Plângere contravenţională. Sentința nr. 9313/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9313/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 17589/200/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA BUZAU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR.9313
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 28 mai 2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P.: A. C.
GREFIER: F. LILIAN
Pe rol fiind soluționarea plângerii contravenționale formulate de petentul D. N. domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI BUZAU-BIROUL RUTIER B. cu sediul în B., . -10, județul B., împotriva procesului-verbal . nr._ din 15.05.2012
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 36 din OG nr.2/2001 raportat la art. 15 litera p din Legea nr. 146/1997, si de aplicare a timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul D. N., lipsă fiind intimatul I. Județean de Poliție B..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată că procedura de citare a părților în proces este legal îndeplinită, că dosarul se află la primul termen de judecată având ca obiect plângere contravențională,este scutită de plata texei judciare de timbru și a timbrului judiciar, că intimatul a formulat și depus întâmpinare, după care:
Instanța,din oficiu, procedând la verificarea competenței sale generale, materiale, teritoriale, conform dispozițiilor art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, stabilește că este competentă conform dispozițiilor art.126 alineatul 1 din Constituția României,art.94 pct.4 din codul de procedură civilă și art.32 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
Instanța procedează la identificarea petentului.
D. N., se legitimează cu C.I . nr._ și arată că solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate în dosar, nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art.167 alin 1 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii și întrucât nu sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedura civilă, constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Petentul având cuvântul arată că de 28 ani de când deține permis de conducere, nu a mai fost sancționat contravențional, se află la prima abatere. Solicită admiterea, în parte,a plângerii, să se dispună restituirea permisului de conducere și menținerea amenzii contravenționale.
J U D E C AT A:
Prin plângerea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, la data de 23.05.2012, sub nr._, petentul D. N. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI BUZAU-BIROUL RUTIER B., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/15.05.2012 precum si a măsurilor sancționatorii aplicate.
In motivarea plângerii, petentul a arătat că,este proprietarul autoturismului marca OPEL cu numărul de înmatriculare_ ,la volanul căruia s-a deplasat în data de 15.05.2012,în jurul orelor 11,00,pe . B.,în direcția Mărăcineni.
În momentul în care a parcurs sensul giratoriu din . zona COMPLEXULUI XXL,în apropierea marcajului pietonal,cel în cauză circulând pe banda de lângă bordură,s-a angajat în traversarea străzii unul sau doi pietoni,care au parcurs pe marcajul destinat acestora circa un m,timp în care a depășit marcajul,fără a pune în pericol siguranța circulației.
A fost oprit de un agent de poliție care i-a întocmit procesul verbal de contravenție prin care a fost sancționat cu 280 lei amendă și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce,conform art.135(2) și art.36(1) din OUG nr.195/2002,republicată.
În mașină s-a aflat cu soția sa și o altă persoană,respectiv Ș. E.,pe care o propune ca martor.
A mai afirmat că,se deplasa la o înmormântare și nici nu a pus în pericol viața sau integritatea pietonilor,solicitându-se ,în subsidiar,reindividualizarea sancțiunii,în sensul transformării amenzii în avertisment și anularea măsurii complementare a suspendării dreptului de conducere.
In drept, plângerea nu este motivată.
In probațiune, petentul a solicitat proba cu înscrisuri,sens în care a depus,în fotocopie, procesul-verbal de contravenție . nr._/15.05.2012;certificat deces;dovada înlocuitoare;certificat de înmatriculare,C.I.,acte de stare civilă.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare,prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent,cu motivarea că, procesul-verbal de sancționare este temeinic si legal întocmit, respectând întocmai conditiile de fond si de formă impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicata este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
A arătat că,la data de 15.05.2012,agentul de poliție care desfășura activități de supraveghere și control a traficului rutier cu autospeciala MAI_ pe . Carrefour ,în jurul orelor 10:54,a filmat și înregistrat cum autoturismul marca OPEL cu numărul de înmatriculare_ ,nu a acordat prioritate de trecere unor pietoni angajați pe sensul de mers al acestuia,în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător,situată la ieșirea din sensul giratoriu.
