Acţiune în constatare. Sentința nr. 557/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 557/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 760/201/2013
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 557
Ședința publică de la 11,03,2013
PREȘEDINTE M. P.- Judecător
Grefier M. A P.
Pe rol soluționarea acțiunii civile in constatare formulată de reclamantul Mituletu G. O., împotriva pârâtului Z. R..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns Mituletu S., mandatara reclamantului Mituletu G. O., martora U. A., lipsa fiind pârâtul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de juramant a fost audiata martora U. A., după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvantul in fond.
Mandatara reclamantului a depus concluzii scrise si a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
J U D E C A T A
Reclamantul Mituletu G. O. a chemat în judecată pe pârâtul Z. R. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 09,02,2012, prin care reclamantul a cumparat de la parat, suprafata de 0.12 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, judet D., cuprins in TDP nr 1622-_/22,02,1996, in T 73, P 212 cu vecini N-NP 568, E-L. P., S-DN 592, V-S. D. și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
In fapt, a motivat că a cumpărat de la parat la data de 09,02,2012, suprafata de 0.12 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, judet D., cuprins in TDP nr 1622-_/22,02,1996, in T 73, P 212 cu vecini N-NP 568, E-L. P., S-DN 592, V-S. D., la pretul de 500 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "Precontract de vanzare cumparare".
De comun au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare pana la 31,03,2012 și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamantul va putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În mod nejustificat, pârâtul refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.
În drept, a invocat prev. art 5 alin 2, Titlul X din Lg 247/2005, art 1669 C Civil, art 111 Cod proc civila.
A depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare încheiat la 09,02,2012, TDP nr 1622-_/22,02,1996, certificat de nastere pentru parat, certificat de deces pentru Z. M., sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale pentru Z. M., procura speciala aut nr 532/10.10.2012 de BNP Opritanu O. A. din Timisoara, schita parcelara a terenurilor vizata de Primaria Maglavit, certificat de atestare fiscala eliberat de Primaria Maglavit, certificat nr_/09,10,2012 eliberat de OCPI D., copie CI pentru reclamant si parat, precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.
In cauză, la solicitarea reclamantului a fost audiata martora U. A..
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a cumpărat de la parat la data de 09,02,2012, suprafata de 0.12 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, judet D., cuprins in TDP nr 1622-_/22,02,1996, in T 73, P 212 cu vecini N-NP 568, E-L. P., S-DN 592, V-S. D., la pretul de 500 lei, achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "Precontract de vanzare cumparare".
Paratul a dobindit terenul prin mostenire in calitate de fiu de pe urma autorului Z. M. caruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg 18/1991 conform TDP nr. 1622-_/22,02,1996.
Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare pârâtul refuză în mod nejustificat.
In speță, convenția încheiată între reclamant și parat îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.
Potrivit art 1669 cod civil, cand una din partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de valabilitate sunt indeplinite.
In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare si urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.
Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea formulată de reclamantul Mituletu G. O. domiciliat in . 790, judet Timis, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la mandatar Mituletu S., in comuna Maglavit, ., judet D., împotriva pârâtului Z. R. domiciliat in comuna Maglavit, ., judet D..
Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 09,02,2012 prin care reclamantul a cumpărat de la parat suprafata de 0.12 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, judet D., cuprins in TDP nr 1622-_/22,02,1996, in T 73, P 212 cu vecini N-NP 568, E-L. P., S-DN 592, V-S. D., la pretul de 500 lei, care a fost achitat.
Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal Maglavit si la Biroul de carte funciara.
Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11,03,2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. P. M. A P.
Red 6 ex/15,03,2013 MP/MP
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1833/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 959/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|