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. I. C. Z.

Red. E.I./ Tehnored.: E.I.

4 ex./ 28.04. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5813/2014. Judecătoria BUZĂU