Abaterea a fost filmată cu aparatura video de supraveghere și control al traficului rutier montată pe autospeciala MAI_.
A fost sancționat prin procesul verbal atacat pentru încălcarea prevederilor art.135 lit.h din ROUG nr.195/2002 aplicându-i-se și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere.
In probațiune, intimatul a depus,în dublu exemplar,suport CD NR.7325/2012 cu abaterile filmate și raportul agentului constatator.
In drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispozițiile art.115-118 cod de procedură civilă.
In cauză,a fost încuviințată si administrată proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar de părți.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr. nr._/15.05.2012 ,petentului i s-a aplicat o sancțiune de 4 puncte amendă, în cuantum de 280 lei, precum si măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, în temeiul art. 135 lit. h din ROUG nr. 195/2002 si al art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, retinându-se că, la data de 15.05.2012, in jurul orei 10 :54, aflându-se pe . Carrefour, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ ,nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat pe sensul de mers al acestuia,în traversarea regulamentară a străzii pe trecerea de pitoni marcată și semnalizată corespunzător,aflată la ieșirea din sensul giratoriu.
De asemenea,a fost sancționat și pentru comiterea contravenției prev.de art.36(1) din OUG nr.195/2002,privind circulația pe drumurile publice,republicată,respectiv pentru că nu a purtat centura de siguranță,cu sancțiunea avertisment. Totodată, agentul a procedat la aplicarea și a sancțiunii complementare a 2 puncte de penalizare.
Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contraventie este supus controlului de legalitate si temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia si semnătura agentului constatator. Procesul-verbal întocmit conține si semnătura petentului si mențiunile acestuia.
Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat si semnalizat corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.
Nerespectarea acestei prevederi legale se sancționează, potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amenda) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
In cauza de față,petentul susține că,se deplasa la o înmormântare și nici nu a pus în pericol viața ,integritatea pietonilor și nici nu a produs un eveniment rutier,aspecte care,însă,nu înlătură caracterul contravențional al faptei.
Prezumția de nevinovăție la care se referă art. 6 CEDO,nu conferă impunitate contravenienților, ci garanții ale unui proces echitabil.
Astfel, în cauza de față,abaterea a fost filmată,la dosar fiind depusă înregistrarea video filmată cu aparatura de supraveghere și control al traficului rutier,montată pe autospeciala MAI_.
De asemenea,fapta a fost constatată personal de agentul rutier,cum rezultă din conținutul RAPORTULUI încheiat la data de 15.05.2012 de A.P.N. I.,aflat la fila 16 dosar.
Reținând din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din O.G. nr. 2/2001, cu respectarea prezumției de nevinovăție a petentului garantată de art. 6 CEDO, că procesul verbal de contravenție nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă care trebuie făcută de contestator, instanța constată că petentul nu a infirmat temeinicia procesului verbal sub aspectul existenței faptei.
Cât privește sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenție contestat, instanța o socotește legala si proporționala cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege, iar sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule este prevăzută de textul normativ incident în speță.
Totodată, instanța apreciază că fapta săvârșită de petent prezintă un grad de ridicat de pericol social, din prisma siguranței pietonilor, iar petentul nu a dovedit cauze atenuatoare de răspundere contravențională,în acest sens doveditoare fiind fișa de cazier auto depusă la fila 17.
În cauza de față, agentul a mai reținut o faptă contravențională, nepurtarea centurii de siguranță,dar această faptă nu poate face obiect al controlului judecătoresc,pentru că nu a fost contestată de petent prin cererea cu care a investit instanța.
Față de cele ce preced,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge plângerea formulată de petentul D. N. domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI BUZAU-BIROUL RUTIER B. cu sediul în B., . -10, județul B., împotriva procesului-verbal . nr._ din 15.05.2012,întocmit de către intimat, ca neîntemeiată.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 28.05.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. A. L. F.
Red. A.C
Tehnored. F.L
Exempl 4/28.06.2014
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 434/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9722/2014.... → |
|---|








