Acţiune în constatare. Sentința nr. 1598/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 1598/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 2646/201/2013

Dosar nr._ acțiune în constatare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1598

Ședința publică de la 23,09,2013

PREȘEDINTE M. P.- Judecător

Grefier M. A P.

Pe rol soluționarea acțiunii civile in constatare formulată de reclamantul V. V., împotriva pârâtei P. E. N..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns B. M., mandatara reclamantului V. V., martorul N. V. C., lipsa fiind reclamantul si pârâta.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, sub prestare de juramant a fost audiat martorul N. V. C., după care, instanța, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvantul in fond.

Mandatara reclamantului a depus concluzii scrise si a solicitat admiterea acțiunii si pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.

J U D E C A T A

Prin cererea adresată instanței la data de 26,06,2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul V. V. a chemat în judecată pe pârâta P. E. N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 14,06,2011, prin care reclamantul a cumparat de la parata, suprafata de 1,90 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, ., cuprins in TDP nr 203-_/02,12,1993, in T 10, P 71 cu vecini N-I. F I., E-De 79, S-D. P., V-De 77 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In fapt, a motivat că a cumpărat de la parata la data de 14,06,2011, suprafata de 1,90 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, ., cuprins in TDP nr 203-_/02,12,1993, in T 10, P 71 cu vecini N-I. F I., E-De 79, S-D. P., V-De 77, la pretul de 5000 lei și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat "Proces verbal de vanzare cumparare ".

De comun au stabilit termenul pentru perfectarea actului autentic de vânzare-cumpărare pana la 16,09,2011, și în acest sens au stabilit ca în cazul în care promitentul vânzător va refuza să perfecteze actele, reclamantul va putea solicita instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În mod nejustificat, pârâta refuză să se prezinte la notariat pentru perfectarea actului în formă autentică.

În drept, a invocat art 5 alin 2 Titlul X din Lg 247/2005, art 1294 si urm cod civil si art 111 C..

A depus la dosar precontract de vânzare-cumpărare încheiat la 14,06,2011, TDP nr 203-_/02,12,1993, sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale pentru D. I., certificat de deces pentru D. I. si D. A., schita parcelara a terenurilor vizata de Primaria Maglavit, certificat de atestare fiscala eliberat de Primaria Maglavit, certificat nr_/14,06,2013 eliberat de OCPI D., copie CI pentru reclamant si parata, certificat de informare emis de mediator, procura speciala aut nr 1448/27,06,2013 de BNP S. F. din Calafat, precum și dovada achitării taxei de timbru si timbru judiciar.

Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avand in vedere dispozitiile art 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 27,06,2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre parata P. E. N., punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publică.

Cererea de chemare in judecata a fost comunicata paratei la data de 28,06,2013, termenul de depunere a intampinarii fiind stabilit la 23,07,2013.

Parata nu a formulat intampinare pana la data de 25,07,2013 iar instanta prin rezolutia din 25,07,2013, in baza art 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 23,09,2013, dispunand citarea partilor pentru acest termen.

In cauză, la solicitarea reclamantului a fost audiat martorul N. V. C..

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a cumpărat de la parata la data de 14,06,2011, suprafata de 1,90 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, ., cuprins in TDP nr 203-_/02,12,1993, in T 10, P 71 cu vecini N-I. F I., E-De 79, S-D. P., V-De 77, la pretul de 5000 lei, achitat integral și au încheiat un act sub semnătură privată intitulat " Proces verbal de vanzare cumparare".

Parata a dobindit terenul prin mostenire in calitate de nepoata de fiu de pe urma autorului D. I. caruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate in baza Lg 18/1991 conform TDP nr 203-_/02,12,1993.

Deși s-au înțeles să se prezinte la biroul notarului public în vederea perfectării actului autentic de vânzare-cumpărare pârâta refuză în mod nejustificat.

In speță, convenția încheiată între reclamant și parata îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru un antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat.

Potrivit art. 1073 Cod. civil, creditorul este îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației asumate de debitor, iar în cazul în care obligația de a face nu este adusă la îndeplinire de debitor, creditorul poate fi autorizat s-o aducă la îndeplinire potrivit dispozițiilor art. 1077 Cod. Civil.

In acest sens, suplinind consimțământul debitorului obligației de a face izvorâtă din antecontract, instanța poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Având în vedere și disp. art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005 privind circulația juridică a terenurilor, instanța urmează să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Se va constata valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare teren, urmând să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. V. domiciliat in municipiul Calafat, ., judetul D., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedura la mandatar B. M., in comuna Maglavit, ., judet D. împotriva pârâtei P. E. N., domiciliata in Orșova, ., ., județ M..

Constată valabilitatea convenției de vânzare cumpărare încheiată la 14,06,2011 prin care reclamantul a cumpărat de la parata suprafata de 1,90 ha teren situat in extravilanul comunei Maglavit, ., cuprins in TDP nr 203-_/02,12,1993, in T 10, P 71 cu vecini N-I. F I., E-De 79, S-D. P., V-De 77, la pretul de 5000 lei, care a fost achitat.

Prezenta hotărâre tine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Dispune comunicarea hotărârii irevocabile la organul fiscal Maglavit si la Biroul de carte funciara.

Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23,09,2013.

PREȘEDINTE, Grefier,

M. P. M. A P.

Red 6 ex/27,09,2013 MP/MP

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1598/2013. Judecătoria CALAFAT