Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2878/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2878/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 5242/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2878

Ședința publică de la 16.10. 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. E.

Grefier N. V.

Pe rol judecarea cauzei civile formulate de reclamanta S.C. E. E. SA Călărași împotriva pârâtei R. M. M. având ca obiect cererea de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C. procedură civilă

S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile și obiectul cauzei, după care:

Conform dispozițiilor art. 131 C. procedură civilă raportat la art. 107 Cod procedură civilă și 113 pct. 3 C.p.c, instanța constată că este competentă general, material să soluționeze cauza, însă nu și teritorial, având în vedere că sediul ,respectiv domiciliul părților este în București, iar locul de consum este în . Călărași, aflat în raza de jurisdicție a Judecătoriei L. Gară .Întrucât necompetența teritorială nu poate fi invocată conf. art. 130 C.p.civ. decît de pârâtă prin întâmpinare,instanța urmează a reține cauza spre soluționare.

Instanța, în baza art. 258 raportat la art.255 C.procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ca fiind admisibilă și putând conduce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat,apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26.08.2013 sub nr._, reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, . jud. Ialomița, CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_/2007, cont bancar RO54CITI_1019, a chemat în judecată pe pârâta R. M. M. domiciliată în București, ., . ,CNP-_, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1376,89 lei reprezentând contravaloarea prestări servicii ( energie electrică) pe perioada 21.12._12, a sumei de 68,98 lei reprezentând taxă de decontare ,precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că între ea, în calitate de furnizor și pârâtă în calitate de consumator,au existat relații comerciale,conform contractului nr ._ în baza cărora i-a furnizat energie electrică, conform facturilor anexate, facturi ce cuprind atât contravaloarea serviciilor prestate, cât și majorări de întârziere.

A mai menționat că facturile sunt scadente în termen de 15 zile, iar beneficiarul serviciilor este obligat să achite contravaloarea lor în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, în caz contrar putând fi calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, respectiv 0,04% pe zi întârziere, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului principal pentru fiecare factură în parte, conform O.U.G. 88/2010.

A mai precizat că întrucât în perioada 21.12._12, pârâta nu a achitat facturi în sumă de 1376,89 lei, acest fapt a generat aplicarea majorărilor de întârziere,conform prevederilor contractuale, în sumă de 27,72 lei, dar și deconectarea de la rețeaua de energie electrică, în sumă de 68,98 lei, solicitând obligarea acesteia la plata debitului mai sus menționat.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1025 din Noul Cod de procedura civilă, art.59 din legea123/2012 privind energia electrică și gaze naturale, art.200 alin.5 din H.G. nr.1007/_.

În dovedirea cererii au fost anexate următoarele înscrisuri în copie xerox: copii ale facturilor neachitate ( 10-12), contractul încheiat între părți ( fila 9), situația facturilor restante la data de 21.04.2012, somația adresată pârâtei și confirmarea de primire a acesteia .

Pârâta, cu toate că i-au fost comunicate cererea, formularul de răspuns și înscrisurile depuse de reclamantă, nu a completat formularul de răspuns și nici nu a solicitat alte probe în apărare.

Instanța a fixat termen pentru înfățișarea părților și a dispus citarea lor.

În cauză,instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv cele atașate la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:la data de 9.10.2008 între reclamantă și pârâtă, a fost încheiat contractul nr._, având ca obiect furnizarea de energie electrică.

Conform contractului încheiat între părți furnizorul se obligă să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate și să aplice majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru creanțele bugetare, iar debitorul se obligă să achite integral și la termen contravaloarea lor.

Din facturile fiscale acceptate la plată în mod tacit, prin necontestarea lor (filele 10-12) instanța reține că pârâta a beneficiat în perioada 21.12._12 de prestării servicii în valoare de 1376,89 lei.

Cum pârâta nu a achitat c/valoarea serviciilor furnizate la scadență, conform prevederilor contractuale, au fost calculate majorări de întârziere pentru facturile emise în perioada anterior amintită în valoare totală de 27,72 lei .

În drept, întrucât contractul a fost încheiat la data de 9.10.2008, anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, iar conform art.102 alin.1 din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil „Contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”, la soluționarea pe fond a prezentei cauze instanța va avea în vedere normele legale în vigoare la data încheierii lui.

Astfel, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este reglementat de art. 3 pct. 5 C. comercial,respectiv cele referitoare la întreprinderea de furnituri.

Întrucât în cazul obligațiilor de a da, este suficient ca reclamanta să facă dovada existenței contractului pentru a transfera pârâtei sarcina probării executării din partea sa a obligațiilor contractuale asumate, iar în speță,aceasta nu a făcut nicio probă în acest sens și nici nu a dovedit vreo cauză străină, exoneratoare, în acord cu disp. art. 1082 C. civil 1864, fiind prezumată astfel în culpă contractuală, instanța reține că aceasta, deși a beneficiat de furnizarea de energie electrică în valoare de 1376,89 lei, nu a achitat contravaloarea facturilor fiscale emise de reclamantă, fapt pentru care, în acord cu prevederile contractuale anterior enumerate, i-a calculat majorări de întârziere în cuantum de 27,72 lei. În plus, conf. art. 11 al. 5 din contractul încheiat între părți, raportat la disp. art. 200 al. 5 din HG 1007/2004, reclamanta este în drept să întrerupă furnizarea de energie electrică, dacă pârâta nu plătește c/val. ei, iar cheltuielile ocazionate de deconectare contor, în cuantum de 68,98 lei, sunt în sarcina acesteia.

Față de considerentele mai sus expuse și de dispozițiile art. 969-970 C. civil, potrivit cărora obligațiile contractuale legal asumate, au putere de lege între părțile contractante, instanța apreciază că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, urmând a obliga pârâta la plata către aceasta a sumei de 1376,89 lei reprezentând c/val. servicii prestate în perioada 21.12._12, a sumei de 27,72 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului și la plata sumei de 68,98 lei reprezentând taxă decontare.

Conform dispozițiilor art. 1031 C.pr.civ. ce prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și ținând cont de solicitarea reclamantei în acest sens, instanța va obliga pârâta și la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezenta cauză, respectiv suma de 50 lei reprezentând c/val. taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. E. E. SA., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Slobozia, . jud. Ialomița, CUI RO22000460, nr. de înmatriculare în registrul comerțului J40/_, cont bancar RO54CITI_1019, împotriva pârâtei R. M. M. domiciliată în București, ., .. 5, ., CNP -_.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 1376,89 lei reprezentând c/val. servicii prestate pe perioada 21decembrie 2011 – 21 aprilie 2012, la plata sumei de 27,72 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului, precum și la plata sumei de 68,98 lei reprezentând taxă decontare contor.

Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu apel în 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

E. D. E. V. N.

Red. ED.

Tehnored. VN

Ex.5/18.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2878/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI