Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1936/2013. Judecătoria CALAFAT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1936/2013 pronunțată de Judecătoria CALAFAT la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 5/201/2012*
Dosar nr._ revendicare imobiliară
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CALAFAT
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1936/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier C. B.
*
Pe rol, pronunțarea rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în cauza civilă privind pe reclamanta B. V. I., cu domiciliul în Canada, 65 Ellerise Ave., . Ontario, M2N1Y1, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Băilești, ., Jud. D., la Dl. Drăguleț P. D., împotriva pârâtei ., cu sediul în . și a cererii de chemare în garanție, formulată de reclamantă împotriva COMUNEI P. M. PRIN PRIMAR, cu sediul în P. M., jud. D..
Dezbaterile care au avut loc au fost consemnate în încheierea din 24 octombrie 2013 care face parte integrantă din prezenta sentință.
J U D E C A T A
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ 03.01.2012 pe rolul Judecătoriei Calafat reclamanta B. V. I. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, în temeiul art. 563 C. Civ., să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie următoarele bunuri imobile situate în .. D. și pe care pârâta le posedă fără drept: clădirea morii țărănești, clădirea centralei electrice, clădirea presei de ulei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt a arătat că bunurile imobile mai sus menționate au aparținut autorului său I. Eracle și au fost preluate de stat în anul 1949.
În temeiul Legii nr. 247/2005 a solicitat să-i fie reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut tatălui său și să-i fie restituite bunurile imobile de mai sus ( alături de alte bunuri imobile și anume clădirea pentru crescătoria de păsări, clădirea daracului pentru lână și bumbac, clădirea mașinii de treierat și stupina – clădiri care în prezent, din observațiile făcute la fața locului, nu mai există ).
Prin sentința civilă nr. 227 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a dispus restituirea construcțiilor către reclamantă – atât a celor revendicate în prezenta cauză, cât și a celorlalte care în prezent nu mai există.
Deși a încercat punerea în executare a acestei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc a fost în imposibilitate de a o pune în posesie deoarece bunurile imobile revendicate nu se aflau în Dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar P. M., ci fuseseră cumpărate de către pârâtă prin contractul de vânzare cumpărare nr. 607 din 20.01.2006, încheiat la BNP T. M. G. din C..
Aceasta a observat că în cuprinsul contractului de vânzare – cumpărare menționat, imobilele sunt denumite altfel de cât în hotărârea judecătorească prin care acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra lor, dar în materialitatea lor aceste construcții sunt cele care au aparținut tatălui reclamantei.
Solicită să compar titlurile de proprietate și să constate că titlul de proprietate al acesteia este mai bine caracterizat decât al pârâtei.
Tatăl reclamantei și în continuare reclamanta nu au pierdut de-a lungul timpului decât posesia asupra bunurilor imobile revendicate, dreptul de proprietate fiind tot timpul în patrimoniul lor.
În speță, părțile se află în situația în care ambele au titluri scrise privind dreptul de proprietate asupra bunurilor revendicate.
Titlurile acestora provin de la autori diferiți, iar soluția unitar acceptată de doctrină și jurisprudență în ceea ce privește comparația între ele, a drepturilor autorilor de la care provin cele două titluri, este de a da câștig de cauză celui care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil.
În dovedirea acțiunii solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, expertiza tehnică de specialitate și interogatoriul scris al pârâtei.
Pentru a satisface taxa de timbru evaluează imobilele revendicate la suma de_ lei – taxa de timbru = 2211 lei.
În drept a invocat prev. art. 563 C.Civ..
Anexat a depus la dosar, sentința civilă nr. 227/19.02.2008 a Judecătoriei Calafat, pronunțată în dosarul nr._, taxă de timbru și timbru judiciar, contract de vânzare cumpărare nr. 607 din 20.01.2006 încheiat la BNP T. M. G. din C., proces verbal din 10.12.2008 încheiat de executorul judecătoresc în dosar nr. 27/E/2008, situația statistică de la Primăria P. M. din luna decembrie, anul 1948, extras din Tabloul cu morile țărănești sistematice cu valturi duble, care se încadrează în legea de naționalizare și s-au preluat de administrațiile comunale.
La termenul din 10.02.2012, pârâta a formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În fapt a arătat că, reclamanta solicită să i se lase în deplină proprietate și liniștită posesie bunurile imobile: moara țărănească, clădire centrală electrică, clădire presă ulei, care i-au fost preluate autorului său, I. Eracle, de către Statul Român în anul 1949.
Reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate a autorului său și invocă drept titlu de proprietate sent. civ. nr. 227/19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dos. nr. 1106/2007. Această hotărâre a fost pronunțată într-un proces în care pârâta nu a fost parte –deci nu produce efecte juridice față de aceasta – ci cuprinde doar o obligație „ de a face” în sarcina unui terț, Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar – .”titlu de proprietate” pentru a fi comparat cu titlul de proprietate al pârâtei.
Analizând actele state în dos.nr.1106/2007 al Judecătoriei Calafat, a constatat că reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr.27/08.09.2005 la Primăria . solicitat ” eliberarea unei adeverințe” din care să rezulte că autorul său a fost proprietarul unor bunuri imobile și mobile ( printre care și cele revendicate) fiindu-i necesară pentru acțiune în revendicare la organele judecătorești, iar prin cererea înregistrată la data de 15.11.2005 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 0,48 ha teren intravilan.
Deci prima cerere privea un drept cetățenesc de acces la informații publice iar cea de-a doua privea reconstituirea unui drept de proprietate asupra terenului în temeiul Legii nr.1/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
La dosar nu se regăsește modul de soluționare a celei de a doua cereri, de către comisia locală de fond funciar.
Cu privire la prima cerere, reclamanta, în contestația înregistrată la Primăria . nr.32/02.02.2006, prin care înțelege „ să conteste decizia luată de Consiliul Local al . respingere a cererii nr. 27/08.09.2005” nu depune actul contestat și nici nu invocă temeiul de drept.
Oricum, dacă prima cerere ar fi fost considerată ca o cerere la măsuri reparatorii privind bunuri imobile și mobile preluate de stat, aceasta ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 ce atrage competența altor organe și a altor instanțe de judecată competente material.
La dosar nu se regăsește nici motivarea hotărârii nr. 3239/2006 a Comisiei Județene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, ci se vorbește de „ respingerea contestației că nu i se acordă despăgubiri pentru bunuri mobile”.
În final, instanța de judecată, nelămurind cauza sub aspectul fondului și nici sub aspectul normelor de drept aplicabile a pronunțat o hotărâre ineficientă juridic și contrară principiilor procesului civil, motiv pentru care reclamanta nu o poate pune în executare silită.
Apelând la o acțiune în revendicare, pe calea dreptului comun, reclamanta promovează o acțiune inadmisibilă, deoarece calea de atac avută la-ndemână era cea prevăzută în legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată și prin Legea nr. 247/2005.
Noul Cod Civil, prin art.563, stabilește titularul acțiunii, condițiile de exercitare și de opozabilitate ale hotărârilor judecătorești, de admitere a acesteia și efectele ei.
Potrivit art.563 C.civ., „Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deține fără drept legal ”(al.1) și „dreptul de proprietate dobândit cu bună credință în condițiile legii este pe deplin necunoscut „(al.3).
Este de reținut că pârâta are drept titlu de proprietate certificatul de atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 3655/05.09.1997 și contractul de vânzare – cumpărare nr. 607/20.01.2006 iar reclamantei, lipsa unui titlu.
De asemenea, este de reținut că în procesul în care reclamanta a obținut hotărârea ce o invocă, pârâta nu a avut calitate de parte, iar titlul acesteia de proprietate nu a format obiect de examinare juridică și nici bunurile nu au fost identificate în dispozitivul sentinței menționate, dispoziție care, prin generalitatea formulării, lipsa determinării și individualizării este ineficace juridic, fiind contrară principiilor procesului civil.
Pârâta deține un titlu de proprietate – sentința civilă invocată de reclamantă nefiindu-i opozabilă, a fost de bună credință necontestată și consacrată în dreptul comun ca principiu, de art. 563(3) din noul Cod Civil, care dispune: „ Dreptul de proprietate dobândit cu bună credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut”, jurisprudențial ca excepție de la principiul „resoluto jure dandis resolvitur jus accipiens”.
Instanța nu poate da eficiență juridică în operațiunea de comparare a titlurilor, așa zisului titlu al reclamantei, constituit de sentința civilă, câtă vreme în patrimoniul reclamantei nu există un drept de proprietate asupra bunurilor revendicate, la momentul dobândirii lor de către pârâtă.
