Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 8360/200/2013

DOSAR NR. 8._

ROMANIA

JUDECATORIA B. – J. B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6.796

SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE: 14.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE:N. N.

GREFIER: P. L. – S.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională promovată de petenta S.C. A. C. S.R.L., cu sediul în mun. B., ., J. B., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B., cu sediul în mun. B., Aleea Sporturilor, ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petenta S.C. A. C. S.R.L. și intimatul I. T. DE MUNCĂ B..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul este la primul termen de judecată, acțiunea nu este supusă achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, fiind respectate dispozițiile art. 200 C.proc.civ. cu privire la regularizarea și verificarea cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că procedura este legal îndeplinită, în temeiul art. 131 C. pr. civ., instanța constată că este competentă să judece pricina din punct de vedere general, material - potrivit art. 94 pct.4 C.proc.civ., și teritorial - potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/ 2001.

Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza rolului activ, în conformitate cu art. 22 al. 2 C.pr.civ., instanța, în temeiul art. 258 C.pr.civ, încuviințează ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare

INSTANȚA:

Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._, la data de 24.05.2014, petenta . a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă, anularea procesului verbal ., nr._ și a procesului verbal de control ., nr._, ambele încheiate la data de 22.04.2013, prin care a fost obligată la plata amenzii contravenționale în cuantum de_ lei, pentru nerespectarea art. 16 al. 1 CM.

În susținerea plângerii formulate, se arată că a fost sancționată cu amenda contravențională, pentru faptul că a primit la muncă o persoană care nu avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă, nerespectând astfel dispozițiile legale menționate, în baza art. 260, al. 1, lit. e CM.

Precizează că agenții constatatori au reținut că numita Chirilov Nutela C. a început activitatea la data de 26.03.2012, fără a avea încheiat contract de muncă, iar ulterior efectuării controlului și întocmirii procesului verbal contestat, organele de control au dispus ca măsură obligatorie (în Anexa la procesul verbal ., nr._/22.04.2013), în sarcina sa, să întocmească și să înregistreze contractul individual de muncă.

Apreciază că nu au fost respectate dispozițiile art. 21, al. 3 din OG nr. 2/2001 și solicită individualizarea sancțiunii, perioada pe care numita Chirilov Nutela C. a desfășurat activitate fiind mică, iar sancțiunea ar fi trebuit să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

De asemenea, arată că sancțiunea reprezintă o ingerință neproporțională în dreptul de proprietate asupra propriului patrimoniu, conform art. 1 din primul Protocol la CEDO (cauza A. contra România), coroborat cu OG nr. 2/2001 și art. 6 din CEDO.

Precizează că ulterior a încheiat contractul de muncă, cu respectarea dispozițiilor privind instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă, iar în ceea ce privește timpul în care persoana a lucrat fiind relativ redus, nu se poate reține că a fost vorba de o perioadă îndelungată în care s-ar fi rămas într-o stare de continuă de nelegalitate.

Față de cele arătate, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 alin 1 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare (în vigoare la momentul sesizării instanței).

Odată cu plângerea s-a depus, în copie, procesul verbal ., nr._/22.04.2013 (fila 6 - 7), proces verbal de control ., nr._ / 22.04.2013 (fila 8), anexa la procesul verbal de control (fila 9 – 11), procesul verbal de afișare din 15.02.2013 (fila 12), contractul individual de muncă din data de 25.03.2013 (fila 13 – 14), raport REVISAL (fila 15), CI Chirilov Nutela C. (fila 16), certificat de înregistrare ORC (fila 17), CI N. I. (fila 18),

Legal citat, intimatul I. T. de Muncă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate.

A arătat că potrivit practicii Tribunalului B., procesul verbal de control, actul în baza căruia s-a încheiat procesul verbal de contravenție, nu poate fi calificat drept act administrativ, acesta urmând să fie analizat în cadrul plângerii formulate de către petent.

Arată că în urma controlului efectuat la punctul de lucru aparținând petentei, a fost identificată numita Chirilov Nutela C. care a declarat pe propria răspundere că lucra din data de 26.03.2013, fără a avea încheiat contract individual de muncă.

Cele constatate sunt susținute de accesarea aplicației REVISAL, de unde rezultă că la data de 19.04.2013, în registrul general de evidență al salariaților în formă electronică nu a fost transmis la ITM, contractul individual de muncă.

Se invocă prevederile art. 16 al. 2 CM, potrivit cărora, anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență al salariaților și se transmite ITM.

De asemenea, se arată că obligația de încheiere a contractului de muncă în formă scrisă revine angajatorului.

Arată că la momentul efectuării controlului numita Chirilov Nutela C. nu avea contract de muncă încheiat în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, motiv pentru care nu se poate reține buna credință a angajatorului, mai ales că acesta a mai fost controlat de inspectorii ITM și mai fusese amendat prin procese verbale anterioare.

Se mai arată că amenda contravențională a fost stabilită în cuantumul minim prevăzut de art. 260 al. 1 CM.

Odată cu plângerea, s-a depus în copie, procesul verbal ., nr._/22.04.2013 (fila 10 - 11), procesul verbal de control ., nr._/22.04.2013 (fila 12), anexa la acest proces verbal (fila 13 – 15), fișa de identificare a numitei Chirilov Nutela C. (fila 16), extras REVISAL (fila 17 - 19), adresa nr. 8384/22.04.2013 (fila 20), confirmare de primire (fila 21), proces verbal de afișare (fila 22), procese verbale de sancționare anterioară (fila 23 – 27).

