Acţiune în constatare. Sentința nr. 766/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 766/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 1071/201/2013
Dosar nr._ -acțiune în constatare-
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALAFAT JUDEȚUL D.
SENTINTA CIVILA NR. 766
Ședința publică de la 26 martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. M.
Grefier C. B.
x.x.x.x.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. A., împotriva pîrîtilor G. D., G. Ș., G. E., G. M., C. E., C. S., avînd ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns av. I.C., pentru reclamant si martorul C. P. A., lipsă fiind pîrîtii.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, apărătorul reclamantului a depus interogatorii pentru pîrîti si dovada achitarii taxei de timbru, sub prestare de jurămînt a fost audiat martorul prezent, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul în fond.
Av I.C., pentru reclamant, a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare -cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A:
Reclamantul P. A. a chemat în judecată pe pîrîtii G. D., G. Ș., G. E., G. M., C. E., C. S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, încheiată la data de 3.02.2004, pentru suprafața de teren extravilan de 1,1424 ha situată pe raza comunei Unirea jud.D., cuprinsă in TDP nr. 1773/2003 în T 4 P 60, cu vecinii: N – M. I., E – De 14, S – S. A., V – De 11, pentru pretul de 500 lei și să se pronunțe o hotarâre care sa tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, a motivat că la data de 3.02.2004, a cumpărat de la pîrîti terenul mentionat mai sus, situat in extravilanul loc. Unirea jud.D., cu amplasamentul mentionat.
La data incheierii conventiei, au incheiat si un act sub semnătură privată intitulat "Contract de vînzare-cumpărare", în prezenta martorilor, achitînd integral pretul stabilit de comun acord, in sumă de 500 lei, iar de la această dată, bunul s-a transmis in patrimoniul său.
De comun acord au stabilit ca pînă la data de 3.07.2004, să intocmească actele autentice de vînzare-cumpărare, dar pîrîtii refuză să-și indeplinească obligatia de a merge la notar.
În drept, a invocat disp. art. 969-971,1073 c.civ.
In dovedirea actiunii, a depus la dosar actul sub semnătură privată intitulat " Contract de vînzare-cumpărare", TDP nr. 1773/27.03.2003, certificat de deces pentru G. G., sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 606/4.02.2013 emisă de Primăria Unirea, privind moștenitorii autorului G. G., schita parcelară a terenului intocmita si vizată de Primaria Unirea, certificat de atestare fiscală nr. 758/5.02.2013 emis de Primaria Unirea, copie C.I. si B.I.pentru pîrîti, dovada achitarii taxei de timbru.
În cauză a fost audiat martorul C. P. A..
Din examinarea probelor administrate, instanța va reține că la data de3.02.2004, între reclamant, în calitate de promitent cumpărător și pîrîti, în calitate de promitenti vînzatori, s-a încheiat un act sub semnătură privată intitulat "Contract de vînzare-cumpărare", în prezenta martorilor C. P. A. si G. G..
Potrivit acestei promisiuni bilaterale de vînzare cumparare, pîrîtii s-au obligat să vindă, iar reclamantul să cumpere, suprafața totală de 1,1424 ha cuprinsă in TDP nr. 1773/2003 teren situat in extravilanul comunei Unireacu următorul amplasament: în tarlaua 4 . N.- Mirica I., E- De14, S- Stînga A, V- De11, cu pretul de 500 lei, care a fost achitat in intregime la data incheierii acestei promisiuni in prezenta martorilor C. P. A. si G. G..
O promisiune de vinzare cumpărare este un antecontract și oricare dintre partile care au incheiat acest antecontract poate cere incheierea contractului în formă autentică.
In speță, instanța a retinut că pîrîtii, care sunt proprietarii terenului, ca moștenitori ai autorului G. G., căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, conform TDP nr. 1773/2003, au primit pretul, dar refuză sa se prezinte la biroul notarial in vederea incheierii actelor in formă autentică.
Desi legal citati, pîrîtii nu s-au prezentat in instanța.
In raport de considerentele de mai sus avînd în vedere disp. art.1073, potrivit cărora creditorul este îndreptățit să obtină executarea intocmai a obligatiei asumate de debitor, iar in cazul în care obligatia de "a face” nu este adusă la îndeplinire de debitor, potrivit disp.art.1077, creditorul poate fi autorizat să o aducă la îndeplinire, art.111 c.pr.civ, cît și disp.art.5 al.2 Titlul X din Legea 247/2005 privind circulatia juridica a terenurilor, urmează ca instanța să admită actiunea, așa cum a fost formulată.
Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vinzare cumpărare incheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 1,1424 ha cuprinsă in TDP nr. 1773/2003 teren situat in extravilanul comunei Unireacu următorul amplasament: în tarlaua 4 . N.- Mirica I., E- De14, S- Stînga A, V- De11, cu pretul de 500 lei și va pronunța o hotarîre care să tina loc de act de vinzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul P. A., domiciliat in . jud.D., împotriva pîrîtilor G. D., domiciliat in ., G. Ș., domiciliat in mun., C. Cl. Bucuresti ..1 ., G. E., domiciliat in ., G. M., domiciliată in mun. B. .. 18 . ., C. E., domiciliată in . jud.D. si C. S., domiciliată in ..
Constată valabilă promisiunea bilaterală de vanzare-cumpărare încheiată de părti prin care reclamantul a cumpărat de la pârâti suprafata totala de 1,1424 ha cuprinsă in TDP nr. 1773/2003 teren situat in extravilanul comunei Unirea, cu amplasamentul în tarlaua 4 . N.- M. I., E- De 14, S- Stînga A, V- De 11, cu pretul de 500, care a fost achitat in intregime.
Prezenta hotarire tine loc de act autentic.
Dispune comunicarea sentintei in termen de 30 de zile de la data raminerii definitive, către organele fiscale locale.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntată in ședintă publică de la 26 martie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
Jd.E. M. C. B.
EM/CB/
9 ex./
10.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5/2013. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1677/2013.... → |
---|