Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 30030/200/2011

DOSAR NR. 30._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6.781

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: N. N.

GREFIER: P. L. – S.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul A. G., cu domiciliul în mun. București, ..6, ., ., sector 3, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, .. 401A.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul A. G. și intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură intimata a înaintat la dosarul cauzei adresa nr. 32.457/25.03.2014, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 129 al. 5 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 167 al. 1 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, probele cu înscrisurile și cu planșa fotografică depuse la dosar.

Intrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin plangerea contraventionala înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. 30._ la data de 30.12.2011, petentul A. G. a solicitat în termen legal, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea proceselor verbale de contravenție . nr._/05.12.2011,_/05.12.2011 și_/05.12.2011, prin care, în temeiul art. 8 alin. 1 si alin. 3 din O.G. nr. 15/ 2002, a fost sancționat cu amenda in cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despagubire de 28 euro, întrucât la datele de 10.06.2011, 09.06.2011 și 06.06.2011, la orele 03.58, 22.55. și 04.23, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

În motivarea plângerii, petentul a invocat faptul ca nu a savarsit contraventia, intrucat prin contractul de vânzare – cumpărare din data de 09.11.2009 a înstrăinat autovehiculul către numitul Illisch S..

În dovedirea plângerii, petentul a depus, in fotocopii, procesele verbale . nr._/05.12.2011,_/05.12.2011 și_/05.12.2011, contractul de vanzare – cumparare pentru un autovehicul folosit din 09.11.2009, certificatul de atestare fiscală nr._/27.12.2011, procesul verbal de scoatere din evidență mijloace de trasnport din data de 09.11.2009, cartea de identitate.

Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Petentul nu și-a întemeiat cererea în drept.

Prin încheierea din data de 09.09.2013 instanța a suspendat cauza în temeiul dispozițiilor art. 155 ind.1 alin.1 C.proc.civ., având în vedere că petentul nu a înaintat la dosarul cauzei un exemplar de pe plângerea contravențională și înscrisurile aferente, în vederea comunicării către intimată.

La data de 27.01.2014 petentul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, însoțită de un exemplar de pe plângerea contravențională și înscrisurile aferente, motiv pentru care prin încheierea din 17.03.2014 instanța a admis cererea de repunere pe rol și a dispus continuarea judecății.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat in instanta si nu a solicitat administrarea de probe. La solicitarea instantei, a depus la dosar adresa nr. 32.457/25.03.2014, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizație de control ale agentului constatator.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesele verbale . nr._/05.12.2011,_/05.12.2011 și_/05.12.2011, petentul A. G. a fost sancționat cu amenda in cuantum 250 de lei și obligat la plata contravalorii tarifului de despagubire de 28 euro, întrucât la datele de 10.06.2011, 09.06.2011 și 06.06.2011, la orele 03.58, 22.55. și 04.23, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni a fost depistat vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, care circula fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 constituie contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevede ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.

Pentru vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentului, limitele amenzii sunt de la 250 lei la 500 de lei, iar tariful de despagubire este de 28 euro.

Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.

Conform art. 9 alin. 2, incepând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002 prevede ca proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.

Potrivit alin. 2 lit. a si b inmatricularea vehiculelor este continuă, de la admiterea în circulație până la scoaterea definitivă din circulație, și presupune înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar si transcrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a tuturor transmiterilor ulterioare ale dreptului de proprietate asupra unui vehicul.

Conform alin. 4, in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar; pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Art. 8 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 1501/ 2006 prevede ca transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza mai multor documente, printre care si cererea noului proprietar.

Analizând procesul verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta respectă condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/ 2001. De altfel, petentul nu a invocat motive de nelegalitate ale procesului verbal contestat.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că din probele administrate în cauză, a rezultat o altă situație de fapt decât cea reținută în cuprinsul procesului verbal menționat, de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentului.

In acest sens, din planșele fotografice înaintate de către intimată rezultă că, la datele de 10.06.2011, 09.06.2011 și 06.06.2011, la orele 03.58, 22.55. și 04.23, pe DN 2, la km 115 + 80 m, pe raza loc. Mărăcineni, vehiculul cu numărul de înmatriculare_ a circulat pe reteaua de drumuri nationale.

Pe de alta parte, din contractul de vanzare – cumparare pentru un vehicul folosit incheiat la data de 09.11.2009, certificatul de atestare fiscală nr._/ 27.12.2011 și procesul verbal de scoatere din evidențele fiscale din 09.11.2009 ( filele 5 – 7) reiese ca, la data de 09.11.2009, autovehiculul a fost instrainat catre numitul Illisch S..

Potrivit art. 1295 alin. 1 cod civil vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat.

Or, fata de dispozitiile legale enumerate, instanta constata ca, fata de natura consensuala a contractului de vanzare – cumparare, odata ce intre petent si cumparator s-a realizat acordul de vointa in data de 09.11.2009, la acel moment a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului cu numarul de inmatriculare_ .

In aceste conditii, normele legale impuneau cumparatorului ca, in 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, sa solicite autoritatilor transcrierea transmiterii dreptului de proprietate. Insa, ca urmare a pasivitatii acestuia, in evidentele proprietarilor de autovehicule, in ceea ce priveste autoturismul cu numarul de inmatriculare_, tot petentul A. G. a continuat sa figureze ca proprietar.

Instanta constata astfel ca la datele la care s-a retinut in procesele verbale ca petentul ar fi savarsit faptele contraventionale – 10.06.2011, 09.06.2011 și 06.06.2011, acesta nu mai era proprietarul autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ si nici nu il mai utiliza.

Or, potrivit dispozitiilor O.G. nr. 15/ 2002, pentru a se constata calitatea de utilizator a unui contravenient, se impune a fi intrunite doua conditii, si anume – persoana sa fie înscrisa în certificatul de înmatriculare si sa aiba în proprietate sau sa poata folosi în baza unui drept legal vehiculul care se deplaseaza pe reteaua de drumuri nationale.

In cauza de fata insa, la data savarsirii contraventiei, petentul, desi din culpa cumparatorului figura in continuare ca proprietar al autovehiculului, in drept nu il mai detinea în proprietate si nici nu il putea folosi în baza unui alt drept legal, situatie in care sanctiunea nu trebuia sa ii fie aplicata acestuia.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere că petentul nu a comis contravenția pentru care a fost sancționat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/ 2001 instanța va admite plângerea contravențională, va anula procesul verbal de contravenție . nr._/05.12.2011,_/05.12.2011 și_/05.12.2011 și va exonera petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei si a tarifului de despagubire de 28 de euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională înregistrată sub număr unic de dosar_, formulată de petentul A. G., domiciliat în mun. București, .. 61, PMT6, ., sector 3, în contradictoriu cu intimatul CNADNR, cu sediul în mun. București, .. 401 A, sector 6.

Dispune anularea proceselor verbale de constatare a contravenției .>

- R 11, nr._/05.12.2011,

- R 11, nr._/05.12.2011,

- R 11, nr._/05.12.2011

, și exonerarea petentului de la plata amenzii în cuantum de 3x250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 3x28 euro.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.04.2014.

P. Grefier

N. NeluPopescu L. – S.

Red. NN/tehnored. PLS/4 ex/18.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria BUZĂU