Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1082/2013. Judecătoria CALAFAT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1082/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 1892/201/2013
Dosar nr._ reexaminarea sancțiunii contravenționale
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. - JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1082
Ședința publică de la 20,05,2013
Președinte –M. P.
Grefier –P. M. A.
*
Pe rol, soluționarea cererii privind înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, formulată de petenta Politia Municipiului C. în contradictoriu cu intimatul B. M. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral de grefierul de ședință, după care instanța, apreciind cauza în stare de judecată a retinut-o in vederea solutionării în fond.
J U D E C A T A
Prin cererea adresată instanței la data de 03,04,2013 și înregistrată sub nr._, petenta Politia Municipiului C. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului B. M. C. la prestarea unei activități în folosul comunității.
În fapt, s-a motivat că prin procesul verbal de contravenție . nr_/02,10,2012, întocmit de Postul de Poliție Poiana M., intimatul contravenient B. M. C. a fost sancționat cu 200 lei amendă contravențională și că acesta nu a achitat contravaloarea amenzii și nu deține bunuri mobile sau imobile care pot fi executate silit.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.9 al. 5 din OG nr.2/2001.
În susținerea cererii a depus procesul verbal de contravenție . nr_/02,10,2012, întocmit de Postul de Poliție Poiana M., adresa nr._/12,02,2013, certificat de atestare fiscala pentru persoane fizice, adresa_/30,01,2013, notificarea contravenientului, somatie, titlu executoriu, emise de Primăria comunei Poiana M., adresa nr 565/21,01,2013.
Instanța, examinând cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, avand in vedere dispozitiile art 201 alin 1 din Codul de procedură civilă, prin rezoluția din data de 03,04,2013, a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimatul B. M. C., punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si invoca exceptii, in afara celor de ordine publică.
Cererea de chemare in judecata a fost comunicata intimatului la data de 05,04,2013, termenul de depunere a intampinarii fiind stabilit la 03,05,2013.
Intimatul nu a formulat intampinare pana la data de 07,05,2013 iar instanta prin rezolutia din 07,05,2013, in baza art 201 alin 4 din Codul de procedură civilă, a fixat primul termen de judecata la data de 20,05,2013, dispunand citarea partilor pentru acest termen.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că a fost sancționat contravențional B. M. C. prin procesul verbal . nr_/02,10,2012, întocmit de Postul de Poliție Poiana M. cu amendă în sumă de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct 24 si art 4, pct 1 lit b din Lg 61/1991 R.
Sancțiunea a rămas definitivă întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite.
La 03,04,2013 petenta a sesizat instanța cu privire la neachitarea de către contravenient a amenzii contravenționale în temeiul art. 39 din Lg. 352/2006.
În raport de cele reținute, în temeiul art. 9 al. 5 din OG 2/2001 modificată prin Legea 352/2006, urmează ca instanța să admită sesizarea Poliției Municipiului C. și să dispună înlocuirea amenzii contravenționale de 200 lei aplicată prin procesul verbal . nr_/02,10,2012, întocmit de Postul de Poliție Poiana M. cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea a 20 ore muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Poiana M. – sector administratie publică locala.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Poliției Municipiului C. în contradictoriu cu intimatul B. M. C., CNP_, cu domiciliul in . Tunarii Noi, ., judet D..
Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr_/02,10,2012, întocmit de Postul de Poliție Poiana M., cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea a 20 ore de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Poiana M. – sector administratie publică locala.
Sentință cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 20,05,2013.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. P. P. M. A.
MP/M.P. /4 ex.
22,05,2013
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 291/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 285/2013. Judecătoria CALAFAT → |
---|