Acţiune în constatare. Sentința nr. 1779/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1779/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 609/201/2013
Dosar nr._ -acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT -JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1779/2013
Ședința publică de la 15 Octombrie 2013
Președinte –E. M. – judecător
Grefier – D. M.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta .., împotriva pîrîtului C. I., avand ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns martorul D. G., lipsă fiind reclamanta, apărătorul acesteia av.D. C. A. și pîrîtul C. I..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, se ia act că prin serviciul registratură a fost depus de apărătorul reclamantei certificatul de sarcini nr._/2013 eliberat de OCPI D., certificatul fiscal nr.2272/2013 eliberat de Primăria Maglavit și schița parcelară a terenului vizată de Primăria Maglavit, sub prestare de jurămînt s-a audiat martorul prezent, declarație care s-a atașat la dosar, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, instanța a reținut-o în vederea soluționării în fond.
J U D E C A T A
Reclamanta .. a chemat în judecată pe pîrîtul C. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, incheiată la data de 28.08.2006, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței totale de 300 mp, cuprins în TDP nr.2379-_/1997, teren situat în extravilanul comunei Maglavit, ., în T.47, P.542, cu vecinii:N-M. C., E- P. F., S- M. M., V- Ocolul Silvic Calafat, cu pretul de 300 lei și să se pronunțe o hotarâre care sa tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, a motivat că a cumpărat de la pârît, la data de 28.08.2006, terenul sus menționat, pentru care a plătit suma de 300 lei, ocazie cu care a intrat în posesia terenului, achitând prețul și încheind cu pârâtul un act sub semnătură privată intitulat " convenție de vînzare-cumpărare ". S-au obligat, de asemenea, să încheie actele în formă autentică.
In drept a invocat art.1073-1077 cod civil, 5 al.2 titlul X al Lg.247/2005.
A depus la dosar act sub semnătură privată intitulat "convenție de vînzare-cumpărare " încheiată la data de 28.08.2006, certificatul de înregistrare . nr._, încheierea nr.1497/04.07.2007 eliberată de Tribunalul M., TDP nr.2379-_/1997, copie B.I. pentru pîrît, precum si dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.
În ședința publică de la 26.03.2013, având în vedere că reclamanta nu a depus înscrisurile, nu a prezentat martorul încuviințat, neconformându-se dispozițiilor instanței, în baza art. 155 indice 1 C., a fost suspendată cauza.
La data de 25.09.2013, reclamanta a formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, iar la 14.10.2013 a înaintat certificatul de sarcini, certificat fiscal, schiță parcelară, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
A fost audiat martorul D. G., în ședința publică de la 15.10.2013.
Din examinarea probelor administrate instanța va reține că la data de 28.08.2006 intre reclamanta .. in calitate de promitent cumpărător și pîrîtul C. I., in calitate de promitent vinzător s-a incheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată „convenție de vînzare cumpărare ".
Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vinzare cumparare piritul s-a obligat să vindă, iar reclamanta să cumpere suprafața de 300 mp, cuprins în TDP nr.2379-_/1997, teren situat în extravilanul comunei Maglavit, ., în T.47, P.542, cu vecinii:N-M. C., E- P. F., S- M. M., V- Ocolul Silvic Calafat, cu pretul de 300 lei care a fost achitat in intregime la data incheierii acestei promisiuni in prezenta martorului D. G..
O promisiune de vinzare cumparare este un antecontract și oricare dintre partile care au incheiat acest antecontract poate cere incheierea contractului in formă autentică.
In speta instanța a retinut că desi piritul este proprietarul terenului, căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TDP nr.2379-_/1997, a primit prețul, refuză să se prezinte la biroul notarial in vederea incheierii actelor in formă autentică.
De mentionat că desi piritul legal citat nu s-a prezentat in instanța.
In raport de considerentele de mai sus avînd în vedere dispoz. art.1073, potrivit cărora creditorul este îndreptățit să obtină executarea intocmai a obligatiei asumate de debitor, iar in cazul în care obligatia de a face” nu este adusa la indeplinire de debitor potrivit dispoz.art.1077, creditorul poate fi autorizat să o aduca la indeplinire, art.111 c.pr.civ, cît și dispoz.art.5 al.2 Titlul X din legea 247/2005 privind circulatia juridica a terenurilor, urmează ca instanța să admită actiunea, așa cum a fost formulată.
Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vinzare cumpărare incheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 300 mp, cuprins în TDP nr.2379-_/1997, teren situat în extravilanul comunei Maglavit, ., în T.47, P.542, cu vecinii:N-M. C., E- P. F., S- M. M., V- Ocolul Silvic Calafat, cu pretul de 300 lei și va pronunța o hotarire care sa tina loc de act de vinzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ..,cu domiciliul ales la cabinet avocat D. C. A., C., ., ., jud.D., împotriva pîrîtului C. I., domiciliat în comuna Maglavit, ..
Constată valabilă promisiunea bilaterală de vinzare-cumpărare incheiată de părți, prin care reclamanta a cumpărat de la pîrît suprafața totală de 300 mp, cuprins în TDP nr.2379-_/1997, teren situat în extravilanul comunei Maglavit, ., în T.47, P.542, cu vecinii:N-M. C., E- P. F., S- M. M., V- Ocolul Silvic Calafat, cu pretul de 300 lei, care a fost achitat în întregime.
Prezenta hotărâre ține loc de act autentic.
Dispune comunicarea sentinței in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă, către organele fiscale locale.
Sentință cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică de la 15.10.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
ElenaMungiu D. M.
Red.EM/DM /5.ex/07.11.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1170/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 1776/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|