Pretenţii. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BUZĂU

Sentința nr. 14/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 16624/200/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 14.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. A.

Grefier: I. D.

Pe rol fiind soluționarea cauzei formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari P.T. 10 NR. 5 - B., ., . în contradictoriu cu pârâtul P. D. - B., S. HARET, ., J. B., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T. 10 NR. 5 avocat N. O., lipsă fiind pârâtul P. D..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este la primul termen de judecată.

Apărătorul reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T. 10 NR. 5 avocat N. O. depune la dosar copii facturi, pentru a face dovada că s-a achitat debitul integral. Solicită să se constate că cererea a rămas fără obiect.

Nemaifiind alte cereri de formulat si alte probe de administrat, instanta apreciaza cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T. 10 NR. 5 avocat N. O., solicită respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 2.10.2013, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRITARI NR.5 PT 10 a chemat în judecată pe pârâtul P. D., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1129,87 lei ce reprezintă cheltuieli restante de întreținere pe perioada 07._, suma de 381,14 lei ce reprezintă penalități de întârziere, aferente debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pârâtul, deși a beneficiat de serviciile furnizorilor, nu a achitat cota corespunzătoare ce revenea apartamentului deținut în proprietate din cheltuielile comune de întreținere, pentru perioada menționată.

Au fost calculate penalități de întârziere de 0,2 % pe zi de întârziere pentru debitul restant, conform hotărârii adunării generale.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.230/2007 și HG nr.1588/2007.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

La termenul din 14.10.2014 apărătorul reclamantei a precizat că s-a achitat întreaga sumă datorată de către pârât.

Față de cele precizate și având în vedere dispozițiile art.9 NCPC, instanța va respinge cererea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI P.T. 10 NR. 5 - B., ., . în contradictoriu cu pârâtul P. D. - B., S. HARET, ., J. B., având ca obiect pretenții, ca rămasă fără obiect.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Tehnored.ALA/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria BUZĂU