Fond funciar. Sentința nr. 1654/2013. Judecătoria CALAFAT

Sentința nr. 1654/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2710/201/2013

Dosar nr._ - fond funciar –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CALAFAT

JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1654/2013

Ședința publică de la 26 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. M. - Judecător

Grefier C. B.

*

Pe rol soluționarea acțiunii civilă de fond funciar formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu cu pârâtele P. C.-. 18/1991 și P. C.-. 18/1991.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile, reclamantul solicitând în baza art. 223 C. judecarea cauzei în lipsă.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apreciindu-se cauza în stare de judecată s-a reținut în vederea soluționării.

INSTANȚA

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 02.07.2013 sub nr._, pe rolul Judecătoriei Calafat reclamantul F. I. a chemat în judecată pârâtele P. C.-. 18/1991 și P. C.-. 18/1991, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a TDP nr. 339-_/09.09.1993, emis pe numele defunctei F. I. E. (moștenitoarea defunctei I. E.) pentru suprafața de 2,00 ha teren extravilan situat pe raza comunei C. Jud. D., cât și obligarea Comisiei Județene D. să emită un nou TDP în care la rubrica "Număr topografic - . tarlaua 29".

În fapt a motivat că este fiu și unic moștenitor al autoarei F. I E. pe numele căreia s-a emis TDP nr. 339-_/09.09.1993, conform prevederilor Legii nr. 18/1991, însă din eroare, în acest titlu în mod greșit s-a trecut T 28 în loc de T 29, așa cum reiese din adeverința nr. 4086/20.03.2013 emisă de P. Comunei C. Jud. D., cât și din schița parcelară aferentă.

A precizat că a aflat despre acest aspect în momentul în care a mers la P. comunei C..

În drept a invocat disp. art. II alin. 1 lit. a din Legea 247/2005, privind modificarea și completarea Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 18/1991.

În scop probator a anexat TDP nr. 339-_/09.09.1993, certificatul de deces al autoarei, adeverința nr. 4046/20.03.2013 și schița parcelară, iar în baza art. 223 C. a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin Rezoluția de la 05.07.2013, având în vedere cererea de chemare în judecată și actele efectuate în procedura reglementată de art. 194 – 196 din Codul de procedură civilă, s-a constata că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege pentru cererea de chemare în judecată, și în baza art. 201 C. s-a dispus comunicarea către pârâți, împreună cu un exemplar din actele depuse a cererii de chemare în judecată, cu mențiunea ca pârâtele să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea acțiunii, sub sancțiunea decăderii pârâtelor din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții.

Până la data de 02.08.2013, termenul de depunere al întâmpinării, pârâtele nu au depus întâmpinare, drept pentru care, prin Rezoluția de la 06.08.2013 s-a fixat primul termen de judecată.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul este fiul și singurul moștenitor al autoarei F. I E., aceasta din urmă a formulat cerere pentru reconstituire dreptului de proprietate și i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,00 ha teren arabil extravilan pe raza comunei C. jud. D..

I s-a eliberat TDP nr. 339-_/09.09.1993, iar la întocmirea acestuia această suprafață în mod eronat a fost menționată ca fiind amplasată în T 28 corect fiind T 29 P 10, așa cum reiese din adeverința nr. 4086/20.03.2013 eliberată de P. Comunei C. cât și din schița parcelară întocmită și vizată de P. comunei C.. În raport de cele reținute, de disp. art. 56-58 din Legea 18/1991, urmează ca instanța să admită acțiunea să constate nulitatea absolută parțială a TDP nr. 339-_/09.09.1993, iar cele două pârâte să fie obligate să emită un nou TDP în care această suprafață să fie menționată în T 129

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă având ca obiect fond funciar formulată de reclamantul F. I., domiciliat în com. Ciupoercenii Vechi .. 59 jud. D., în copntradictoriu cu pârâtele P. C.-. 18/1991 și P. C.-. 18/1991.

Constată nulitatea absolută partială a TDP nr.339-_/9.09.1993, emis pe numele defunctei F. I.E., (moștenitoare a defunctei I. E.), pentru suprafața de 2,00 ha teren extravilan situat pe raza comunei C., D., si obligă pe pârâte să emită un nou TDP, în care această suprafață să fie mentionată în T 129 P 10, cu vecinii: N - T. D., E - De 28/1, S - A 11 Burdubuși I., V - Dj 15.

Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședinta publică de la 26.09.2013.

Președinte,

E. M.

Grefier,

C. B.

Red. Jud. EM/

Tehnored RR/

5 ex. 30.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1654/2013. Judecătoria CALAFAT