Pretenţii. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria BUZĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Judecătoria BUZĂU la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 15183/200/2013
DOSAR NR_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.09.2014
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE B. M. A.
GREFIER N. A.
Pe rol, cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT10/1 cu sediul în B., .. 7 C, parter, județ B., în contradictoriu cu pârâtul B. C. cu domiciliul în B., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT10/1, prin avocat O. M., cu împuternicire avocațială la dosar (f 4) și pârâtul B. C., personal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că dosarul este la primul termen de judecată, fiind supus procedurii de verificare și regularizare, în conformitate cu dispozițiile art. 200 C.proc.civ., procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură pârâtul a depus întâmpinare, fiind comunicată, reclamanta a depus și răspuns la întâmpinare, după care:
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța acordă cuvântul asupra competenței instanței cât și, potrivit art. 238 cod proc. civ, cu privire la estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului.
Avocat O. M., pentru reclamantă, apreciază că instanța este competentă din punct de vedere general, material și teritorial, estimând că procesul se poate soluționa la acest termen de judecată.
Pârâtul B. C. lasă la aprecierea instanței aspectele puse în discuție.
Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. 1 C. proc. civ, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 126 alin. 1 și 2 din Constituția României și art. 2 și 3 din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil, instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
Avocat O. M., pentru reclamantă arată că pârâtul a achitat integral debitul, astfel că solicită obligarea acestuia doar la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că debitul a fost achitat după introducerea cererii de chemare în judecată.
Pârâtul arată că a achitat doar debitul datorat, reprezentând contravaloarea întreținerii restante.
Părțile, la interpelarea instanței, arată că nu au alte cereri de formulat ori excepții de invocat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta, prin apărător, precum și pârâtul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 255-258 N.cod proc. civ, constatând că proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei, o încuviințează părților și, nemaifiind probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 392 c. proc. civ. declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Avocat O. M., pentru reclamantă arată că primele două capete de cerere au rămas fără obiect, având în vedere că pârâtul a achitat debitul integral, astfel că solicită admiterea capătului al treilea de cerere, respectiv obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli poștale efectuate cu procedura medierii.
Pârâtul B. C. arată că a achitat tot și consideră că nu mai are nimic de plătit.
Instanța, potrivit disp. art. 394 N. C. proc. civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._ /03.09.2013 pe rolul acestei instanțe, reclamanta ASOCIATIA DE P. PT 10/1 a solicitat obligarea paratului B. C. la plata sumei de 1958,86 lei, reprezentând întreținere restanta si a sumei de 389,86 lei, reprezentând penalitati de întârziere pentru perioada decembrie 2012-iulie 2013.
In motivarea cererii a arătat ca paratul este proprietarul apartamentului situat in B., ., jud. B. si in aceasta calitate a beneficiat in perioada decembrie 2012-iulie 2013 de toate serviciile necesare pentru folosirea imobilului si anume căldura, apa calda menajera, apa rece curenta, salubritate etc, fara a achita contravaloarea acestor servicii.
A arătat in continuare ca, deși i s-a adus la cunoștința de mai multe ori obligația de a achita sumele restante, iar listele de plata au fost afișate lunar, paratul nu si-a îndeplinit obligațiile ce ii revin, datorând in consecința si penalitati de întârziere in condițiile stabilite de Statutul si Hotărârea Asociației de P..
In drept a invocat dispozițiile art. 45 si urm. din Legea nr. 230/2007 si dispozițiile Statutului Asociației.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/ 2007 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.
A anexat cererii următoarele înscrisuri, in fotocopie: tabel centralizator debite, Statutul Asociației de P., proces-verbal al Adunării Generale, listele de întreținere pentru perioada octombrie 2011 - iulie 2013.
Paratul a formulat întâmpinare prin care a precizat că a achitat sumele solicitate prin cererea de chemare în judecata.
A depus la dosarul cauzei, in copie, chitanțele aferente.
La data de 04.06.2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat sa se ia act de faptul ca cererea de chemare in judecata a rama sfara obiect si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.
Instanța a încuviințat pentru reclamant si pentru parat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, retine următoarele:
Potrivit art.46 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, „toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor asociației de proprietari.”Aceasta obligație este prevăzuta si de dispozițiile art.12 pct. B lit. c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007, aprobata prin H.G.nr.1588/2007.
Deși reclamanta si-a îndeplinit obligațiile, conform art.28 alin.1 si 3 din același act normativ, stabilind in fiecare luna cota de contribuție aferenta fiecărui consumator, astfel cum rezulta din listele de întreținere aflate la dosarul cauzei, paratul, pana la momentul introducerii prezentei acțiuni, nu a achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei decembrie 2012-iulie 2013, acumulând un debit in cuantum de 1958,86 lei.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța retine ca potrivit art.49 din Legea nr.230/2007, „asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizari pentru orice suma cu titlu de restanta, afisata pe lista de plata. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere si se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depaseste termenul stabilit pentru plata, fara ca suma penalizărilor sa poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.”
Având in vedere ca termenul scadentei s-a împlinit pentru fiecăreia dintre contribuții, reclamanta a calculat si penalitati de întârziere, pentru perioada decembrie 2012-iulie 2013, in valoarea de 389,86 lei.
Paratul nu a contestat cuantumul debitului restant solicitat de către reclamanta, si a achitat întreg debitul solicitat de către reclamanta, astfel cum rezulta din chitanțele . nr._/02.09.2013 in valoare de 133,41 lei, . nr._/02.09.2013 in valoare de 466,59 lei, . nr._/28.10.2013 in valoare de 107,08 lei, . nr._/28.10.2013, . nr._/31.12.2013, ROBZ10N1 nr._/31.12.2013 in valoare de 188,743 lei si . nr._/24.03.2014.
F. de cele menționate, având in vedere dispozițiile art.969 si art.970 C.civil raportat la art.3 din Legea nr.71/2011, instanța va respinge acțiunea având ca obiect pretenții, formulata de reclamanta Asociația de Proprietari PT 10/1 in contradictoriu cu paratul B. C., ca rămasa fara obiect.
Instanța constata ca cererea de chemare in judecata a fost introdusa la data de 03._, data la care parata era pusa in intarziere, potrivit art. 1523 din Noul Cod Civil, prin convocarea la conciliere trimisa de reclamanta.
In temeiul dispozițiilor art. 454 C.p.civ. care prevăd ca „ paratul care a recunoscut la prima zi de infatisare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecata, afara numai daca a fost pus in întârziere înainte de chemarea in judecata „instanța urmează a obliga pe parat sa plateasca reclamantei suma de 225 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care: 200 lei onorariu apărător, potrivit chitanței nr. 24/27.09.2013 (f. 21) și 25 lei servicii de avizare si mediere, potrivit chitanței nr. 5/20.08.2013 (f. 23).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulata de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT10/1 cu sediul în B., .. 7 C, parter, județ B., în contradictoriu cu pârâtul B. C. cu domiciliul în B., ., ., având ca obiect pretenții, ca rămasă fără obiect.
Obliga paratul la plata sumei de 225 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Tribunalul B., cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
B. M. A. N. A.
Red. B.A./ Tehnored.B.A/ N.A./4 ex/29.09.2014
| ← Anulare act. Sentința nr. 5771/2014. Judecătoria BUZĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7184/2014.... → |
|---|








