Plângere contravenţională. Sentința nr. 3647/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3647/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 13-12-2013 în dosarul nr. 5269/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3647/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul M. I. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, dresat la data de 31.07.2013 de agent constatator din cadrul intimatului I.P.J. CĂLĂRAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat petentul, M. I. (CI . nr._), lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 155 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și s-a învederat că au fost comunicate instanței relațiile solicitate I.P.J. Călărași (atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică, dovada comunicării procesului-verbal, procesul-verbal de contravenție . nr._, cazierul contravențional al petentului, graficul de patrulare și înregistrarea video pe suport CD).
La interpelarea instanței petentul precizează că nu mai are cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau incidente de soluționat, în conformitate cu dispozițiile art. 392 C.proc.civ. instanța declară dezbaterile deschise asupra fondului și acordă cuvântul pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate în proces.
Petentul solicită admiterea plângerii formulate, cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție, pentru motivele invocate în cererea principală.
INSTANȚA
Asupra prezentei cauze civile:
Asupra prezentei cauze civile:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași sub nr._, petentul M. I., domiciliat in G., ., ., a chemat în judecată pe intimatul Serviciul Politie Rutiera CALARASI al M.A.I., pentru ca pe baza probelor ce se vor administra sa se dispună anularea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr._.
In motivarea cererii, petentul a arătat în esență că la data de 31.07.2013, s-a încheiat procesul-verbal . nr._, în care se afirma faptul ca petentul M. I. a condus autoturismul_ cu viteza de 127km/h, in afara localității, pe DN3A.
Pentru aceasta contravenție a fost amendat cu suma de 480 lei si sancționat cu 4 puncte de penalizare.
A menționat că viteza cu care conducea nu era de 127 km/h, asa cum in mod neîntemeiat se menționează in procesul verbal de contravenție.
A solicitat ca intimatul sa depună la dosar certificatul de omologare al respectivului aparat, certificatul de verificare metrologica care sa cuprindă si marca si numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care a fost amplasat cinemometrul, dovada ca agentul era competent conform legii sa efectueze aceste măsurători, având atestat.
A precizat că procesul verbal contestat nu cuprinde si mențiunea numărului de înmatriculare al autovehiculului de patrulare pe care a fost amplasat cinemometrul, in acest fel măsurarea efectuata nefiind valabila.
Legea prevede ca in buletinele de verificare metrologica, eliberate in urma verificărilor inițiale si a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar, sau atât in regim staționar cât si in regim de deplasare, trebuie sa se menționeze marca si numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabila numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice.
A apreciat că pe cale de consecința, chiar daca intimatul va depune dovezile solicitate, nu se va putea stabili in mod sigur daca verificarea metrologica este valabila in conformitate cu normele anterior mentionate.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 2/2001.
In dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și înregistrare video.
Intimatul legal citat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 31.07.2013, s-a constatat ca petentul M. I. a condus autoturismul_ cu viteza de 127km/h, in afara localității, pe DN3A, fiind înregistrat de aparatul radar.
Pentru aceasta contravenție a fost amendat cu suma de 480 lei si sancționat cu 4 puncte de penalizare.
Prin prisma prevederilor art. 34 din O.G. 2/2001 procesul-verbal de contraventie bazat pe constatarile personale ale agentului constatator se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie pana la proba contrarie, a carei sarcina revine celui care contesta procesul-verbal. In cauza de fata insa, contraventia de depasire a vitezei legal admise retinuta in sarcina petentului nu fost constatata de politistul rutier prin propriile simturi, ci in conditiile art. 121 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Prin urmare, in aceasta situatie sarcina probei este rasturnata, intrucat organul constatator este tinut a face mai intai dovada legalitatii si temeiniciei procesului-verbal de contraventie, respectiv dovada ca viteza cu care a circulat contravenientul a fost constatata cu mijloace tehnice certificate si ca, in plus, aceasta viteza depasea limita legala. Odata dovedite aceste imprejurari, contravenientul nu ar mai putea invoca netemeinicia actului de constatare si de sanctionare a contraventiei decat proband ca agentul constatator nu s-a folosit la stabilirea situatiei de fapt de mijloace tehnice verificate si omologate metrologic.
Totuși, din procesul-verbal nu a rezultat autoturismul pe care era montat cinemometrul, în consecință, văzând și prevederile art. 34 din OG 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petentul M. I., domiciliat în G., .; .;jud. G., CNP_.
Va anula procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de intimatul I.P.J. Călărași la data de 31.07.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. I., domiciliat în G., .; .;jud. G., CNP_.
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ dresat de intimatul I.P.J. Călărași la data de 31.07.2013.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică de la 13.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red.A.I.
Tehnored.B.I.
Expl. 5/13.01.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3648/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2229/2013.... → |
---|