Petenta nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Părțile au fost legal citate pentru data de 14.04.2014.

Având în vedere că nici petenta, nici intimatul nu au indicat alte probe în susținerea plângerii, la termenul din data de 14.04.2014, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu actele existente în dosar, potrivit dispozițiilor art. 258 C..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În urma controlului efectuat în data de 22.04.2013, având ca obiectiv verificarea modului în care se respectă art. 16 al. 1 din Legea nr. 53/2003, s-a încheiat Procesul verbal de control ., nr._/22.04.2013, prin care s-a constatat că petenta a primit la muncă în punctul de lucru din mun. B., ., o persoană pe nume Chirilov Nutela C., care lucra din data de 26.03.2013, fără a avea încheiat contract individual de muncă, contrar prevederilor art. 16 al. 1 CM

Din conținutul măsurilor stabilite în sarcina petentei, rezultă să s-a dispus încheierea în formă scrisă a 24.04.2013.

La aceeași dată, 22.04.2013, a fost încheiat și procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._/22.04.2013 contestat prin prezenta, prin care petenta a fost sancționată în baza art. 260 al. 1 lit. e CM, cu suma de 10.000 lei.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența reprezentantului petentei, care a refuzat însă să îl semneze, iar la rubrica „alte mențiuni” este trecut faptul că acesta a refuzat să facă obiecțiuni, fiind îndeplinite astfel condițiile de legalitate ale procesului verbal, potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Datorită refuzului reprezentantului petentei, procesul verbal a fost comunicat prin poștă.

Având în vedere analiza dată de Curte contravenției, în cauza Ozturk vs. Germania, potrivit căreia, contravenția, intră în materia acuzațiilor în materie penală, având în vedere clasificarea faptei, potrivit dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii, instanța apreciază că garanțiile procedurale prevăzute de art. 6, par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, este prezumată nevinovată până ca vinovăția sa este stabilită, sunt pe deplin aplicabile. Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

Prezumția de nevinovăție privește și sarcina probei.

În exercitarea dreptului său la apărare, petenta trebuie, potrivit prevederilor art. 249 C.P.C., să-și probeze pretențiile și apărările, această procedură fiind conformă practicii Curții, care a arătat în cauza Salabiaku vs. Franța, în care s-a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, de vreme ce în fiecare sistem de drept sau de fapt, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.

Instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu conține reguli exprese privind administrarea probelor.

În acest sens, instanța, analizând conținutul procesului verbal contestat de petent, constată faptul că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 și 19 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/ 2001, nefiind afectat de vreo cauză de nulitate absolută.

Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 2/2001 rezultă că procesul verbal de contravenție contestat se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, petentul putând însă face dovada asupra situației de fapt reținute și asupra încadrării în drept a faptelor, aspect care nu poate fi contrar intereselor acestuia, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului său la apărare.

Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Dacă în ceea ce privește legalitatea procesului verbal, instanța nu a identificat motive care să ducă la nulitatea sau anularea acestuia.

Din conținutul fișei de identificare a numitei Chirilov Nutela C. a rezultat că aceasta lucra la societatea petentă, fără ca să aibă contract de muncă încheiat în formă scrisă, calitatea sa de lucrător (calitatea de angajat presupunând existența contractului individual de muncă – nota NN), al petentei, fiind confirmată și de fișa de identificare a aceleiași persoane în REVISAL. De altfel, petenta nici nu contestă faptul că la data efectuării controlului persoana în cauză lucra, invocând numai faptul că perioada în care a lucrat fără contract este relativ mică.

Contrar susținerilor petentei, instanța reține că până la momentul pronunțării prezentei, aceasta nu a făcut dovada că a respectat în vreun fel obligațiile stabilite în sarcina sa, copia contractului de muncă depus în cauză nefiind înregistrat la ITM, motiv pentru care, în condițiile în care sancțiunea amenzii a fost stabilită la minimul prevăzut de lege, apreciază că nu se impune reindividualizarea acesteia și aplicarea sancțiunii avertismentului, astfel după cum s-a solicitat. Pericolul social al faptei rezultă nu numai din împrejurarea că se produce o pagubă statului, prin neachitarea taxelor și impozitelor aferente, dar și prin păgubirea lucrătorului, în sensul specificat deja, care nu beneficiază de drepturile care rezultă din munca prestată (asigurări, vechime, concedii).

Pentru aceste motive, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă, ca fiind nefondată și va menține procesul verbal de contravenție ., nr._ și procesul verbal de control ., nr._, ambele din data de 22.04.2013, încheiate de către agenții constatatori aparținând intimatului, ca fiind legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională înregistrată sub nr._, formulată de petenta ., cu sediul în mun. B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă, cu sediul în mun. B., Aleea Sporturilor, .. B., ca fiind nefondată.

Menține procesul verbal de contravenție ., nr._ și procesul verbal de control ., nr._, ambele din data de 22.04.2013, încheiate de către agenții constatatori aparținând intimatului, ca fiind legale și temeinice.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 14.04.2014.

P. GREFIER,

N. NeluPopescu L. – S.

Red NN/Tehnored.PLS

4 ex/ 18.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria BUZĂU