Plângere contravenţională. Sentința nr. 6302/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6302/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 22870/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6302

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.04.2014

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. B.-C.

GREFIER: G. A. – L.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, în primă instanță, procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 14.02.2014, prin C. Registratură, petenta a depus răspuns la întâmpinare, după care,

Instanța, constatând că petenta are sediul în . oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 20.12.2013 petenta . a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 02.12.2013, solicitând anularea acestuia.

În fapt, petenta a arătat în esență că prin procesul verbal . nr._ din data de 02.12.2013 a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2.750 lei, Pe motiv că în ziua de 19.10.2013, ora 19:42, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând acesteia, ar fi circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Consideră nul procesul verbal de constatare a contravenției, întrucât nu a fost întocmit și comunicat contravenientului în termen de 30 de zile de la data săvârșirii contravenției. conform art. 9 alin. 3 din OG 15/2002, respectiv art. 26 alin. 3 și art. 27 din OG 2/2001.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile OG 2/2001.

Solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

În susținerea afirmațiilor a depus la dosar, în fotocopii, un set de înscrisuri.

Petenta a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 31.01.2014 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Potrivit art.1 alin. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.

A menționat că procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Procesul verbal cuprinde mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.

În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.

A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.

În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar, în fotocopii: dovada procesului verbal, planșa fotografică a abaterii, certificat calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator.

La termenul de judecata din data de 07.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B..

Analizând actele si lucrările dosarului față de excepția invocată, instanța constată următoarele:

Conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

La data de 02.12.2013 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestatoarea T. SRL, având sediul în ., a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 19.10.2013, ora 19:42, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 101 din OG 15/2002 (introdus prin L. nr. 2/2013 de la data de 15 februarie 2013) - Prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul."

Aceste dispoziții legale stabilesc o competență exclusivă de soluționare a plângerilor contravenționale având prezentul obiect, o competență teritorială absolută, pe care părțile nu o pot înlătura, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ.

În cauza de față, atât în procesul-verbal contestat, cât și plângerea formulată, se mentioneaza că petenta are sediul în sediul în satul BRADEANU, jud. B.. Astfel, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Judecătoriei Pogoanele.

Ca atare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și, în temeiul art. 132 C.proc.civ., va declina competența în favoarea Judecătoriei Pogoanele, urmând a se trimite cauza la această instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 02.12.2013, în favoarea Judecătoriei Pogoanele.

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.04.2014.

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./4ex./13.05.2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

B., .. 8,

Jud. B.

Dosar nr._

Obiectul cauzei: plângere contravențională

Petenta: ., cu sediul în .

Intimată: C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.

Telefon: +40 0238_

Fax: +40 0238_

Emisă la: 16.05.2014

Către

JUDECĂTORIA POGOANELE

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 6302 pronunțate la data de 07.04.2014 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petenta ., cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6 în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ cusut și numerotat, conținând ........... file (compus din ....... volume).

Vă mulțumim pentru colaborare!

PREȘEDINTE

GREFIER

A. B. C.

G. A.-L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6302/2014. Judecătoria BUZĂU