Acţiune în constatare. Sentința nr. 2101/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2101/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 3624/201/2013
Dosar nr._ -acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECATORIA CALAFAT -JUDEȚUL D.
SENTINTA CIVILA NR. 2101/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Președinte –E. M. – judecător
Grefier – D. M.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul Ț. G. C., împotriva pîrîtelor C. A. și L. F., avand ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns reclamantul Ț. G. C. asistat de av.G.B. și pîrîtele C. A., L. F..
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, instanța verificându-și competența, constată că: este competentă general conform art. 126 al. 1 pct. 1 din Constituția României, este competentă material conform art. 94 C.pr.civ. și competentă teritorial conform art. 117 C.pr.civ, s-au luat interogatorii la solicitarea reclamantului, pîrîtelor C. A. și L. F., care s-au atașat la dosar, după care, apreciind cauza în stare de judecată, instanța a acordat cuvantul in fond:
Av.B. G. pentru reclamant a solicitat admiterea acțiunii, constatarea valabilității convenției de vânzare -cumpărare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare- cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
J U D E C A T A
Reclamantul Ț. G. C. a chemat în judecată pe pîrîtele C. A. și L. F., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare, incheiată la data de 03.09.2003, având ca obiect vânzarea cumpărarea suprafeței totale de 2040mp cuprins in TDP nr. 3076-_/98 teren situat in intravilanul comunei Poiana M. cu urmatorul amplasament: suprafata de 1620 mp, in tarlaua 52, . vecinii N-Cc 8, E-D. P., S-HB, V-C. T.; suprafata de 420 mp, in tarlaua 52, .: N-Dc, E-D. P., S-A 8/1, V-C. T., cu pretul de 2000 lei și să se pronunțe o hotarâre care sa tină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
In fapt, a motivat că a cumpărat de la pârîte, la data de 03.09.2003, terenul sus menționat, pentru care a plătit suma de 2000 lei, ocazie cu care a intrat în posesia terenului, achitând prețul și încheind cu pârâtele un act sub semnătură privată intitulat " antecontract de vînzare cumpărare ". S-au obligat, de asemenea, să încheie actele în formă autentică.
In drept a invocat art.3 din Lg.71/2011, raportat la art.5 alin.2 Titlul X din Lg.247/2005, art.969 C.civ și art.35 NCPC.
A depus la dosar act sub semnătură privată intitulat "antecontract de vînzare cumpărare " încheiat la data de 03.09.2003, TDP nr.3076-_/1998, copie B.I. pentru pîrîte, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr.7242/2013 eliberată de Primăria Poiana M., certificatul de deces nr._/1998, certificatele de naștere nr._/1929 și nr._/1952, certificatul de căsătorie nr._/1951, certificatul fiscal nr.7240/2013 eliberat de Primăria Poiana M., schițele parcelare ale terenurilor vizate de Primăria Poiana M., certificatul de sarcini nr._/2013 eliberat de OCPI D., certificatul de informare nr.83/2013 eliberat de Biroul de Mediator E. C., adresa nr.55/2013 eliberată de Cabinet av.G.B., precum și dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avînd in vedere dispozițiile art. 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 17.10.2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata către pîrîte, punîndu-li-se in vedere ca au obligatia de a depune întîmpinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe si invoca excepții, in afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare in judecată a fost comunicată pîrîtelor la data de 18.10.2013, termenul de depunere a întîmpinării fiind stabilit la 12.11.2013.
Pîrîtele au formulat întîmpinare la data de 30.10.2013, iar instanta prin rezoluția din 30.10.2013, in baza art. 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecată la data de 12.11.2013, dispunînd citarea părților pentru acest termen.
Din examinarea probelor administrate instanța va reține că la data de 03.09.2003, intre reclamantul Ț. G. C. in calitate de promitent cumpărător și piritele C. A. și L. F., in calitate de promitente vinzatoare s-a incheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată „antecontract de vînzare cumpărare".
Potrivit acestor promisiuni bilaterale de vinzare cumparare piritele s-au obligat să vindă, iar reclamantul să cumpere suprafața de 2040mp cuprins in TDP nr. 3076-_/98 teren situat in intravilanul comunei Poiana M. cu urmatorul amplasament: suprafata de 1620 mp, in tarlaua 52, . vecinii N-Cc 8, E-D. P., S-HB, V-C. T.; suprafata de 420 mp, in tarlaua 52, .: N-Dc, E-D. P., S-A 8/1, V-C. T., cu pretul de 2000 lei, care a fost achitat in intregime la data incheierii acestei promisiuni in prezenta martorului B. N..
O promisiune de vinzare cumparare este un antecontract și oricare dintre partile care au incheiat acest antecontract poate cere incheierea contractului in formă autentică.
In speta instanța a retinut ca desi piritele sunt proprietarele terenului, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate conform TDP nr.3076-_/1998 și în calitate de moștenitoare a autoarei C. G., au primit pretul, refuza sa se prezinte la biroul notarial in vederea incheierii actelor in formă autentică.
De mentionat că desi piritele legal citate s-au prezentat in instanța.
In raport de considerentele de mai sus avînd în vedere dispoz. art.1073, potrivit cărora creditorul este îndreptățit să obtină executarea intocmai a obligatiei asumate de debitor, iar in cazul în care obligatia de a face” nu este adusa la indeplinire de debitor potrivit dispoz.art.1077, creditorul poate fi autorizat să o aduca la indeplinire, art.111 c.pr.civ, cît și dispoz.art.5 al.2 Titlul X din legea 247/2005 privind circulatia juridica a terenurilor, urmează ca instanța să admită actiunea, așa cum a fost formulată.
Va constata valabilitatea promisiunii bilaterale de vinzare cumpărare incheiată de părți, cu privire la suprafața totală de 2040mp cuprins in TDP nr. 3076-_/98 teren situat in intravilanul comunei Poiana M. cu urmatorul amplasament: suprafata de 1620 mp, in tarlaua 52, . vecinii N-Cc 8, E-D. P., S-HB, V-C. T.; suprafata de 420 mp, in tarlaua 52, .: N-Dc, E-D. P., S-A 8/1, V-C. T., cu pretul de 2000 lei și va pronunța o hotarire care sa tina loc de act de vinzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul Ț. G. C., domiciliat în comuna Poiana M., ..72, jud.D., împotriva pîrîtelor C. A.(fostă Î.) și L. F., ambele domiciliate în comuna Poiana M., ..D..
Constata valabila promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare incheiată de părți prin care reclamantul a cumparat de la parate suprafata totala de 2040mp cuprins in TDP nr. 3076-_/98 teren situat in intravilanul comunei Poiana M. cu urmatorul amplasament: suprafata de 1620 mp, in tarlaua 52, . vecinii N-Cc 8, E-D. P., S-HB, V-C. T.; suprafata de 420 mp, in tarlaua 52, .: N-Dc, E-D. P., S-A 8/1, V-C. T., cu pretul de 2000 lei care a fost achitat in intregime.
Prezenta hotărîre tine loc de act autentic de vînzare-cumpărare.
Dispune comunicarea sentinței irevocabile organului fiscal local.
Sentință cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publică de la 26.11.2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
ElenaMungiu D. M.
Red. EM/DM/ 6 ex/17.12.2013
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 423/2013. Judecătoria CALAFAT | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 93/2013.... → |
---|