Plângere contravenţională. Sentința nr. 8506/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 8506/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 7995/200/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8506/2014

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.05.2013

COMPLETUL COMPUS DIN:

PREȘEDINTE: C. A. M.

GREFIER: N. E. D.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventională formulată de petentul B. G., cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B., cu sediul în municipiul B., .-10, județul B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul, lipsă fiind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura este legal îndeplinita, cauza este la primul termen de judecata,dosarul a fost supus procedurii de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 200 C.proc.civ., dupa care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare; material în temeiul art. 94 Cod procedură civilă și teritorial în temeiul art. 107 Cod procedură civilă să soluționeze prezenta cauză.

În conformitate cu dispozițiilor art. 219 C.proc.civ., instanța procedează la identificarea petentului, datele de identificare ale acestuia regăsindu-se în caietul de ședință al grefierului, având în vedere dispozițiile Legii nr. 677/2001, privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Potrivit dispozițiilor art. 238 C.p.c., instanța pune în discuția părților durata estimativă necesară cercetării procesului, ținând cont de împrejurările cauzei.

Având cuvântul, petentul lasă la aprecierea instanței.

Instanța având în vedere probatoriile ce se administrează în cauze similare, încărcătura de dosare pe rolul acestui complet de judecată, apreciază că durata cercetării procesului este de 1-3 luni.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Petentul, având cuvântul în probațiune, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul.

În baza art. 255-258 C.pro. civ. va încuviința pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și înregistrarea video, apreciind ca fiind legale, pertinente, utile și concludente în soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin 1 și 3 Cod procedura civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătoreasca, declară închise dezbaterile și acorda cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, având cuvântul pe fondul cauzei, învederează instanței că nu contestă cele menționate în procesul verbal. Acesta relatează că în ziua de 09.05.2013, deplasându-se pe sensul de mers B. M., în satul Izvorul D. a depășit pe linia continua o autoutilitară, după ce s-a asigurat că nu venea nimic de pe contrasens. Petentul învederează instanței că nu a avut nici un avertisment, nici o amendă în 30 de ani și nu consideră că era necesar o sancțiunea atât de drastică ca cea imputată în procesul verbal . De asemenea, petentul solicită admiterea plângerii .

Instanța, considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin cererea introdusă la această instanță la data de 20.05.2013 si înregistrată sub nr._, petentul B. G. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la 09.05.2013 de intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE JUDEȚEAN B., solicitând admiterea acțiunii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de la plata amenzii și de la aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. În subsidiar s-a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu aceea a aplicării unui avertisment raportat la gradul redus de pericol social al faptei.

In fapt, petentul a învederat instanței ca la data de 09.05.2013 a fost sancționat cu amendă în sumă de 300 lei pe motiv că deplasându-se dinspre B. spre M. conducând autoturismul proprietate personală pe raza Comunei U. ar fi depășit o furgonetă cu încălcarea marcajului linie simplă continuă trasat pe mijlocul carosabilului ce delimitează cele două sensuri de deplasare.

Menționează că deși starea de fapt consemnată corespunde adevărului consideră că sancțiunea aplicată este nejustificată deoarece furgonetă depășită se deplasa foarte încet fiind probabil defectă. Apreciază că în considerarea faptului că în cei 30 de ani de când deține permis de conducere nu a fost sancționat niciodată contravențional era suficientă aplicarea unui avertisment.

La plângerea formulată petentul a atașat următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat, dovada plății amenzii.

Plângerea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar, in temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 având în vedere legislația în vigoare la data formulării plângerii.

In termen legal. I.P.J. B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare I. B. a susținut că la data de 09.05.2013 în jurul orelor 12:00 autoturismul marca Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ condus de către petent pe DN 1E 577 din afara localității Dealul Viei dinspre B. către Ploiești a efectuat depășirea a două autovehicule care circulau în același sens, încălcând semnificația marcajului longitudinal linie simplă continuă aplicat pe mijlocul părții carosabile și care departe sensurile de mers. Abaterea a fost înregistrată video cu ajutorul instalației de supraveghere video montată pe o autospecială a intimatei. Manevra efectuată este una deosebit de periculoasă putând avea consecințe grave atunci când este coroborată cu viteza ridicată de deplasare li neatenția.

