Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1814/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1814/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 3065/201/2013
Dosar nr._ - înlocuire sancțiune -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. JUDETUL D.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1814/2013
Ședința publică de la 17 octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier M. Z.
x.x.x.x.
Pe rol, soluționarea sesizării formulată de Poliția Municipiului C. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului A. E. I., domiciliat în com. Poiana M. . jud.D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de grefierul de ședință după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată instanța a reținut cauza în vederea soluționării.
JUDECATA
Prin cererea adresată instanței, Poliția Municipiului C. a solicitat să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului A. E. I. la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, s-a susținut că numitul A. E. I., a fost amendat cu 280 lei, că acesta nu a achitat amenda în termenul legal și nu deține bunuri urmăribile.
S-a depus la dosar adresa nr. 1136/12.08.2013 a Primăriei Poiana M., adresa 7411/17.07.2013 a Primărieim Poiana M., titlul executoriu nr. 1912/14.03.2013, somatia nr. 1912/24.02.2013 emise de Consiliul Local Poiana M., procesul verbal de contravenție . nr._/27.12.2013, încheiat de Poliția .>
Potrivit art. 9 alin.3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Din actele dosarului instanța a reținut că la data de 27.12.2013, A. E. I., în timp ce se deplasa cu auto marca FORD cu nr. M-9982-BB nu a adaptat viteza conditiilor meteo, a fost implicat într-un accident cu un bondoc de pe marginea drumului, nu s-a prezentat in termen de 24 de ore la organul de politie de pe raza comunei, pentru intocmirea documentelor, fapte ce constituie contravenția prev. de art.179 alin. 2 din OUG 195/2002 și i s-a aplicat o amendă de 280 lei.
Întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, instanța având în vedere prevederile art. 9 alin. 3 și 391 din OG 2/2001 precum și decizia 1354/10.12.2008 a Curții Constituționale, urmează să admită sesizarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de Poliția Municipiului C. pentru înlocuirea amenzii aplicată numitului A. E. I., domiciliat în com. Poiana M. . jud.D., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 30 ore, la curățenie stradală.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 17 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
D. S. M. Z.
DS/CB/
4 ex./
28.10.2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1815/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 522/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|