Acţiune în constatare. Sentința nr. 757/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 757/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 483/201/2013

Dosar nr._ -acțiune în constatare-

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALAFAT JUDEȚUL D.

SENTINTA CIVILA NR. 757

Ședința publică de la 26 martie 2013

PREȘEDINTE E. M.

Grefier C. B.

x.x.x.x.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. A., împotriva pîrîtelor D. A., B. A. si P. I., avînd ca obiect actiune in constatare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părtile, reclamantul fiind reprezentat de av. I. C..

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, apărătorul reclamantului a depus interogatorii pentru pîrîte, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul în fond.

Av.I.C., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare -cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, fără cheltuieli de judecată.

J U D E C A T A

Reclamantul P. A. a chemat în judecată pe pîrîtele D. A., B. A. si P. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 15.07.2010, pentru suprafața de teren extravilan de 1,3536 ha, situată pe raza ., cuprinsă în TDP nr. 1900/2006, astfel: T 44 P 95, in suprafață de 0,50 ha, cu vecinii: N – De 331, E – P. V., S – De 345, V – C. S.; T 44 P 215, in suprafață de 0,50 ha cu vecinii: N – De 331, E – B. M., S – De 345, V – B. S.; T 41 P 110 in suprafață de 0,22 ha, cu vecinii: N – De 168, E – P. A., S – De 311, V – P. P.; T 50/2 P 35/3, in suprafață de 836 mp. cu vecinii: N – F. St., E – Hr 401, S – N. St., V – Neproductiv ; T 49 P 1/1 in suprafață de 500 mp., cu vecinii: N – De 345, E – C. F., S – De 360, V – P. I., pentru pretul de 2600 lei și să se pronunțe o hotarâre care sa tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

In fapt, a motivat că la data de 15.07.2010, a cumpărat de la pîrîte terenul mentionat mai sus, situat in extravilanul ., cu amplasamentul mentionat.

La data încheierii conventiei, au încheiat si un act sub semnătură privată intitulat " Contract de vînzare-cumpărare ", achitînd integral, în prezenta martorilor, pretul stabilit de comun acord, în sumă de 2600 lei.

S-au obligat, de asemenea, ca pînă la data de 30.09.2011, să procedeze la perfectarea actelor autentice de vînzare-cumpărare.

In drept a invocat art. 969-971, 1073, din Codul Civil.

A depus la dosar actul sub semnătură privată intitulat " Contract de vînzare-cumpărare", TDP nr. 1900/2006, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 228/17.01.2013 emisă de Primăria . atestare fiscală nr.215,216,217,218 si 219/17.01.2013, emise de Primaria Unirea, schitele parcelare ale terenurilor, întocmite si vizate de Primaria Unirea, dovada achitarii taxei de timbru.

Din examinarea probelor administrate, instanța va reține că la data de 15.07.2010, între reclamantul P. A., în calitate de promitent cumpărător și pîrîtele D. A., B. A. si P. I., în calitate de promitenti vînzatori, s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat " Contract de vânzare-cumpărare", în prezenta martorilor C. Ș. si P. I..

Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vînzare cumparare, pîrîtii s-au obligat să vindă, iar reclamantul să cumpere, suprafața de 1,3536 ha, teren arabil extravilan, cuprins în TDP nr. 1900/2006, situat în extravilanul ., astfel: T 44 P 95, în suprafață de 0,50 ha, cu vecinii: N – De 331, E – P. V., S – De 345, V – C. S.; T 44 P 215, in suprafață de 0,50 ha cu vecinii: N – De 331, E – B. M., S – De 345, V – B. S.; T 41 P 110 in suprafață de 0,22 ha, cu vecinii: N – De 168, E – P. A., S – De 311, V – P. P.; T 50/2 P 35/3, in suprafață de 836 mp. cu vecinii: N – F. St., E – Hr 401, S – N. St., V – Neproductiv ; T 49 P 1/1 in suprafață de 500 mp., cu vecinii: N – De 345, E – C. F., S – De 360, V – P. I., pentru pretul de 2600 lei, care a fost achitat în întregime la data incheierii acestei promisiuni in prezenta martorilor C. Ș. si P. I..