Și din considerentele expuse mai sus, acțiunea în revendicare trebuie respinsă.
Analizând valabilitatea contractului de vânzare –cumpărare al pârâtei, ce se impune a se analiza, este dacă pârâta a fost de bună credință la momentul încheierii acestuia, cerință impusă atât de art. 1898 C.civ. și de art.46 al. 2 din legea nr. 10/2001, redevenit art. 45 al.2.
Astfel, potrivit art. 46 al. 2 din Lg.nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Art. 1898 C.civ. definește buna credință ca fiind „ credința posesorului ca cel de care a dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea”.
Al. 2 al art. 1898 c.civ. statuează că „ buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credință”.
Față de textele menționate, rezultă buna credință a pârâtei la momentul încheierii actului de vânzare cumpărare.
În condițiile în care titlul de proprietate al vânzătorului nu era contestat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, nu s-ar putea susține cu temei că titlul de proprietate al pârâtei provine de la un „ non dominus”. Dimpotrivă, a existat convingerea că dobândește bunul de la adevăratul proprietar.
Vânzătorul pârâtei nu a fost notificat și nu poate fi acuzat de rea credință la încheierea contractului, fiind înregistrat la Camera de comerț și industrie.
Cum toate cerințele sunt cumulativ îndeplinite, principiul valabilității aparenței în drept creează în favoarea subdobânditorului, un drept de proprietate nou, opozabil „erga omnes” inclusiv adevăratului proprietar.
Deci,și în această ipoteză, pentru considerentele expuse, acțiunea în revendicare trebuie respinsă.
În jurisprudența CEDO, în mod constant se reține că un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art.1 din Primul Protocol, decât în măsura în care hotărârile contestate de aceștia se raportau la „ bunurile sale” în sensul acestei prevederi.
În schimb, speța de a i se recunoaște un vechi drept de proprietate a cărei exercitare efectivă nu a mai fost posibilă o perioadă îndelungată, nu poate fi considerată ca „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. ( cauza Prințul Hans A. contra Germaniei; cauzele contra României privind pe Z., Caracas, L., C.).
Ori, pretinsa privare de „bun”, invocată de reclamantă, a avut loc a avut loc înainte de ratificarea Convenției Europene de către România prin Legea nr.30/1994, o atare constatare a încălcării nefiind compatibilă „ ratione temporis”.
Ca urmare a preluării imobilelor proprietatea autorului reclamantei, nici autorul și nici reclamanta în calitate de moștenitor, nu au fost în măsură să exercite vreun drept de proprietate asupra bunurilor, în consecință nu se poate considera din perspectiva art. 1 din Primul Protocol, ca reclamanta a conservat un drept de proprietate sau un drept la restituire.
În cauza C., Curtea, evaluând cererea în circumstanțe similare celei de speță a apreciat că nu s-a adus nici o atingere „ bunurilor” reclamantei, în sensul art.1 din Primul Protocol, respingând-o pentru incompatibilitate „ratione materiae” cu prevederile Convenției.
Acțiunea în revendicare formulată de reclamantă ca o acțiune reală imobiliară petitorie prin care se tinde la stabilirea titularului real al dreptului de proprietate, trebuie respinsă, întrucât reclamanta nu este titularul unui „bun” sau al altei valori patrimoniale inclusiv creanțe, în baza cărora să poată pretinde că are cel puțin o „speranță legitimă” de a obține folosința efectivă a dreptului de proprietate, în sensul jurisprudenței Curții Europene.
Conform prevederilor Deciziei nr. 33/09.06.2008 a ICCJ-secțiile reunite, este necesar, în cadrul promovării unei acțiuni în revendicare, a se analiza, dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. Trebuie să se verifice dacă pârâtul nu are la rândul său un bun în sensul Convenției, o speranță legitimă în acest sens.
Ori, este evident că o ipotetică admitere a acțiunii în revendicare, ar aduce atingere atât dreptului de proprietate al pârâtului, dobândit cu bună credință, cât și stabilității raporturilor juridice, fapt ce contravine prevederilor Convenției Europene și jurisprudenței ICCJ.
Reclamanta revendică bunurile imobile ce sunt generic denumite, fără a fi individualizate și determinate, lăsând fără efecte juridice însăși hotărârea invocată, și face ca soluționarea acțiunii să nu fie posibilă.
Pe de altă parte, construcțiile cumpărare de pârâtă sunt strict determinate prin documentația topografică înregistrată la cartea funciară.
