Plângere contravenţională. Sentința nr. 6236/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6236/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 20930/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6236

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. D. N.

GREFIER: M. B. Ș.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta P. L. ROMANIA IFN SA, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanta invoca din oficiu exceptia necompetentei sale teritoriale și reține cauza în pronunțare pe exceptia invocata.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângereaînregistrată pe rolul Judecatoriei B. la data de 28.11.2013, sub nr._, petenta P. L. ROMANIA IFN SA a chemat în judecată pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/30.03.2011 întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, la plata cărora a fost obligata prin procesul-verbal menționat.

În motivarea plângerii, petenta a invocat exceptia prescriptiei executarii sanctiunii amenzii, dar si mai multe motive de nelegalitate si netemeinicie a procesului-verbal de sanctionare.

In drept, petenta a invocat dispozitiile OG nr.2/2001, OUG nr.195/2002 si OG nr.51/1997.

În dovedire, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, notificare (fila 7) si procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/30.03.2011 întocmit de către instituția intimată (fila 8).

Plângerea contravențională formulată de petenta a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei (fila 6), conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (in vigoare la data introducerii plangerii).

Intimata a depus la dosarul cauzei intampinare, solicitand respingerea plangerii ca nefondata si neintemeiata.

In motivare, intimata a aratat ca procesul-verbal contestat indeplineste toate conditiile prevazute de OG nr. 15/202 coroborat cu OG nr. 2/2001, fiind întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Totodata actul constestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

In drept, intimata a invocat dispozitiile OG nr.2/2001, Legea nr.455/2001, OG nr.15/2002 si Ordinul MTI nr.769/2010.

In probațiune, intimata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a depus la dosarul cauzei, documentatia care a stat la baza emiterii procesului-verbal contestat, anume: dovada comunicarii procesului-verbal catre petenta (fila 21), planșa fotografica (fila 20) si autorizația de control si certificatul calificat al agentului constatator (fila 22).

La termenul din data de 04.04.2014, instanța, procedând potrivit dispozițiilor art. 248 alin.1 C.proc.civ, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. si a retinut cauza in pronuntare pe aceasta exceptie.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/30.03.2011 (fila 8) încheiat de agentul constatator C. N. din cadrul instituției intimate C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, petenta P. L. ROMANIA IFN SA a fost sancționata cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin.1 și sancționate de art. 8 alin.2 din OG nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 30.10.2010, orele 15.33, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B., fără a deține rovinietă valabilă.

Totodată, în temeiul art. 8 alin.3 din OG. nr. 15/2002, petenta a fost obligata la plata echivalentului în lei al sumei de 28 euro (117,99 lei), reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Prin Legea nr.2/2013 (in vigoare odata cu . N.C.proc.civ – 15.02.2013) a fost introdus în OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România art.101 conform căruia, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Instanța constată asadar ca este vorba despre o normă de procedură, care stabileste competența materială și teritorială a instanțelor în această materie specifică, or potrivit art.24 din N.C.proc.civ, dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor și executărilor silite începute după ..

Intrucat plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzau la data de 28.11.2013, deci ulterior intrarii în vigoare a N.C.proc.civ, instanta apreciaza ca solutionarea acesteia este supusa noii reglementări potrivit art.24 din noul Cod de procedură civilă, care are aplicabilitate generală.

F. de cele ce preceda, instanta retine ca potrivit art. 131 C.proc.civ, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu pot înlătura.

Normele de competență absolută sunt obligatorii atât pentru părți, cât și pentru instanță, părțile neputând deroga pe cale convențională de la acestea, încălcarea acestora putând fi invocată de oricare dintre părți, chiar și de către reclamantul care a sesizat instanța necompetentă, de procuror sau de instanță din oficiu, oricând în cursul procesului, atât la judecata în prima instanță, cât și direct în apel sau recurs.

Conform art. III din Legea nr.2/2013, după articolul 10 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 101, cu următorul cuprins: prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Cum acest text de lege instituie o competență teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție isi are domiciliul sau sediul contravenientul, instanța constată că se află în fața unei excepții de necompetență absolută, conform art. 129 alin 2 pct. 3 C.proc.civ.

Având în vedere textele legale anterior menționate, precum și faptul că petenta-contravenienta isi are sediul in Bucuresti, ..29-31, ., respectiv în circumscriptia teritoriala a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. invocată din oficiu și să decline în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, competența de soluționare a cererii având ca obiect plângere contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale, invocate din oficiu.

Declina competenta de solutionare a plangerii contraventionale formulate de petenta P. L. ROMANIA IFN SA, cu sediul în Bucuresti, ..29-31, ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, in favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. D. N. M. B. Ș.

Red. A.D.N.

4 ex. /04.05.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6236/2014. Judecătoria BUZĂU