Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 3481/200/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA Nr._/2014
Ședința publică de la 27 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. N. P.
Grefier Cocuța B.
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 18 OBOR, cu sediul in municipiul Buzau, ., parter, judetul Buzau in contradictoriu cu parata L. E., domiciliata in municipiul Buzau, ., ., judetul Buzau având ca obiect cerere de valoare redusă
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamanta si parata
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul este la primul termen de judecata, cererea este sacutita de taxa judiciara de timbru, procedura este legal indeplinita, dupa care:
Instanta verificandu-și din oficiu competenta cf. art. 131 al.1 C.p.c. constata ca este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 al. 1 și 2 din Constituția României și art. 94 si 1027 C.p.c.
Instanta in baza art. 238 C.p.c. pune in discutia partilor durata estimativa a cercetarii cauzei.
Instanta fata de probele ce se administreaza in cauze similare, de incarcatura de dosare existente pe rolul acestui complet de judecata, apreciaza ca durata estimativa a cercetarii procesului este de patruzecisicinci de zile.
Instanta in baza art. 255 si 258 C.p.c. incuviinteaza pentru parti proba cu inscrisuri, apreciind ca fiind legala, utila, pertinenta si concludenta in solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 244 C.p.c. constata terminata cercetarea judecatoreasca si fixeaza astazi in sedinta publica termen pentru solutionarea cauzei.
Instanta in baza art. 392 C.p.c. retine cauza spre solutionare avand in vedere solicitarea reclamantei de solutionare a cauzei in lipsa.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.02.2014 sub numărul_, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 18 OBOR a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul L. E., ca instanța să dispună, pe calea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, obligarea pârâtului la plata sumei de 1475 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, de 490 lei penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, calculate până la data de 31.01.2014 ; precum și la plata în continuare a penalizărilor de 0,2% până la achitarea integrală și efectivă a acestor cheltuieli.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că deși pârâta a beneficiat de serviciile prestate de furnizorii de utilități, aceasta nu a achitat cheltuielile de întreținere și cheltuielile comune pentru perioada ianuarie 2013-octombrie 2013 .
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007, ale HG nr.1588/2007 și ale art.1025 C.proc.civ.
În dovedirea pretențiilor, a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus copii de pe: fișa contabilă a debitelor locatarilor, listele de plată afișate, procesul-verbal privind stabilirea cuntumului penalităților de întârziere.
Acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru conform art 29 lit l din OUG 80/2013 cu referire la art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari.
Pârâtul nu a formulat răspuns potrivit art. 1029 alin.4 C. pr. civ.
În temeiul art.258 din Noul C.proc.civ., instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind că acestea sunt pertinente, concludente și utile dezlegării pricinii.
Analizând actele dosarului raportat la dispozițiile legale incidente, reține următoarele:
Pârâtul a beneficiat de serviciile furnizate, însă acesta nu a respectat obligațiile ce îi reveneau de a achita contravaloarea cheltuielilor de întreținere în perioada ianuarie 2013-octombrie 2013, acumulând un debit de 1475 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, așa cum rezultă din cuprinsul listelor de întreținere aflate la dosarul cauzei, care reprezintă documente contabile ale Asociației de proprietari.
Potrivit dispozițiilor art.46 din Legea 230/2007 si art.32 din HG 1588/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii 230/2007, „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”
De asemenea din cuprinsul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 și art. 25 alin.1 din Normele metodologice mai sus amintite reiese obligația proprietarilor din condominiu de a achita cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare dintre aceștia, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
Examinând listele de plată aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, aduse la cunoștință pârâtului prin afișare, prin raportare și la fișa centralizatoare aferentă apartamentului pârâtului, instanța constată că pretențiile reclamantei în ceea ce privește cheltuielile de întreținere în sumă de 1475 lei, sunt întemeiate. Astfel, sumele înscrise în listele lunare concordă cu cele din fișa de calcul, iar termenul de plată a expirat.
Cu privire la penalitățile de întârziere aferente debitului restant, instanța va verifica dacă acestea sunt calculate și percepute de asociație cu respectarea dispozițiilor în vigoare, respectiv art.49 din Legea 230/2007: ”asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afișată pe lista de plata; penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor sa poată depăși suma la care s-au aplicat; termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Conform fișei centralizatoare, reclamanta a calculat, până la data de 31.01.2014, penalități de întârziere în sumă de 490 lei, după trecerea unei perioade de 30 de zile de la scadență, iar suma penalităților de întârziere nu depășește cota de contribuție asupra căreia acestea s-au aplicat, reclamanta fiind îndreptățită, cu această limită, și la perceperea de penalități de 0,2% în continuare, până la achitarea integrală a debitului. Astfel sunt îndeplinite prevederile art. 49 Asociația de proprietari enunțate mai sus.
Potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 C. pr. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
În cauza de față, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru ca prezenta cerere să fie analizată pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, atât față de valoarea obiectului cererii cât și în raport de dispozițiile art. 1025 alin.2 și 3 C. pr. civ., obiectul cererii nefiind exceptat de la această procedură.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.1.025-1032 din Noul C.proc.civ., instanța va admite cererea având ca obiect „cerere de valoare redusa” formulată de reclamantă și va obliga pârâta sa achite reclamantei, suma de 1475 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, de 490 lei penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, calculate până la data de 31.01.2014, va obliga pârâtul la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu data de 01.02.2014 și până la plata integrală a cheltuielilor de întreținere fără a depăși însă cuantumul debitului principal de 1475 lei
Potrivit art.1032 alin.1 din Noul C.proc.civ., prezenta hotarare este supusa numai apelului la Tribunalul B., în termen de 30 de zile de la comunicare.
Conform art.1030 alin.3 din Noul C.proc.civ., prezenta hotarare este executorie de drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea având ca obiect „cerere cu valoare redusă” formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 18 OBOR, cu sediul in municipiul Buzau, ., parter, judetul Buzau in contradictoriu cu parata L. E., domiciliata in municipiul Buzau, ., ., judetul Buzau având ca obiect cerere de valoare redusă
Obligă pârâtul să achite reclamantei sumele de 1475 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, de 490 lei penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2013-octombrie 2013, calculate până la data de 31.01.2014
Obligă pârâtul la plata în continuare a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu data de 01.02.2014 și până la plata integrală a cheltuielilor de întreținere fără a depăși însă cuantumul debitului principal de 1475 lei
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.10.2014.
P. GREFIER;
Red. P.F.N.
Tehnored.P.F.N. / 4 ex.
13.11.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7212/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 07/2014.... → |
|---|