De asemenea, reclamanta pretinde că imobilele sale au fost construite înainte de 1949 pe când din documentația ce a stat la baza vânzării – cumpărării, rezultă că pârâta a dobândit imobile construite în anul 1984.
La termenul din 02.03.2012 reclamanta a precizat acțiunea introductivă arătând că: cele 3 imobile ( construcții) pe care le-a revendicat prin acțiunea introductivă de instanță sunt identificate în contractul de vânzare cumpărare nr. 607 din 20.01.2006 la C3 – sediu – clădire administrativă; în această clădire administrativă (cum este denumită în prezent) s-au aflat atât moara, cât și centrala electrică și presa de ulei ( aceste ultime 2 fiind anexe celei principale a morii și formând un singur imobil).
Menționează următoarele: tatăl acesteia a construit toate bunurile care n-au fost restituite în natură prin sentința civilă nr.227 din 19.02.2008 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr._ ; toate informațiile cu privire la aceste bunuri ( care s-au concretizat în identificarea imobilelor așa cum a arătat în acțiune și în precizare) au fost obținute prin analizarea actelor ,precum și prin purtarea de discuții cu persoane de bună credință care au cunoscut starea de fapt de-a lungul timpului.
La termenul din 23.03.2012, pârâta a formulat întâmpinare la precizarea de acțiune prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În fapt a arătat că, reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate al autorului său, invocând drept titlu de proprietate sentința civilă nr. 227 din 19.02.2008, hotărâre ce nu îi este opozabilă, nefiind parte în proces și care nu produce efecte erga omnes.
Formulând o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun, reclamanta promovează o acțiune inadmisibilă, deoarece calea de urmat era cea prevăzută de Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005, sau cea prevăzută de Legea nr. 1/2000, art. 4(1) și Legea nr.247/2005, art. V privind acordarea de despăgubiri de către stat.
Titlul de proprietate al vânzătorului pârâtei nu a fost contestat la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, vânzătorul nefiind notificat, deși era înregistrat la Camera de Comerț și industrie, precum nu este contestată nici valabilitatea titlului de proprietate al acesteia.
Construcția cumpărată de pârâtă, este strict determinată prin documentația topografică înregistrată la Cartea Funciară. Reclamanta pretinde că imobilul său a fost construit înainte de 1949, pe când din documentația ce a stat la baza vânzării – cumpărării, rezultă că pârâta a dobândit un imobil construit în anul 1984.
Reclamanta nefăcând dovada dreptului de proprietate, nici al autorului și nici al său, apreciază că nu se pot solicita probatorii privind identificarea imobilului ( expertiza și martori).
A depus anexat la întâmpinarea la precizarea de acțiune: contract de vânzare cumpărare aut. nr.607/20.01.2006 de BNP T. M. D. din C., proces verbal de predare primire/06.01.2006, proces verbal de licitație/05.01.2006, încheiere nr. 1939/2006 a OCPI D., adeverința nr. 331/16.01.2012 a Consiliului Local P. M., certificat de înregistrare . nr._, certificat . nr.3655, copie CF și caiet de sarcini-proprietar . M., sentința nr. 49/23.01.2001 a Tribunalului D. - Secția Comercială și C. Administrativ.
Tot la termenul din 23.03.2012 reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a Comunei P. M. prin Primar.
În fapt a arătat că, calitatea procesuală a persoanei chemate în garanție este dată de dispozițiile art.21 din Legea nr. 215/2001R.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.563 C.civ. în calitate de proprietar al bunurilor revendicate de la posesor are dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.
În speță, după ce instanța va compara titlurile de proprietate ale părților, este posibil să considere ca are forta mai mare și este preferabil titlul pârâtei, astfel încât reclamanta să nu poată să-și exercite dreptul de proprietate în mod efectiv asupra bunurilor revendicate.
Pentru aceasta, în situația în care va cădea în pretenții, solicită să fie obligată persoana chemată în garanție să o despăgubească cu valoarea bunurilor imobile revendicate și să plătească cheltuieli de judecată.
Așa cum a rezultat din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare nr.607 din 20.01.2006, pârâta a cumpărat bunurile imobile revendicate de reclamantă de la . în același contract nu se menționează modalitatea în care societatea Robur a dobândit bunurile respective. Vânzarea către societatea pârâtă s-a făcut în cadrul procedurii falimentului, iar . fost radiată din Registrul Comerțului D..
