Plângere contravenţională. Sentința nr. 5233/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 5233/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 10823/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5233

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.03.2014

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B.-C.

GREFIER: G. A. – L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. M., domiciliat în B., cart. D. 1, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 1, .. 38.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu au răspuns.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin 1 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere - în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material - în temeiul art. 94 C.proc.civ. și teritorial în temeiul art. 10 ind. 1 din OG nr. 15/2002.

Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 N. C.pr.civ., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind admisibilă potrivit legii și conducând la soluționarea procesului, reținând cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 04.07.2013 petentul P. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România SA - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petentul a arătat în esență că prin procesul verbal . nr._/11.06.2013 a fost obligat la plata amenzii în cuantum de 750 lei.

Consideră sancțiunea aplicată a fiind nelegală și netemeinică, motivând că la data de 05.03.2013 a efectuat plata sumei de 419,95 lei către OMV PETROM Marketing SRL, reprezentând contravaloarea rovinietă seria_, valabilă de la 05.03.2013 până la 04.03.2014 pentru nr. de înmatriculare_ .

Constatând că rovinieta a fost emisă eronat pentru nr. de înmatriculare_, a cerut pe loc a se efectua corecția nr. de înmatriculare, astfel cum reiese și din documentele atașate.

În drept, nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar, în fotocopii: procesul verbal de contravenție contestat și dovada comunicării acestuia, certificatul de înmatriculare al vehiculului, adresa nr. 92/_/09.07.2013, rovinietă CNADNR și bonul fiscal aferent.

Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 16.10.2013 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Potrivit art.1 alin. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.

A menționat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Procesul verbal cuprinde mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar: planșa fotografică a abaterii, dovada comunicării procesului verbal, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

La data de 11.06.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 28.05.2013, ora 11:59, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului, a circulat pe DN 10 - km 24+265 m, Măgura, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii în cuantum de 750 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității sale, instanța observă că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Coroborând bonul fiscal nr. 250/05.03.2013 (fila 5), rovinieta seria_ (fila 6), cu răspunsul emis de CNADNR de la fila 16, instanța constată că pentru vehiculul cu nr. de înmatriculare_ petentul avea achitată rovinietă pentru perioada 05.03._14. Instanța mai reține că petentul a solicitat (și obținut) pe loc corecția numărului de înmatriculare înscris pe rovinieta achiziționată, de la_ la_ .

Coroborând materialul probator administrat in cauza, instanța apreciază ca fapta reținută în sarcina petentului nu corespunde realității, deoarece la data constatării contravenției acesta avea achitată rovinieta.

Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției.

Față de considerentele de mai sus, instanța va admite plângerea formulată de petent si va dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 11.06.2013 de intimată și a măsurilor aplicate prin acesta.

În temeiul art. 22 alin. 6 Cod proc.civ., care statuează principiul disponibilității în procesul civil, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. M., domiciliat în B., cart. D. 1, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, sector 1, .. 38.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013, întocmit de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestuia.

Ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.03.2014.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./4ex./28.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5233/2014. Judecătoria BUZĂU