Plângere contravenţională. Sentința nr. 6420/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 6420/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 10172/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 6420

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 08.04.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – P. E.

GREFIER – C. E. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul G. M., cu domiciliul în Buzau, cart. Dorobanti 2, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401, sect. 6, în privința procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013, încheiat de intimata.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul G. M. si intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, intimata a depus intampinare, certificat calificat, proces verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare, planse foto, petentul a formulat raspuns la intampinaredupă care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta plângere, în temeiul art.126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art.2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material, în temeiul art.1 pct. 2 C.proc.civ. și art.32 alin.2 din OG nr.2/2001 și teritorial în temeiul art.32 alin.2 din OG nr. 2/2001.

Constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și retine cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub nr._ la data de 21.06.2013 petentul G. M. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.06.2013, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contraventiei.

În fapt, arata petentul ca prin procesul-verbal de contravenție, agentul constatator I. A. Vidrascu a consemnat că în ziua de 24.05.2013, ora 01:14, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ a circulat în zona DN 7 kml88+900m, Seaca, jud. VL fară a deține rovinietă, proba făcându-se cu foto:___.

Incepând cu data de 06.02.2013, prin contractul de vânzare-cumpărare din aceeași dată, petentul a înstrăinat vehiculul marca DAEWOO tipul TF19V/NEXIA (număr de identificare KLATF19V1VB057623, ._, cilindree 1498 cmc, număr de înmatriculare_, număr carte de identitate a vehiculului G-_), în schimbul sumei de 1.500 euro, domnului C. I.-A. domiciliat în ., oraș Ocnele M., jud. V. cu actul de identitate . nr._.

Domnul C. I.-A. avea obligația, în termenul prevăzut de actele normative în vigoare, să înregistreze toate documentele pe numele lui ca urmare a achiziționării autovehiculului mai-sus menționat. Așadar, începând cu data de 06.02.2013, toate drepturile și obligațiile sunt în sarcina noului proprietar.

In drept îsi întemeiaza plângerea contravențională în baza prevederilor O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Solicita anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., la data de 11.06.2013, ora 07:38, acesta nemaifiind proprietarul vehiculului menționat anterior.

De asemenea, solicita judecarea în lipsă în conformitate cu prevederile art. 223 alin (3) din Noul Cod de Procedură Civilă.

In data de 25.02.2014 intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., prin Centrt de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a formulat intampinare prin care arata ca la data de 24.05.2013, pe DN 7 kml88+900m, pe raza localității Seaca, jud VL, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând M. G., cu domiciliul/sediul în B. mun. B. Cartierul D. 2 ., a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 11.06.2013, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Potrivit dispozițiilor art.l, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul verbal contestat conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN S.A.

Contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de atestare fiscală nu sunt suficiente pentru modificarea în baza de date a Direcției Regim Permise de Conducere și Îmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Contractul de vânzare-cumpărare nu ne este opozabil, sens în care urmează a fi înlăturata apărarea petentului cu privire la înstrăinarea autoturismului.

Certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate și nu conferă această calitate, astfel cum este descris și în conținutul acestui înscris. Certificatul face dovada doar că petentul nu figurează în evidențe cu creanțe bugetare.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 15 alin. 1 ind. 1 din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul.

Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare; utilizator fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

In baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, contestatorul apare menționat ca fiind proprietar, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

Conform art 11 pct (10) din OUG 195/2002, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat sa solicite autorității competente inscrierea in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare a oricărei modificări a datelor de identificare a vehiculului respectiv sau, dupa caz, ale proprietarului, in termen de 30 de zile de la data la care a intervenit modificarea.

Altfel, este evident ca petentul/a, in calitate de persoana înscrisa in certificatul de inmatriculare si in cartea de identitate a vehiculului, este subiect activ al contravenției săvârșite, dar acesta se poate regresa împotriva cumpărătorului autoturismului, pentru recuperarea sumei reprezentând cuantumul sancțiunii aplicate care nu si-a indeplinit obligația legala de a se prezenta la organele competente sa efectueze transcrierea transmiterii dreptului de proprietate ,de pe numele petentului pe numele sau.

Petentul/a avea obligația, conform Ordinului 1501/2006 privind procedura înmatriculării, radierii si eliberării autorizației de circulație provizorie sau probe a vehiculelor, art.24, al.2, lit.d) să procedeze la efectuarea formalităților privind înstrăinarea autoturismului în sensul radierii acestuia de pe numele sau si in baza de date a MAI - Direcția Regim Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, tocmai pentru opozabilitate.

Cum nu au fost depuse diligente pentru transferul dreptului de proprietate asupra vehiculului si pentru radierea acestuia din baza de date a instituției mai sus menționate, petentul rămâne menționat în cartea de identitate a vehicului ca fiind proprietar si utilizator, situație în care răspunderea contravențională în sarcina acestuia s-a angajat conform O.G. 2/2001 si O.G. 15/2002.

CNADNR- CESTRIN S.A. nu are obligația de a solicita informații cu privire la persoana care a condus in mod efectiv autoturismul la data săvârșirii contravenției.