O promisiune de vinzare cumparare este un antecontract și oricare dintre partile care au incheiat acest antecontract poate cere incheierea contractului în formă autentică.

In speță, instanța a retinut că pîrîtele, care sunt proprietarele terenului conform TDP nr. 1900/2006 si sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale emisă de Primaria Unirea, au primit pretul, dar refuză sa se prezinte la biroul notarial in vederea incheierii actelor in formă autentică.

De mentionat că deși legal citate, pîrîtele nu s-au prezentat in instanța, iar conform certificatului de sarcini nr. 8436/31.01.2013, emis de OCPI D., acest teren nu este grevat de sarcini.

In raport de considerentele de mai sus avînd în vedere disp. art.1073, potrivit cărora creditorul este îndreptățit să obtină executarea intocmai a obligatiei asumate de debitor, iar in cazul în care obligatia de "a face” nu este adusă la îndeplinire de debitor, potrivit disp.art.1077, creditorul poate fi autorizat să o aducă la îndeplinire, art.111 c.pr.civ, cît și disp.art.5 al.2 Titlul X din Legea 247/2005 privind circulatia juridica a terenurilor, urmează ca instanța să admită actiunea, așa cum a fost formulată.

Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vinzare cumpărare incheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 1,3536 ha, cuprinsă in TDP nr.1900/2006 teren situat in extravilanul comunei Unirea, D., cu următorul amplasament: suprafața de 0,50 ha in T 44 P 95, cu vecinii: N - De 331, E - P. V., S - De 345, V - C. S ; supraf. de 0,50 ha in T 44 P 215, cu vecinii: N - De 331, E - B. M., S - De 345, V - B. S.; supraf. de 0,22 ha in T 41 P 110, cu vecinii: N - De 168, E - P. A., S - De 311, V - P. P., supraf. de 836 mp. in T 50/2 P 35/3, cu vecinii: N - F. St., E - Hr 401, S - N. Ș., V - Neproductiv ; supraf. de 500 mp. in T 49 P 1/1, cu vecinii: N - De 345, E - C. F., S - De 360, V - P. I., cu pretul de 2600 lei și va pronunța o hotarîre care să tina loc de act de vinzare cumpărare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. A., domiciliat în loc. Unirea jud.D., împotriva pîrîtilor T. P., domiciliat în C., cart. Craiovița Nouă ..2 . Constanta, domiciliată în . și D. M., domiciliată în mun. C. . 5 ..

Constată valabilă promisunea bilaterală de vînzare-cumpărare încheiată de părti, prin care reclamantul a cumpărat de la pîrît suprafața totală de 1,3536 ha, cuprinsă in TDP nr.1900/2006 teren situat in extravilanul comunei Unirea, D., cu următorul amplasament: suprafața de 0,50 ha in T 44 P 95, cu vecinii: N - De 331, E - P. V., S - De 345, V - C. S ; supraf. de 0,50 ha in T 44 P 215, cu vecinii: N - De 331, E - B. M., S - De 345, V - B. S.; supraf. de 0,22 ha in T 41 P 110, cu vecinii: N - De 168, E - P. A., S - De 311, V - P. P., supraf. de 836 mp. in T 50/2 P 35/3, cu vecinii: N - F. St., E - Hr 401, S - N. Ș., V - Neproductiv ; supraf. de 500 mp. in T 49 P 1/1, cu vecinii: N - De 345, E - C. F., S - De 360, V - P. I., cu pretul de 2600 lei care a fost achitat in intregime.

Prezenta hotarire tine loc de act autentic.

Dispune comunicarea sentintei in termen de 30 de zile de la data raminerii definitive, către organele fiscale locale.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntată in ședintă publică de la 26 martie 2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

Jd.E. M. C. B.

EM/CB/

6 ex./

29.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 757/2013. Judecătoria CALAFAT