Modul în care . dobândit bunurile revendicate de reclamantă în acest dosar urmează a fi stabilit, dar singura posibilitate de a intra în posesia acestor bunuri a fost doar prin acceptul autorităților locale din P. M., ceea ce antrenează răspunderea comunei pentru acte juridice.
În urma administrării probelor, Judecătoria Calafat, prin Sentința civilă nr. 641 din 26.04.2012 a respins acțiunea precizată, formulată de reclamantă, precum și cererea de chemare în garanție și a obligat reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Tribunalul D., prin decizia civilă nr. 2014 din 07.11.2012 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința Judecătoriei Calafat și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
S-a reținut că, instanța de fond a fost investită cu soluționarea unei acțiunii în revendicare, prin care reclamanta a solicitat să-i fie restituită posesia unor imobile construcții, pe care pârâta le poseda în temeiul unui titlu de proprietate ce constă într-un contract de vânzare cumpărare.
În soluționarea unei acțiunii în revendicare, instanța analizează în ipoteza existenței a două titluri de proprietate, cele două titluri, comparându-le, și stabilind care dintre ele este m,ai caracterizat.
În speță, instanța de fond nu a procedat la compararea celor două titluri de care se prevalează fiecare parte.
Analizarea cererii numai din prisma bunei credințe a titlului unei singure părți și din perspectiva art. 1 din Protocolul 1 al Convenției, nu răspunde necesităților de analizarea a unei cererii în revendicare, prin compararea titlurilor celor două părți care impun o analiză pe fiecare titlu cu stabilirea care dintre ele este mai bine caracterizat.
La 25 02.2013 pârâta a formulat completare la întâmpinare în care a susținut că reclamanta nu a individualizat bunurile imobile revendicate, nici în cadrul procedurii administrative și judiciare a Legii 1/2000 și nici în cadrul cauzei de față, prezentându-le ca bunuri de gen. Se impune ca aceasta să prezinte toate elementele de identificare ale acestora, atât la data preluării de către stat, cât și la data actuală, în cazul în care ele mai există, dacă bunurile există în prezent să descrie starea în care sunt, dacă prezintă modificări și în ce constau modificările.
Se mai susține că reclamanta trebuie să prezinte modalitatea prin care a pierdut posesia bunurilor și când a pierdut-o, să prezinte dovezi privind suprafețele de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate și cum justifică caracterul accesoriu al acestor construcții, raportat la terenurile arabile.
Se mai solicită ca reclamanta să explice de ce nu a urmat până la capăt procedura Legii 1/2000 și a Legii 247/2005 pentru a obține despăgubiri de la stat.
În motivarea întâmpinării, se susține că reclamanta este decăzută din dreptul de a formula o cerere pentru valorificarea unui drept subiectiv întrucât au trecut mai mult de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară și până la promovarea acțiunii.
Imobilul denumit activ situat în P. M.- târg, a fost scos la vânzare silită în cadrul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului debitoarei .. J..
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 607 din 20.01.2006 la BNP T. M. D. din C., pârâta a dobândit drept de proprietate asupra imobilului, drept care a fost înscris în cartea funciară.
Acțiunea în revendicare întemeiată pe dreptul comun este inadmisibilă, după . legilor speciale.
Persoanele care au utilizat procedura legii speciale nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare.
Reclamanta a obținut un titlu executoriu împotriva Comisiei Locale de fond funciar și constatând imposibilitatea restituirii în natură a bunurilor, avea posibilitatea legală de convertire a acestei obligații în despăgubiri.
În cadrul prezentei cauze, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate printr-un titlu de proprietate
S-a depus la dosar practică judiciară,
Pentru soluționarea cauzei, instanța a solicitat BNP T. M. D. din C. să înainteze documentația care a stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 607 /2006, a audiat martorii I. V. și F. V. și a dispus efectuarea unei expertize care să stabilească, în raport de actele deținute de fiecare dintre părți, dacă în prezent clădire aparținând autorului reclamantei mai există, iar în caz afirmativ sub ce denumire există; ce clădiri se mai află în incintă, de cine au fost edificate, cine le posedă și în baza căror acte.
