Plângere contravenţională. Sentința nr. 6832/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6832/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 20604/200/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6832
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2014
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. B.-C.
GREFIER: G. A. – L.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul D. O., domiciliat în B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Prezența și dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2014, consemnările au fost făcute în încheierea din acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 14.04.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 22.11.2013 petentul D. O. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de contravenție seriile R11 nr._/12.12.2011, R11 nr._/05.12.2011, R11 nr._/21.11.2011, R11 nr._/19.12.2011, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/22.02.2012 solicitând în principal anularea acestora cu consecința anulării sancțiunii amenzii și a tarifului de despăgubire, iar în subsidiar aplicarea sancțiunii avertismentului
A menționat că dorește respectarea legii, iar în acest sens a achitat permanent rovinieta, cu excepția unei scurte perioade, pentru care a și fost amendat.
În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001.
Solicită judecarea cauzei în lipsă.
In sprijinul acțiunii petentul a depus, în fotocopii, un set de înscrisuri.
Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 220 lei (20 de lei pentru fiecare proces verbal contestat), conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013
Fiind legal citata, intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, la data de 31.01.2014 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Potrivit art.1 alin. 2 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe, după caz.
A menționat că procesele verbale de contravenție îndeplinesc toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001. Procesele verbale au fost întocmite cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei-SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor-Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Procesele verbale cuprind mențiunea expresă că au fost generate și semnate electronic de către agentul constatator, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept au fost invocate disp. OG 2/2001, OG 15/2002, Legea 455/2001 și Ordinul MTI nr. 769/2010.
A solicitat judecarea în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
În susținerea afirmațiilor, a depus la dosar: dovezile de comunicare a proceselor vebale, planșe fotografice a abaterilor, certificate calificate pentru semnătura electronică și autorizații de control ale agenților constatatori.
La termenul de judecată din 07.04.2014, instanța a invocat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, cu privire la capetele de cerere vizând procesele verbale seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/05.12.2011
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La datele de 12.12.2011, 05.12.2011, 21.11.2011, 19.12.2011, 11.01.2012 și 22.02.2012, au fost întocmite de către agenți constatatori din cadrul Companiei Naționale De Autostrăzi Și Drumuri Naționale – Cestrin, procesele verbale de contravenție . nr._, R11 nr._, R11 nr._, R11 nr._, R12 nr._, R12 nr._, R12 nr._, R12 nr._, R12 nr._, R12 nr._ și R12 nr._, prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002, constând în aceea că la datele menționate în cuprinsul acestor procese verbale, a circulat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN 2 - km 115+80 m, pe raza localității Mărăcineni, fără a deține rovinietă valabilă.
Pentru acest motiv, prin fiecare proces verbal, s-a aplicat contestatorului sancțiunea amenzii în cuantum de câte 250 lei și a fost obligat la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 euro.
Procesele-verbale de contravenție au fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei SIEGMCR.
În legătură cu excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată din oficiu, cu privire la capetele de cerere vizând procesele verbale seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/05.12.2011, instanța reține că petentului i-au fost comunicate procesele verbale, prin poștã, cu confirmare de primire, la data de 27.12.2011, respectiv 16.12.2011, potrivit înscrisurilor aflate la filele 71 și 30 din dosarul cauzei
Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, act normativ ce constituie dreptul comun în materie contravenționalã, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din același act normativ, dispozițiile Ordonanței 2/2001 se completeazã cu prevederile Codului de procedurã civilã. Rezultã, așadar, cã natura juridicã a termenului de 15 zile, pus la dispoziția contravenientului pentru a formula plângerea sa, este cea a unui termen de drept procedural, al cãrui regim și modalitate de calcul sunt reglementate de disp. art. 181 C.proc.civ.
Așadar, termenul de 15 zile prevãzut de O.G. nr. 2/2001 se calculeazã pe zile libere, iar introducerea plângerii cu depãșirea acestuia atrage respingerea plângerii, ca tardiv formulatã.
In spețã, procesele-verbale seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/05.12.2011 au fost comunicate petentului la data de 27.12.2011, respectiv 16.12.2011, ceea ce înseamnã cã, potrivit disp. art.181 C.proc.civ., termenul de 15 zile se împlinea la 13.01.2012, respectiv 03.01.2012.
Analizând rezoluția de primire de pe cererea de chemare în judecată, rezultă că data de înregistrare și depunere la instanță a plângerii contravenționale a fost 22.11.2013 (fila 4).
Având în vedere cele expuse, instanța constată că petentul a depășit termenul de formulare a plângerii contravenționale cu privire la procesele verbale seriile R11 nr._/12.12.2011 și R11 nr._/05.12.2011, motiv pentru care va admite excepția tardivității, invocată din oficiu, și va respinge capetele de cerere privind procesele verbale de contravenție . nr._/12.12.2011 și . nr._/05.12.2011, ca fiind tardiv formulate.
Cu privire la procesele verbale de contravenție seriile R11 nr._/21.11.2011, R11 nr._/19.12.2011, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/22.02.2012, instanța constată că, conform Deciziei nr. 10/2013 privind judecarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 450 din 23.07.2013, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire, tocmai pentru a i se da posibilitatea contravenientului să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea acestor din urmă procese verbale de contravenție în modalitatea aleasă de către intimată în cauza de față, și implicit faptul că plângerea contravențională, cu privire la procesele verbale seriile R11 nr._/21.11.2011, R11 nr._/19.12.2011, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/22.02.2012, se impune a fi socotită ca fiind introdusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării.
