Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1170/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1170/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 1953/201/2013
Dosar nr._ - reexaminare sancțiune contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1170
Ședința publică de la 29 MAI 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Nicușor M.
Grefier A. M. T.
*
Pe rol soluționarea sesizării formulată de Poliția Municipiului C. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului F. A. I. din Municipiul C. ., nr. 2, jud. D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată s-a reținut pentru soluționarea în fond.
JUDECATA
Prin cererea adresată instanței, Poliția Municipiului C. a solicitat să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului F. A. I. la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a susținut că F. A. I. a fost amendat cu 200 lei, că aceasta nu a achitat amenda în termenul legal și nu deține bunuri urmăribile.
S-a depus la dosar procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat de Poliția Municipiului C. la data de 25.11.2010, adresa nr._/28.03.2013 Primăria Municipiului C., proces verbal nr._/13.02.2013 eliberat de Primăria Municipiului C., notificarea contravenientului.
Instanța, prin rezoluția de comunicare acțiune din 11.04.2013, a constatat că cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /09.04.2013, formulată de reclamanta Poliția C., îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedură civilă.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 201 alin.1 din Codul de procedură civilă, s-a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată, cu mențiunea că, sub sancțiunea decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, trebuie să depună întâmpinare, în termen de cel mult 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.
Cererea de chemare in judecata a fost comunicata intimatului la data de 11.04.2013, acesta semnând de primire în data de 15.04.2013, termenul de depunere a întâmpinării fiind stabilit la 10.05.2013, intimatul neformulând întâmpinare până la această dată iar instanța, prin rezoluția de fixare termen de judecată din 14.05.2013, având în vedere cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /09.04.2013, formulată de reclamanta Poliția C., în contradictoriu cu pârâtul F. A. I. și actele efectuate în procedura reglementată de art. 194-196 din Codul de procedură civilă, a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată.
În consecință, văzând prevederile art. 201 alin.3 din Codul de procedură civilă, se stabilesc următoarele; se fixează primul termen de judecată în ședință publică la data de 29.05.2013, pentru când vor fi citate părțile.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că a fost sancționat contravențional F. A. I. prin procesul verbal . nr._ încheiat de Poliția Municipiului C. la data de 25.11.2010 cu amendă în sumă de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 pct. 26 din Lg. 61/1991 Rep. și sancționată de art. 3 alin.1 lit. b din Lg. 61/1991 R.
Sancțiunea a rămas definitivă întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite.
La 09.04.2013 petenta a sesizat instanța cu privire la neachitarea de către contravenient a amenzii contravenționale în temeiul art. 39 din Lg. 352/2006.
În raport de cele reținute, în temeiul art. 9 al. 5 din OG 2/2001 modificată prin Legea 352/2006, urmează ca instanța să admită sesizarea Poliției Municipiului C. și să dispună înlocuirea amenzii contravenționale de 200 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ încheiat de Poliția Municipiului C. la data de 25.11.2010 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea a 6 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei C., sector gospodărie orășenească.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de Poliția Municipiului C. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului F. A. I. din Municipiul C. ., nr. 2, jud. D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale de 200 lei aplicată prin procesul verbal . nr._ emis de Poliția Municipiului C. la data de 25.11.2010 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 6 ore, în cadrul Primăriei C., județul D., sector gospodărie orășenească.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 mai 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
C. Nicușor M. A. M. T.
Red. C.N.M./
Tehnored. AMT/
4 ex./19.06.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2078/2013. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1779/2013. Judecătoria... → |
---|