Din ansamblul probelor, instanța a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 607 din 20.01.2006 la BNP T. M. D., societatea pârâtă a cumpărat de la .. J., societate în lichidare judiciară, activul situat în ., compus din construcțiile C 2- Post Trafum ( cameră joasă tensiune), cu o suprafață construită de 19 m.p. construită din cărămidă, acoperită cu placă de beton, având o încăpere; C 3- sediu( clădire administrativă), cu o suprafață construită de 539,38 m.p. din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din 8 încăperi; C 4- punct alimentar ( chioșc alimentar) cu o suprafață construită de 42,80 m.p. din cărămidă, acoperit cu țiglă, compus din 3 încăperi; C 5- depozit carburanți ( magazie carburanți) cu o suprafață construită de 108,13 m.p. din cărămidă, acoperită cu țiglă, compus din 3 încăperi; C 9- grup sanitar ( WC) cu 5 compartimentări, cu o suprafață construită de 5,59 m.p. din cărămidă, acoperit cu țiglă, compus din 2 încăperi; C 12- Hală lădițe( hală producție ) cu o suprafață construită de 1010 m.p. din cărămidă, cu 3 încăperi; C 14- șopron ( șopron deșeuri) cu o suprafață construită de 399, 89 m.p. construită din lemn, acoperită cu plăci de azbociment, compusă dintr-o încăpere; C – 16- camera bazin ( centrală termică), cu o suprafață construită de 4,40 m.p. construită din cărămidă, acoperită cu placă de beton, compusă dintr-o încăpere; C 17- stație pompe ( hală producție ) cu suprafață construită de 124,88 m.p. construită din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din o încăpere ; C 10- grup sanitar ( șopron depozitare) ,cu o suprafață construită de 2655 m.p. construit din cărămidă, acoperit cu țiglă, compus din 4 încăperi; C 24- hală celule gatere( hală gater) cu o suprafață construită de 1282,50 m.p. construit din cărămidă, acoperit cu plăci de azbociment, compusă din 3 încăperi, instalație electrică de forță, împrejmuire și teren aferent în suprafață de_,4 m.p.
Activul are ca vecinii N- . 523, S- . V- D. C. și este identificat cu numărul cadastral provizoriu nr. 532 și înscris în cartea funciară 381 a localității P. M..
.. J., societate în lichidare judiciară era proprietara terenului în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 3655 aflat la fila 73 din dosar.
. comercială cu capital de stat, înființată prin HG 15 din 11.01.1994 cu sediul în Tg- J. deținea construcțiile preluate de la SMEIL P. M., conform actelor de la filele 74-75 din dosar.
La momentul cumpărării terenului și construcțiilor, societatea pârâtă și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
Prin sentința civilă nr. 227 din 19.02.2008 a Judecătoriei Calafat, s-a admis în parte plângerea formulată de B. V. I., a fost desființată hotărârea Comisiei Județene D. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. 3239 din 16.06.2006 și s-a dispus restituirea construcțiilor accesorii terenului arabil și anume: clădirea pentru crescătoria de păsări, clădirea morii țărănești, clădirea centralei electrice, clădirea presei de ulei, clădirea dăracului pentru lână și bumbac, clădirea mașinii de treierat și stupina, de către intimatele Comisia Județeană D. și Comisia Locală P. M. de aplicare a legilor fondului funciar.
Sentința a devenit definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, fără ca dreptul de proprietate al reclamantei să fie înscris în cartea funciară.
Pentru pronunțarea acestei sentințe, instanța a avut în vedere actele din care rezulta că aceste bunuri au aparținut autorului reclamantei – I. Eracle, și ele au fost preluate de stat în 1949.
Instanța nu s-a preocupat dacă imobilele preluate autorului reclamantei mai există în prezent, iar în caz afirmativ care sunt vecinătățile acestor construcții și pe ce terenuri se află edificate.
Martorul I. V. a susținut că a cunoscut incinta morii autorului reclamantei, că acolo se afla o moară cu valțuri de grâu și porumb, o presă de ulei, un circular de scos scânduri, o clădire de birouri, o altă clădire cu 3 încăperi, hol, magazie din scândură, pivniță, anexe pentru animale și păsări și șoproane pentru adăpostitul atelajelor care veneau la moară.
În prezent, în incintă mai este o clădire a morii, în formă de T, în care funcționează un restaurant. Tot acolo se mai află și alte clădiri edificate de fosta întreprindere de industrie locală Calafat, după anul 1970.
Același martor susține că, după naționalizarea bunurilor ce au aparținut autorului reclamantei, în incintă s-a făcut o centrală electrică .
