Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 913/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 913/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1392/201/2013

Dosar nr._ reexaminarea sancțiunii contravenționale

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 913

Ședința publică de la 15,04,2013

Președinte –M. P.

Grefier –P. M. A.

*

Pe rol, soluționarea cererii privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petenta Poliția Municipiului C. în contradictoriu cu intimata E. V..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, după care instanța, apreciind cauza în stare de judecată a retinut-o in vederea solutionării în fond.

J U D E C A T A

Prin cererea adresată instanței la data de 22,02,2013 și înregistrată sub nr._, petenta Poliția Municipiului C. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatei E. V. la prestarea unei activități în folosul comunității.

În fapt, s-a motivat că prin procesul verbal de contravenție . nr_/19,11,2012, întocmit de Postul de Politie Poiana M., intimata contravenienta E. V. a fost sancționata cu 100 lei amendă contravențională și că aceasta nu a achitat contravaloarea amenzii și nu deține bunuri mobile sau imobile care pot fi executate silit.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 al. 5 din OG nr.2/2001.

În susținerea cererii a depus procesul verbal de contravenție . nr_/19,11,2012, întocmit de Postul de Politie Poiana M., adresa nr._/12,02,2013, certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice, adresa_/30,01,2013, notificarea contravenientei, somatie, titlu executoriu, emise de Primăria comunei Poiana M..

Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avand in vedere dispozitiile art 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 07,03,2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimata E. V., punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare in judecata a fost comunicata intimatei la data de 06,03,2013, termenul de depunere a intampinarii fiind stabilit la 01,04,2013.

Intimata nu a formulat intampinare pana la data de 03,04,2013 iar instanta prin rezolutia din 03,04,2013, in baza art 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 15,04,2013, dispunand citarea partilor pentru acest termen.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că a fost sancționata contravențional E. V. prin procesul verbal . nr_/19,11,2012, întocmit de Postul de Politie Poiana M. cu amendă în sumă de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct 11 si art 4 pct a din Lg 61/1991.

Sancțiunea a rămas definitivă întrucât contravenienta nu a achitat amenda în termen de 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite.

La 22,02,2013 petenta a sesizat instanța cu privire la neachitarea de către contravenienta a amenzii contravenționale în temeiul art. 39 din Lg. 352/2006.

În raport de cele reținute, în temeiul art. 9 al. 5 din OG 2/2001 modificată prin Legea 352/2006, urmează ca instanța să admită sesizarea Poliției Municipiului C. și să dispună înlocuirea amenzii contravenționale de 100 lei aplicată prin procesul verbal . nr_/19,11,2012, întocmit de Postul de Politie Poiana M. cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea a 10 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Poiana M. – sector administratie publică locala.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea Poliției Municipiului C. în contradictoriu cu intimata E. V., CNP_, cu domiciliul in . Tunarii Vechi, . 17, judet D..

Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/19,11,2012, întocmit de Postul de Politie Poiana M., cu sancțiunea obligării contravenientei la prestarea a 10 ore de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Poiana M. – sector administratie publică locala.

Sentință cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 15,04,2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. P. M. A.

MP/M.P. /4 ex.

08,05,2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 913/2013. Judecătoria CALAFAT