Acţiune în constatare. Sentința nr. 743/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 743/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 1125/201/2013

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 743

Ședința publică de la 25.03.2013

PREȘEDINTE M. P.- Judecător

Grefier M. A P.

Pe rol soluționarea acțiunii civile in constatare formulată de reclamantul D. M., împotriva pârâtei P. Anișoara.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns av. V P. pentru reclamantul lipsa, martorul Virban L., lipsă fiind pârâta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de juramant a fost audiat martorul Virban L., după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată a acordat cuvantul in fond.

Avocat V P. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

J U D E C A T A

Reclamantul D. M. a chemat în judecată pe pârâta P. Anișoara, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 01,07,2012, pentru suprafața de 0,40 ha teren cuprins in TDP nr 4484-1989/01,06,2002 situat în extravilanul comunei Poiana M., judet D., in T 83, P 57 cu vecini la N-De 235, E-Smadoi I. M., S-De 261, V-Zi 343 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In fapt, a motivat că a cumpărat de la pârâta la data de 01,07,2012, suprafața de 0,40 ha teren cuprins in TDP nr 4484-1989/01,06,2002 situat în extravilanul comunei Poiana M., judet D., in T 83, P 57 cu vecini la N-De 235, E-Smadoi I. M., S-De 261, V-Zi 343, la prețul de 800 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "Antecontract de vanzare cumparare".

De comun acord au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare la data de 01,10,2012 și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamantul va putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În mod nejustificat, pârâta refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.

În drept, a invocat prev. art. 969-971, art 1073 din Codul Civil.

A depus la dosar antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la 01,07,2012, TDP nr. 4484-1989/01,06,2002, copie CI privind pe reclamant si parata, schita parcelara a terenurilor vizata de Primaria Poiana M., certificat fiscal eliberat de Primaria Poiana M., certificatul nr_/22,02,2013, eliberat de OCPI D., precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

In cauză, la solicitarea reclamantului a fost audiat martorul Virban L..

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a cumpărat de la pârâta la data de 01,07,2012, suprafața de 0,40 ha teren cuprins in TDP nr 4484-1989/01,06,2002 situat în extravilanul comunei Poiana M., judet D., in T 83, P 57 cu vecini la N-De 235, E-Smadoi I. M., S-De 261, V-Zi 343, la prețul de 800 lei, achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat " Antecontract de vanzare cumparare ".

Parata este proprietara terenului fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg 18/1991 conform TDP nr. 4484-1989/01,06,2002.

Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare, pârâta refuză în mod nejustificat.

In speță, convenția încheiată între reclamant și pârâta îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.

Potrivit art 1669 cod civil, cand una din partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de valabilitate sunt indeplinite.

In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare si urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamantul D. M., domiciliat in comuna Poiana M., . 13, judet D., împotriva pârâtei P. Anișoara, domiciliata in comuna Poiana M., ., nr 7, judet D..

Constată valabilitatea conventiei de vânzare-cumpărare încheiată la 01,07,2012, prin care reclamantul a cumpărat de la pârâta, suprafața de 0,40 ha teren cuprins in TDP nr 4484-1989/01,06,2002 situat în extravilanul comunei Poiana M., judet D., in T 83, P 57 cu vecini la N-De 235, E-Smadoi I. M., S-De 261, V-Zi 343, la prețul de 800 lei, care a fost achitat.

Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal Poiana M. si la Biroul de carte funciara.

Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25.03.2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. M. A P.

Red 6 ex/28.03.2013 MP/MP

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 743/2013. Judecătoria CALAFAT