Martora F. V. susține că în imobilele naționalizate autorului reclamantei, au funcționat mai multe unități, iar în prezent acolo funcționează un bar.
Din raportul de expertiză întocmit de expert P. M. A., instanța reține că, în prezent, în P. M., ., funcționează societatea pârâtă, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 607/2006 ,clădirile au fost înregistrate în contabilitate ca mijloace fixe ale SMEIL P. M. și au fost puse în funcțiune după anul 1970.
Nu se poate stabilii dacă vreuna dintre clădiri este clădirea morii care a aparținut autorului reclamantei.
Nu există documente din care să rezulte anul construirii și nici proces verbal de recepție la terminarea lucrării.
Expertul susține că nu poate stabilii data construirii întrucât părțile nu dețin documente tehnice privind anul când au fost efectuate lucrările de reparații curente, capitale, modificări de compartimentări, etc.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut stăpânirea bunului său, cere restituirea acestui bun de la cel care îl deține fără temei juridic.
Regimul juridic al acțiunii în revendicare imobiliară privește două probleme și anume: imprescriptibilitatea acțiunii sub aspect extinctiv și proba dreptului de proprietate asupra bunului revendicat.
În speță, se constată că atât reclamanta cât și pârâta dețin titluri de proprietate și anume: sentință judecătorească pentru reclamantă și contract de vânzare cumpărare pentru pârâtă. Cele două titluri de proprietate provin de la autori deosebiți.
Titlul de proprietate – contractul de vânzare cumpărare al pârâtei a fost încheiat la 20.01.2006, deci înainte de a dobândii reclamanta drept de proprietate, conform sentinței civile nr. 227 din 19.02.2008.
Acest drept de proprietate al pârâtei a fost intabulat, astfel încât el este opozabil tuturor.
Reclamanta nu a înțeles să-și înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate, iar instanța judecătorească, la data pronunțării sentinței care constituie titlu de proprietate al reclamantei, nu a verificat dacă bunurile a căror restituire s-a solicitat mai există, nu le-a identificat prin vecinătăți și nici nu a verificat dacă în cazul în care există, aceste bunuri aparțin altor persoane.
Potrivit art. 565 din Noul cod civil, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul d ecarte funciară.
Art. 900 cod civil dispune că dacă, în cartea funciară a fost înscris un drept real în folosul unei persoane, în speță dreptul de proprietate, se prezumă că dreptul există în folosul acesteia.
La data încheierii contractului de vânzare cumpărare, pârâta a fost de bună credință, iar dreptul de proprietate dobândit cu bună credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut, așa cum se prevede în art. 563 cod civil.
Întrucât dreptul pârâtei era înscris în cartea funciară, acest drept era opozabil și reclamantei, astfel încât aceasta avea posibilitatea să constate că restituirea în natură a bunurilor preluate abuziv de stat autorului său, nu mai este posibilă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel a cumpărătorului de bună credință, că prin restituirea bunurilor preluate de stat trebuie să fie evitată insecuritatea raporturilor juridice și că, în cazul în care restituirea în natură a bunurilor preluate abuziv de stat nu mai este posibilă, titlul dobânditorului de bună credință, nefiind anulat, fostului proprietar trebuie să-i fie plătite despăgubiri.
Comparând cele două titluri de proprietate, instanța apreciază că titlul de proprietate al pârâtei reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare este mai bine caracterizat.
Cât privește cererea de chemare în garanție a Primăriei comunei P. M., prin primar, se apreciază a fi neîntemeiată întrucât nu autoritatea locală a fost cea care a înstrăinat bunurile despre care reclamanta susține că ar fi proprietatea tatălui său.
Reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte modul în care . aflată în faliment, a dobândit bunurile pe care pârâta le-a cumpărat, conform contractului de vânzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. V. I., cu domiciliul în Canada, 65 Ellerise Ave., . Ontario, M2N1Y1, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Băilești, ., Jud. D., la Dl. Drăguleț P. D., împotriva pârâtei ., cu sediul în . .
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva chematului în garanție . PRIMAR, cu sediul în P. M., jud. D..
Sentință cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Octombrie 2013
PREȘEDINTE
D. S. Grefier,
C. B.
Red DS 5 ex.
Tehnored. MZ 29 Noiembrie 2013
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1455/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1452/2013. Judecătoria... → |
|---|