In situația in care petentul/a nu este sancționat, pentru ca acesta sa solicite pe cale legala actualului proprietar sa isi respecte obligațiile de plata in ceea ce privește autovehiculul, astfel actualului proprietar i se acorda prin instanța, indirect, dreptul de exceptare de la plata rovinietei, cumpărătorul neputand fi tras la răspundere in nici un fel. In aceasta situație, va deveni obișnuința ca actualii proprietari de autovehicule sa nu isi respecte obligațiile de plata, iar datorita faptului ca actele de instrainare nu sunt opozabile, foștii proprietari vor fi in continuare sancționați, vor fi astfel incurajate la scara larga transferurile de drepturi fara rectificări in evidentele oficiale, ceea ce ar contraveni ordinii publice.

Pentru emiterea si comunicarea proceselor verbale, se fac cheltuieli considerabile de la bugetul de stat, iar prin anularea proceselor verbale ,CNADNR este uneori sancționată si cu cheltuieli de judecata, desi nu are nici o culpa procesuala .

Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției contestat ca fiind temeinic și legal.

In temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., solicită judecarea și în lipsă a prezentei cauze.

In drept, dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

Probe: înscrisuri și orice alte probe doveditoare vor reieși din dezbateri.

In data de 06.03.2014 petentul G. M. a formulat raspuns la intampinare prin care arata ca, în fapt, prin acțiunea introdusă pe rolul acestei instanțe a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/24.05.2013, întocmit de un agent constatator din cadrul CESTRIN și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei și a tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro așa cum se prevede în procesul verbal menționat.

A arătat în acțiunea introdusă că a vândut autoturismul cu nr. de înmatriculare_ încă din data de 06.02.2013 iar dreptul de proprietate asupra acestui bun a fost transmis numitului C. I. A., domiciliat în Ocnele M., ., Jud. V., prin contractul de vânzare cumpărare anexat acțiunii de la dosar.

Mai mult decât atât, nu poate fi angajată răspunderea contravențională a petentului deoarece nu există concordanță între persoana care se face vinovată de săvârșirea faptei contravenționale și persoana ce urmează a fi sancționată.

Un alt act depus de către petent la dosarul cauzei este certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale din care reiese că de la data vânzării nu mai figureaza cu acel bun în proprietatea sa.

Față de cele arătate mai sus, considera că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 8 alin.l din O.G. 15/2002, în sensul că nu a circulat cu autoturismul pe drumurile naționale nemaiavând în proprietate acest autoturism la data comiterii faptei. Apreciaza că nu se poate reține o culpă în sarcina sa ca fost proprietar în neefectuarea formalităților de înscriere a autovehiculului.

Prin urmare, solicita admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . 13 nr._ și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 250 lei aplicate prin procesul verbal contestat.

In drept, prevederile art. 201 alin.2 din codul de procedură civilă.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: copie CI . nr._, f.4, proces verbal . nr._/11.06.2013, f.5, contract de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit, f.6, cartea de identitate a vehiculului, f.7, certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice privind impozitele si taxele locale, f.8, certificat calificat, proces verbal de indeplinire a procedurilor de comunicare, planșe foto f.14-17.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 11.06.2013 a fost întocmit de către agenți constatatori din cadrul COMPANIEI NAȚIONALE DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE – CESTRIN, procesul verbal de contravenție . nr._/11.06.2013, prin care s-a reținut săvârșirea de către petent a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea ca la data de 24.05.2013, ora 01:14 autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, a circulat pe DN 2 km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru acest motiv, s-a aplicat petentului, sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei.

Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.

Din contractul de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit rezultă că la data de 06.02.2013, petentul G. M. a vândut autoturismul marca Daewoo cu nr. de înmatriculare_, numitului C. I. A..

Așadar, instanța constată că încă de la data de 06.02.2013, petentul G. M. nu mai era proprietarul autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . De asemenea petentul și-a radiat din evidențele sale fiscale autoturismul respectiv.

Potrivit art. 7 din OG 15/2002 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, revine în exclusivitate utilizatorilor români.

Așadar petentul G. M., nemaiavând în proprietate autoturismul este evident că, nu mai este utilizatorul acestuia și nu mai are obligația de a achita rovinieta.

Mai mult potrivit art. 3 alin. 3 din OG 15/2002 obligația de a solicita înscrierea/eliminarea vehiculelor în/din baza de date revine utilizatorilor acestora, prin urmare revine cumpărătorului obligația de a-și înmatricula autoturismul pe numele său, și nu contestatorului care are calitatea de vânzător.

Prin urmare, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției, întrucât petentul nu a circulat cu autoturismul respectiv pe drumurile naționale, el nemaiavând în proprietate acest autoturism la data constatării faptei.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază plângerea întemeiată, urmând să o admită, și să dispună anularea proceselor verbale de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul G. M., cu domiciliul în Buzau, cart. Dorobanti 2, ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN, cu sediul în București, .. 401, sect. 6.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/11.06.2013.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecatoria Buzau.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.04.2014.

Președinte, Grefier,

P. E. C. E. M.

Red. P.E./Tehnored. C.E.M./4 ex./ 16.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6420/2014. Judecătoria BUZĂU