Plângere contravenţională. Sentința nr. 8691/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8691/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 22835/200/2012*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8691
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.05.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: N. R.-I.
GREFIER: O. N.
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta D. P. SRL cu sediul în localitatea R., .. 5, județ N., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN, cu sediul in municipiul București, .. 401 A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată că dosarul se află la primul termen de judecată după casarea cu trimitere spre rejudecare, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 1591 alin. 4 C. proc. civ, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 din Constituția României și al art. 32 din OG nr. 2/2001.
În temeiul art. 167 al.1 C.pr.civ., constatând proba ca fiind pertinentă, concludentă precum și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează pentru petentă și pentru intimată, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța de judecată, întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei R. la 09.05.2012 cu nr._, petenta D. P. SRL a solicitat anularea procesului verbal . nr_ din 10.04.2012 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR).
În motivarea cererii petenta a arătat că procesul verbal este nul întrucât lipsesc mențiunile privind numărul de identificare a persoanei juridice și numele administratorului, prevăzute de art 16 din OG nr. 2/2001. De asemenea, petenta a arătat că lipsește semnătura agentului constatator, fapt sancționat cu nulitatea absolută a procesului verbal. Petenta a mai arătat că tariful de despăgubire trebuie anulat, încălcându-se obligația agentului constatator de a menționa în cuprinsul procesului verbal, și nu în înștiințarea de plată, contravaloarea tarifului de despăgubire. În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
Prin sentința civilă nr. 1850/31.05.2012, Judecătoria R. a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei B.. Pe rolul acesteia din urmă cauza a fost înregistrată cu nr._, iar prin sentința civilă nr. 7190/29.04.2013, Judecătoria B. a admis plângerea contravențională formulată de petentă și a anulat procesul verbal . nr_. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs CNADNR, iar prin Decizia nr. 263/27.02.2014, Tribunalul B. a admis recursul, a casat sentința recurată și a trimis cauza Judecătoriei B. pentru a se pronunța pe fond.
În drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001 si OG 15/2002.
Acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru si de timbru judiciar, conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 si art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
Intimata CNADNR, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat la judecată, însă a înaintat planșa fotografică a abaterii, autorizația de control, certificatul calificat pentru semnătura electronică ale agentului constatator și dovada comunicării procesului verbal.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
Prin procesul verbal . R12 nr._ din 10.04.2012 petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 2750 lei și obligat la plata unei despăgubiri în cuantum de 720 euro, întrucât la data de 01.11.2011 vehiculul categoria E, cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 2 km 115 + 80 m, pe raza . fara a detine rovinieta valabilă.
Procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentei și a unui martor, contravenția fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale Sistemul Informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR.
Conform art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români.
Conform art. 9 alin. 2, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Potrivit alin. 3, in cazurile prevăzute la alin. 2 procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Referitor la susținerile petentei privind anularea procesului verbal contestat pentru lipsa menționării numărului de identificare din registrul comerțului și a numelui administratorului, instanța constată că acestea nu sunt fondate. Astfel, numărul de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului se regăsește atât în procesul verbal contestat, cât și în înștiințarea de plată anexată.
Cât privește lipsa numelui reprezentantului petentei, instanța reține că acest element, chiar dacă este prevăzut de art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, nu face parte din cazurile de nulitate absolută prevăzute expres de art. 17, iar în absența altor elemente care să pună la îndoială legalitatea procesului verbal, lipsa numelui reprezentantului nu poate conduce la nulitate.
Referitor la susținerea petentei privind încălcarea obligației agentului constatator de a menționa în cuprinsul procesului verbal, și nu în înștiințarea de plată, contravaloarea tarifului de despăgubire, instanța constată că și aceasta este nefondată, întrucât acest element nu face parte din cazurile de nulitate absolută prevăzute expres de art. 17. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de o vătămare a petentei atât timp cât contravaloarea tarifului de despăgubire este menționată pe aceeași pagină cu procesul verbal, în strânsă legătură cu aceasta și comunicată concomitent.
Referitor la lipsa semnăturii agentului constatator, instanța constată că, potrivit mențiunilor din procesul verbal, acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, de agentul constatator Raduca V. C., angajat al CNADNR SA – CESTRIN, posesor al certificatului numărul 20:06:05:16:70:04:03:02:05:72 emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, iar potrivit art. 9 alin. 2 din legea nr. 455/2001, semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4, respectiv: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Sarcina probei contrare revine celui care contestă îndeplinirea condițiilor cerute pentru valabilitatea semnăturii electronice extinse.
Cu privire la tariful de despăgubire, instanța reține că, potrivit art. II din legea nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial Nr. 509 din 24 iulie 2012, tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În aceste condiții, întrucât tariful de despăgubire aferent procesului verbal contestat a fost aplicat la 10.04.2012, iar procesul verbal a fost contestat la 09.05.2012, deci înainte de . legii nr. 144/2012, instanța va anula tariful de despăgubire.
Pentru motivele ce preced, instanța va admite în parte plângerea formulată de D. P. SRL, în sensul că vă anula tariful de despăgubire și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de D. P. SRL, cu sediul în localitatea R., .. 5, județ N., împotriva procesului verbal . nr._ din 10.04.2012 încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA cu sediul in municipiul București, .. 401 A, sector 6.
Anulează tariful de despăgubire și menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. R. I. O. N.
Red. N.R.I. tehnored O.N. / 19.06.2014/3ex.
Operator de date cu caracter personal
înregistrat în registrul de evidență sub nr._
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7211/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 12/2014.... → |
|---|