Analizând aceste procese verbale de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității, instanța observă că acestea au fost întocmite cu respectarea condițiilor impuse de OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității, de către un agent constatator competent în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile obligatorii arătate la art. 17 din actul normativ citat, respectiv cele privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientei, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Referitor la temeinicia proceselor verbale de contravenție, la data încheierii acestora, în ceea ce privește normele legale aplicabile, conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 constituia contravenție fapta de a circula fără rovinietă valabilă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 prevedea ca obligația contravenientului de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revenea în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definea noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se putea face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se putea încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Ulterior încheierii proceselor-verbale în discuție, O.G. nr. 15/ 2002 a fost modificată prin Legea nr. 144/2012.
In acest sens, conform art. 8 alin. 1, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii fiind prevăzut în anexa 2, conform alin. 2. A.. 3 a fost abrogat.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Art. 1 alin. 1 lit. b definește noțiunea de utilizatori ca reprezentând persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite utilizatori români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, în cazurile prevăzute la alin. 2, procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini; procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.
În aceeași măsură, art. II din Legea nr. 144/2012 a prevăzut că tarifele de despăgubire, reglementate la art. 8 alin. 3, înainte de abrogarea acestuia prin Legea nr. 144/2012, aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012 se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituitie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Conform art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.
In aceeasi masura, prin Decizia nr. 228/2007 pronuntata de Curtea Constitutionala, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia.
Pentru a pronunta aceasta solutie, in considerentele deciziei s-a retinut ca sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. De asemenea, osancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
F. de aceste dispozitii legale, instanta constata ca, prin Legea nr. 144/2012, modificandu-se O.G. nr. 15/2002, cu privire la contravențiile săvârșite anterior sub imperiul legii vechi, aceasta are caracterul unei legi contraventionale mai favorabile, care retroactivează.
În acest sens, pe de o parte, tariful de despăgubire nu se mai percepe, legea prevăzând expres faptul că acesta se anulează și în cazul celor aplicate și contestate în instanță până la data 27 iulie 2012.
Pe de altă parte, în cazul faptelor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru fapte similare. Este evident astfel, că, în situația în care, după încheierea unui astfel de act sancționator, contravenientului i s-ar mai întocmi un alt proces verbal de contravenție, acesta ar fi lovit de nulitate absolută.
În speță, instanța constată că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție . nr._/21.11.2011, corespunde realității în sensul că petentul a circulat, într-adevăr, la data de 28.05.2011, ora 08:35, cu vehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe drumul național 2, km 115+80 m, Mărăcineni, jud. B. fără a deține rovinietă valabilă, aspect recunoscut și de aceasta și probat prin planșele foto atașate la dosar.
Așadar, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă
Cu toate acestea, luând în considerare faptul că sancțiunea contravențională are nu numai un rol de constrângere, ci și unul preventiv-educativ, urmărind ocrotirea relațiilor sociale și formarea unui spirit de responsabilitate, față de dispozițiile art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, instanța consideră că nu se justifică menținerea amenzii aplicate de agentul constatator.
Astfel, instanța considera ca, desi petentul nu deținea rovinietă pentru autoturismul său la data săvârșirii contravenției, aceasta fapta are un grad de pericol social redus, petentul nefăcând o obișnuință din a încălca normele care reglementează obligativitatea achitării taxei de drum. In acest sens, petentul a probat faptul că, ulterior sanctionarii sale prin procesele-verbale contestate in prezenta cauza, s-a conformat dispozitiilor legale, achizitionand rovinieta si achitand tarifele aferente circulatiei pe un drum national (fila 27).
Opinia instanței are la bază pe de o parte dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și art.7 alin.3 din OG 2/2001 potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede în mod expres această sancțiune.
De asemenea, examinând actele dosarului, instanța constată că în intervalul de timp de 30 de zile ulterior emiterii procesului verbal . nr._/21.11.2012, petentul a mai fost sancționat prin procesele verbale seriile R11 nr._/19.12.2011, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/22.02.2012, pentru fapte similare.
Or, cum prin aceste procese verbale contestate, petentul fost sanctionat în termenul de 30 de zile de la data constatării unei contravenții similare, sancționate prin procese verbale contestate, de asemenea, prin prezenta acțiune, instanța constată că măsurile dispuse prin intermediul acestora au devenit lipsite de suport legal prin efectul retroactiv al legii mai favorabile intervenite după încheierea primului proces verbal de contravenție în discuție, ceea ce atrage nulitatea acestora și a sancțiunilor dispuse prin acestea.
Având în vedere cele de mai sus și observând că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, aplicabilă faptelor pentru care petentul a fost sanctionat, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională, va dispune transformarea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal . nr._/21.11.2011, în sancțiunea „avertisment”, exonerarea petentului de obligația achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro, și în temeiul art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei și îi va recomanda ca pe viitor să respecte legislația în vigoare.
Totodată, va dispune anularea proceselor verbale de contravenție seriile R11 nr._/19.12.2011, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012 și R12 nr._/22.02.2012, întocmite de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestora.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere principiul disponibilității procesului civil, instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de tardivitate, invocată din oficiu.
Respinge capetele de cerere privind procesele verbale de contravenție . nr._/12.12.2011 și . nr._/05.12.2011, ca fiind tardiv formulate.
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul D. O., domiciliat în B., ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate petentului prin procesul verbal . nr._/21.11.2011 întocmit de intimată, cu sancțiunea „avertisment”.
Anulează tariful de despăgubire in suma de 28 de euro.
Dispune anularea proceselor verbale de contravenție seriile R11 nr._/19.12.2011, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/11.01.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012, R12 nr._/22.02.2012, întocmite de intimată și a măsurilor dispuse în baza acestora.
Ia act că nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE | GREFIER |
A. B. C. | G. A.-L. |
Red. A.B.C./Tehn. A.B.C./4ex./15.05.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9722/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6831/2014.... → |
|---|








