Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3292/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 3292/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 25-02-2014 în dosarul nr. 27371/200/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 3292

Ședința publică de la 25 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E.-C. V.

GREFIER: S. N.

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror C. R., din cadrul PARCHETULUI DE PE L. JUDECĂTORIA B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. –POSTUL DE POLIȚIE GHERĂSENI, cu sediul în B., jud. B. și pe intimatul G. I., cu domiciliul în com. Gherăseni, ., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordinea de listă, au lipsit petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. –POSTUL DE POLIȚIE GHERĂSENI și intimatul G. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, nu s-a răspuns relațiilor solicitate, după care:

Reprezentantul Ministerului Public, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, ia act că nu s-a răspuns relațiilor solicitate, revine asupra măsurii dispuse la termenul anterior și apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu 75 ore de muncă în folosul comunității.

Instanța reține cauza spre soluționare.

I N S T A N ȚA:

Deliberand asupra cauzei civile de fața constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 11.10.2012 sub nr._, petentul I.P.J. B. – POST POLIȚIE GHERĂSENI a solicitat instantei înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității a intimatului G. I., cu sanctiunea amenzii, avand în vedere că aceasta nu s-a prezentat la sediul Primariei, pentru luarea în evidență și executarea sanctiunii, conform art. 20 din O.G. nr.55/2002.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 20 si art.21 din O.G. nr.55/2002.

Acțiunea este scutită de taxa judiciara de timbru și timbru judiciar potrivit art. 36 O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin adresa nr._ din 05.10.2012, petentul a comunicat instanței faptul că solicită să se dispună înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, cu sancțiunea amenzii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 25.06.2009 contravenientul I. G. a fost sancționat contravențional cu o amendă de 200 lei, in temeiul dispozițiilor art. 3 lit. e din Lg. 61/1991.

Conform art. 9 alin 3 din O.G. 2/2001 și a prevederilor O.G. 55/2002, privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, iar în aliniatele următoare se arată că, la primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării, iar în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, cu acordul acestuia.

Din analiza dispozițiilor legale suscitate rezultă că pentru a putea proceda la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu aceea a prestării unei munci în folosul comunității, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: expirarea unui termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și imposibilitatea satisfacerii creanței bugetare prin executarea silită.

Prima condiție este în mod evident îndeplinita, intimatului fiindu-i înmânat procesul-verbal odată cu întocmirea acestuia, la data de 12.12.2011, actul sancționator fiind comunicat și organului fiscal în vederea demarării procedurilor de executare silită, fiind inregistrat la Primaria .. 182/12.12.2011.

In privinta celei de-a doua conditii instanta observa ca potrivit dispozitiilor art. 145 alin. 1 C.proc. fiscala executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

Desi instanta a solicitat organului de executare comunicarea tuturor actelor de executare efectuate in baza procesului-verbal incheiat intimatului, cu mentiunea expresa ladovada comunicarii instiintarii de plata catre intimat, la dosarul cauzei a fost depusa doar adresa nr. 2476/19.09.2012 (fila 4) emisa de Primaria . se invedereaza ca in urma verificarilor efectuate s-a constatat imposibilitatea executarii silite si procesul-verbal depus la fila 5 prin care se retine ca intimatul nu detine bunuri ce pot forma obiectul executarii silite..

In consecinta, in lipsa dovezii comunicarii instiintarii de plata catre intimat, instanta apreciaza ca nu s-a inceput executarea silita impotriva acestuia, in consecinta nu este indeplinita a doua conditie prevazuta de textul de lege anterior mentionat, cererea urmand a fi respinsa ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B. –POSTUL DE POLIȚIE GHERĂSENI, cu sediul în B., jud. B. și pe intimatul G. I., cu domiciliul în com. Gherăseni, ., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuire amendă, ca neintemeiata.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

E.-C. VLADSIMONA N.

RED. ECV

TEHNORED. ECV-SN

4 ex./28.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3292/2014. Judecătoria BUZĂU