Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 11795/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

JUDEȚUL B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.06.2014

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - M. S.

GREFIER - I. A. C.

MINISTERUL PUBLIC A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR

U. D., DIN C. PARCHETULUI

DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „reexaminarea sancțiunii contravenționale- înlocuire amendă” formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Politia Mun.Buzau-Biroul de Ordine Publică, cu sediul în B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu intimatul S. I. O., cu domiciliul în B., ., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.-Politia Mun.Buzau-Biroul de Ordine Publică și intimatul S. I. O..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, prezenta cauză se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, material, în temeiul art.9 alin.3 din O.G. nr.2/2001, art.7 alin.1 din O.G. nr.55/2002, și teritorial în temeiul acelorasi dispozitii legale.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B., arată că nu sunt cereri. Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării acesteia.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B., având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită, intimatul nu a achitat amenda contravențională, nu există posibilitatea recuperării debitului, față de dispozițiile art. 9 alin. 5 din O.G. nr.2/2001, conform căruia în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității, având în vedere Decizia nr. 1354/10.12.2008 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că sintagma "cu acordul acestuia" din art. 9 alin. 5 este neconstituțională și Decizia nr. 7/20.09.2010 pronunțată de ÎCCJ- Secții Unite în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent de actul normativ care prevede și sancționează contravenția și chiar dacă acesta nu prevede alternativ cele două sancțiuni, solicită admiterea cererii, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea de ore muncă în folosul comunității în domeniile de activitate stabilite de funcționarii Primăriei Municipiului B.. Precizează că numărul de ore a fost calculat în funcție de venitul minim pe economia națională, consideră că acesta poate depăși durata de 50 ore, întrucât art. 391 din O.G. nr. 2/2001 este aplicabil numai când contravenientul solicită înlocuirea sancțiunii, iar nu și când se face la cererea organului constatator.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Buzau la data de 17.07.2013 sub nr._, petentul IPJ Buzau-Politia Mun.Buzau-Biroul de Ordine Publică a solicitat instantei înlocuirea sanctiunii amenzii aplicate intimatului S. I. O., prin procesul verbal de contraventie . nr._/24.07.2010, si obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, intrucat nu dispune de venituri si bunuri urmaribile pentru executarea silita.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.9 si art.39 din O.G. nr.2/2001.

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

In sustinerea plangerii, petenta a depus la dosarul cauzei, proces verbal de contraventie (fila 4), somatie, titlu executoriu (fila 5), Hotararea nr.182/30.07.2009 pentru stabilirea domeniilor serviciilor publice si a locurilor in care contravenientii vor presta activitati in folosul comunitatii (fila 9).

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/24.07.2010 (fila 4), contravenientul S. I. O. a fost sanctionat de petent, cu amenda contraventionala în cuantum total de 120 Ron, pentru savarsirea contraventiilor prevazute de art.99 alin.2, art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002.

Potrivit art.9 din O.G. nr.2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, in vederea inlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități in folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, in vederea achitării integrale a amenzii. In cazul in care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin.4, instanța procedează la inlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități in folosul comunității.

Instanta retine, pe baza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, faptul ca intimatul-contravenient nu are bunuri urmaribile, nu realizeaza venituri banesti.

Pe de alta parte, instanta constata ca, desi dispozitiile O.U.G. nr.97/2005 nu prevad sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii alternativ cu sanctiunea amenzii, totusi, ICCJ prin Decizia nr.7/20.09.2010 (RIL) a stabilit ca dispozitiile art.9 alin. 3-5 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001, prin raportare la dispozitiile art.9 alin.1 si 2 din aceeasi ordonanta si la dispozitiile art.1 din Ordonanta Guvernului nr.55/2002, se interpreteaza in sensul admisibilitatii cererilor de inlocuire a sanctiunii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii indiferent daca contraventiile savarsite sunt prevazute si sanctionate prin legi, ordonante ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ si chiar daca actul care stabileste si sanctioneaza contraventiile nu prevede, alternativ cu sanctiunea amenzii, sanctiunea prestarii unei activitati in folosul comunitatii.

F. de aceste considerente, instanta va admite cererea si va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale contravenționale în cuantum de 120 lei aplicată contravenientului S. I. O., prin procesul-verbal . nr._/24.07.2010 încheiat de intimat, cu sancțiunea prestării unui număr de 24 ore activități în folosul comunității la Primăria Mun.Buzau, jud.Buzau, într-unul din domeniile de activitate comunicate prin Hotararea Consiliului Local Buzau nr.182/30.07.2009. La stabilirea numarului de ore ce urmeaza a fi prestate de catre intimatul-contravenient in folosul comunitatii, instanta a avut in vedere venitul minim pe economie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea având ca obiect „reexaminarea sancțiunii contravenționale- înlocuire amendă” formulată de petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B.- Politia Mun.Buzau-Biroul de Ordine Publică, cu sediul în B., .-10, jud. B., în contradictoriu cu intimatul S. I. O., cu domiciliul în B., ., jud. B..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 120 lei aplicată contravenientului S. I. O., prin procesul-verbal . nr._/24.07.2010 încheiat de intimat, cu sancțiunea prestării unui număr de 24 ore activități în folosul comunității la Primăria Mun.Buzau, jud.Buzau, într-unul din domeniile de activitate stabilite prin Hotararea Consiliului Local nr.182/30.07.2009.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 12.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. S. I. A. C.

Red. M.S.

Tehnored. IAC

4 ex./11.07.2014

Operator de date cu caracter personal

înregistrat în registrul de evidență sub nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 12/2014. Judecătoria BUZĂU