În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 205-208 NCPC

În probațiune, intimatul a depus, evidența sancțiunilor contravenționale aplicate petentului precum și înregistrarea video a abaterii contravenționale.

În cauza în temeiul art. 258 NCPC instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar atat de petent cât și de intimată precum și proba cu înregistrarea video.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la 09.05.2013 de către I.P.J .B., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 al. 1 din ROUG nr. l95/2002 R si sancționată prin art. 100 alt 3 lit e din OUG 195/2002, retinandu-se ca la data intocmirii procesului-verbal, in jurul orei 12:00, petentul, în timp ce conducea autoturismul Dacia N. cu nr. de înmatriculare_ condus de către petent pe DN 1E 577 din afara localității Dealul Viei dinspre B. către Ploiești a efectuat depășirea a două autovehicule care circulau în același sens, încălcând semnificația marcajului longitudinal linie simplă continuă aplicat pe mijlocul părții carosabile și care departe sensurile de mers.

Ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție fara a exercita dreptul său de a formula obiecțiuni.

Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, înainte de a proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal contestat, instanța are obligația de a verifica dacă plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal. În speță instanța constată că plângerea analizată a fost formulată înăuntrul termenului legal 15 zile de la înmânarea procesului verbal.

Cat priveste controlul de legalitate, instanta constata ca procesul-verbal respecta dispozitiile imperative ale legii, nefiind incidenta niciuna dintre cauzele de nulitate absoluta prevazute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contraventie contine mentiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei savarsite, data comiterii acesteia si semnatura agentului constatator. Procesul-verbal contine semnatura petentului si faptul că nu formulează obiecțiuni.

Potrivit art. 120 al. 1 din ROUG nr. l95/2002 R coroborat cu art. 100 alt 3 lit e din OUG 195/2002 constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevazută în clasa a II a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: nerespectarea regulilor privind depășirea.

Cat priveste controlul de temeinicie, a procesului verbal contestat instanța constată că acesta este pe deplin întemeiat, fapta contravențională pentru care a fost sancționat petentul fiind probată în conformitate cu prevederile legale cu ajutorul probei cu înregistrarea video depusă la dosar. Astfel din înregistrarea video depusă de către intimată rezultă în mod clar că autoturismul condus de către petent a încălcat linia simplă continuă trasată pe mijlocul carosabilului pentru delimitarea celor două sensuri de mers în efectuarea manevrei de depășire a unui autoturism de culoare roșie ce se deplasa în spatele unui autobuz. Manevra de depășire a fost una periculoasă autoturismul de culoare roșie fiind nevoit să frâneze pentru a-i permite petentului să se replieze în spatele autobuzului în condițiile în care de pe sensul opus venea un alt autoturism existand astfel posibilitatea producerii unei coliziuni frontale. Nu sunt întemeiate susținerile petentului potrivit cărora viteza de deplasare a autoturismului pe care l-a depășit era una foarte redusă, din înregistrarea video rezultând că autoturismul depășit rula cu viteza normală adaptată condițiilor de trafic.

În argumentarea hotărârii de respingere a plângerii formulate instanța va ține cont și de faptul că petentul nu a formulat obiecțiuni în momentul semnării procesului verbal contestat si a achitata jumătate din amenda aplicata în termenul de 48 de ore fapte ce indică recunoașterea de către acesta a vinovăției sale în săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat.

În ceea ce privește solicitarea petentului de înlocuirea a sancțiunii contravenționale a amenzii cu aplicarea unui avertisment instanța va respinge și această cerere deoarece acesta nu se afla la prima abatere contravențională fiind sancționat și în trecut pentru fapte de această natură, conform evidenței depuse de către intimată la fila 9 din dosar, aspect ce relevă persistența sa în încălcarea normelor legale.

Pentru aceste motive instanța respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată și menține ca fiind pe deplin legal și temeinic procesul verbal contestat.

Instanța ia act că niciuna din părți nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B. G., cu domiciliul în municipiul B., ., județul B., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. municipiul B., .-10, județul B..

Menține ca legal și temeinic întocmit procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/09.05.2013.

Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecatoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.: CAM

4ex./29.05.2014 Operator de date cu caracter personal înregistrat în registrul de evidența sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8506/2014. Judecătoria BUZĂU