Plângere contravenţională. Sentința nr. 6106/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6106/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 24870/200/2012*
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 6106
Ședința publică din 04.04.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L. F.
GREFIER: A. D.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect plangere contraventionala, promovata de petenta S.C. A. . Buzau, .. 31, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta S.C. A. . N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal indeplinita, cererea se afla la primul termen de judecata pe rolul acestui complet ca urmare a admiterii recursului declarat de petenta, casarii sentintei pronuntate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta pentru a se pronunta pe fondul cauzei, după care;
In conformitate cu dispozitiile art. l67 Cod pr.civ. instanta incuviinteaza partilor proba cu inscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind legala, pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei, constata cauza in stare de judecata si o retine in vederea solutionarii.
INSTANTA:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din 03.09.2012, petentul ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, anularea procesului verbal . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012 sau inlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivarea cererii petenta a arătat că procesul verbal este nul întrucât nu conține elementele prevăzute de art 16 alin 1 din OG 2/2001, fapta fiind fotografiata pe traseul M2 unde efectuează transport public persoane.
De asemenea, a arătat că transportul public de persoane pe traseul M 2 Maracineni, dincolo de limita municipiului B. este organizat in conformitate cu prevederile legale, iar potrivit art. 3 lit. b din OG 15/2002 autoturismele care efectueaza transport public persoane sunt exceptate de la plata rovinietei, indicând CNADNR lista cu autovehiculele exceptate.
Din analiza cererii reiese ca aceasta a fost intemeiata pe dispozitiile OG 2/2001 si OG 15/2002.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru si de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plangerii ca tardiva, fiind depusa la mai mult de 15 zile de la comunicarea procesului verbal. A atasat la dosar planșa fotografică a abaterii, autorizație de control, certificat calificat pentru semnătura electronică ale agentului constatator și dovada comunicării procesului verbal.
Prin Sentința civilă nr. 8795/27.05.2013 Judecătoria B., a admis excepția tardivității plângerii și a respins plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012, ca tardiv formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta, iar prin Decizia nr. 1017/2013 Tribunalul B. a admis recursul și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: dovada comunicării procesului verbal, procesul verbal de contravenție contestat, certificat calificat, autorizație de control, planșă foto.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 15.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 18.04.2012, ora 12:16 a circulat autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe DN 2- km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, aparținând . fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, s-a aplicat contestatoarei, sancțiunea amenzii în cuantum de 1250 lei și a fost obligată la plata tarifului de despăgubire în valoare de 320 euro, adică 1399,90 lei.
Procesul - verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
În afară de această faptă comisă pe data de 18.04.2012, în sarcina petentei s-a reținut că a mai circulat fără a deține rovinietă valabilă și înainte și după aceasta data, fiind sancționată contravențional de mai multe ori. Spre exemplu, din verificarea sistemului Ecris al instanței, se constată că petenta a mai fost sancționată pentru aceeași faptă prin procesul verbal de contravenție . nr._/15.05.2012, dar si prin procsul verbal . 12 nr._/15.05.2012, ce face obiectul dosarului nr._/200/2012, respectiv_/200/2012 aflate pe rolul Judecătoriei B..
Intre data constatării săvârșirii faptei si data judecării prezentei cauze, OG nr. 15/2002, în temeiul căreia a fost sancționată petenta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012. Ca urmare a acestui act normativ, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă (art. 8 alin.2, în variantă modificată), art. 9 alin.3 statuând că, în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).
De asemenea, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează (art. II din Legea nr. 144/2012).
Potrivit art.15 alin.2 din Constitutia Romaniei coroborat cu art. 12 din OG nr. 12 din OG nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ, iar dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta; in cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai gravă, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.
Cum caracterizarea faptei ca și contravenție continuă, prevederea că o persoană nu poate fi sancționată decât o singură dată în 30 de zile și anularea tarifului de despăgubire sunt aspecte care se circumscriu noțiunii de regim sancționator, care este mai favorabil în noua reglementare, acest din urmă regim va fi aplicat petentei.
În temeiul considerentelor expuse, instanța urmează să respinga exceptia de tardivitate invocata de intimata, sa admită plângerea contravențională formulată de petentă în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN si sa dispuna anularea procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012 de intimata.
În aceste condiții, instanța consideră că este de prisos analiza celorlalte motive de nelegalitate a procesului verbal invocate de către petentă prin plângerea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Respinge exceptia de tardivitate, invocata de intimata.
Admite actiunea formulata de petenta S.C. A. . Buzau, .. 31, judetul Buzau, impotriva procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012 de intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA - CESTRIN, cu sediul in Bucuresti, .. 401 A, sector 6.
Dispune anularea procesului verbal de contraventie . 12 nr._ intocmit la 15.05.2012 de intimata.
Cu recurs in termen de l5 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 04.04.2014.
P., GREFIER,
RED: F.L.
TEHNORED: D.A.
4 ex./05.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 14/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2288/2014.... → |
|---|








