Plângere contravenţională. Sentința nr. 1926/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1926/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 3011/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR.1926

Ședința publică de la 17 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Judecător M. S.

Grefier L. I. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÎNĂTOARE BUCUREȘTI cu sediul în București -INTRARE DIN . GILAULUI, având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/15.05.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petentă av. S. C. conform împuternicirii avocațiale nr._/2012 aflată la fila 3, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită conform art.157 C.pr.civ.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează părțile și obiectul cauzei, precum și faptul că la dosar se află întâmpinare și răspuns la întâmpinare, după care;

Instanța în conformitate cu prevederile art.131, art. 94 pct. 4 C. procedură civilă raportat la art. 32 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea acestei cauze raportat la locul săvârșirii contravenției.

Instanța, pune în discuția părților estimarea duratei procesului.

Av.S. C. pentru petentă, având în vedere că nu mai are alte înscrisuri

(depune aceleași înscrisuri care sunt la dosar, certificate conform cu originalul), apreciază că procesul de poate judeca la acest termen.

Conform art. 238 C. procedură civilă instanța, în raport de complexitatea cauzei, probele ce trebuie administrate și poziția procesuală a părților apreciază cauza în stare de judecată.

Încuviințează în baza art.258 raportat la art.255 C. procedură civilă. proba cu înscrisuri pentru părți, ca fiind admisibile, putând conduce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond.

Av.S. C. pentru petentă, solicită a se avea în vedere că societatea a avut o atitudine onestă, de bună credință și a recunoscut această greșeală . La data de 15.05.2013 s-au făcut două livrări pentru care nu au fost trecute avizele în registru, din cauză că personalul era prea ocupat și s-a omis acest lucru, ulterior însă fiind trecute.

Precizează că societatea nu a mai fost sancționată pentru acest gen de contravenție și având în vedere cuantumul foarte mare al amenzii, solicită în principal admiterea plângerii formulate de petentă, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.05.2013, sub nr._, petenta S.C. C. I. S.R.L., cu sediul în Călărași, . bis, jud. Călărași, înregistrată la O.R.C. Călărași sub numărul J_, având c.u.i._ din 01.11.2006, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal ., nr._/15.05.2013 dresat de intimatul I. T. de Regim Silvic si de Vinatoare Bucuresti, cu sediul in București, .. 1 A, etaj 2 (cladirea Horting), sector 4 București (intrare din . Gilăului), solicitând ca, în urma probelor ce se vor administra să se dispună în principal anularea acestuia, iar subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

In motivarea plângerii petenta arată că societatea desfășoară activități prelucrătoare în cadrul cărora prelucrează și transforma material lemnos în lădițe de diverse forme și mărimi.

Mai arată că în funcție de comenzile ferme pe care le înregistrează, se aprovizionează cu material lemnos de la diverși furnizori și efectuează mențiunile de rigoare în contabilitatea societății, ține evidența primară și contabilă a tuturor cantităților de masa lemnoasa, respectiv a celor achiziționate, dar și a celor rezultate în urma procesului de fabricație și chiar a celor cu titlu de deșeuri rezultate din procesul de fabricație.

Arată ca societatea deține facturi fiscale și avize pentru toate cantitățile de lemn pe care le folosește ca materie prima, deține și completează registrul de evidența a intrărilor și ieșirilor de materiale lemnoase, sens în care arată că, din cauza faptului ca personalul a fost ocupat cu procesul de producție, s-a omis să se evidențieze în registrul indicat mai sus cele doua avize din data de 08.05.2013 și 10.05.2013, avize care au fost, ulterior menționate și ele în acest registru.

Apreciază ca, prin atingerea minima adusa valorilor sociale ocrotite prin textul de lege, prin faptul ca societatea deține și completează la zi registrul menționat de control, că deține toate avizele și facturile fiscale aferente acestor operațiuni, pentru faptul ca este la prima abatere de acest gen și având în vedere și cuantumul foarte mare al sancțiunii pentru activitatea societății, solicită admiterea plângerii contravenționale, în principal, anularea procesului-verbal sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea avertismentului.

In drept, se invocă disp. O.G. 2/2001

În probațiune petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a

depus a dosarul cauzei copii după următoarele înscrisuri: procesul verbal contestat ( f.5), înștiințare de plată (f.6), certificat de înregistrare ( f.7), un set da facturi ( f.8-10), copie registru evidență intrări-ieșiri (f.11-12), situația contabilă a depozitului (f.13-18), un set de avize de însoțire a mărfii ( f.19-21).

Conform art.201 c.pr.civ. instanța la data de 23.05.2013 a comunicat cererea de chemare în judecată intimatului cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la primirea cererii de chemare în judecată.

Intimatul a depus întâmpinare la data de 13.06.2013 prin care solicită respingerea plângerii formulate de petentă, ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea sancțiunilor ca fiind legal aplicate.

In motivare se arată că în urma controlului efectuat la petentă, s-a constatat că aceasta nu a completat la zi registrul de intrare –ieșire a materialului lemnos, neînregistrând avizele de însoțire secundare nr._/08.05.2013 și nr._/10.05.2013, faptă ce constituie contravenție silvică prev. și sancționată de art.21 alin.1 lit. c din Lg.nr.171/2010.

Mai arată că, petenta, prin plângerea formulată, recunoaște că a omis să evidențieze în registrul de intrare-ieșire cele două avize din data de 08.05.2013, și 10.05.2013, considerând, fără temei legal că înregistrarea ulterioară a acestora poate să acopere săvârșirea contravenției silvice, cu toate că petenta cunoștea această obligație.

În ceea ce privește sancțiunea amenzii contravenționale, solicită a se constata că aceasta este aplicată în mod legal, în cuantumul minim prevăzut de lege, fiind proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit precum și de urmarea produsă.

În drept se invocă art.205-208 din Lg.nr.134/2010 C.pr.civ. art.1, art.21 din Lg.171/2010, art.2, art.16 alin.1 lit. b alin.3 ,art.20 alin.2 lit. a din Normele de aplicare a HG nr.996/2008, art.17, art.29, art.1, art.5 alin.5, art.7, alin.2, art.28 alin.1 din OG nr.2/2001.

În susținerea întâmpinării intimatul a propus proba cu înscrisuri și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 14.06.2013 se comunică către petentă întâmpinarea cu obligația ca în termen de 10 zile de la primirea comunicării să depună răspuns la întâmpinare.

Prin răspunsul la întimpinare depus la data de 25.06.2013, formulat de petentă aceasta își menține punctul de vedere expus prin plângerea contravențională și solicită ca, fața de probele pe care le va administra în cauză, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună admiterea plângerii contravenționale așa cum a fost formulată.

Mai arată că a făcut dovada cu privire la obiectul de activitate al societății, respectiv prelucrarea materialului lemnos, adică realizarea de lădițe din lemn de plop și că, pentru cantitățile de materie prima achiziționate dețin toate documentele de achiziție prevăzute în legislație, aviz, factura fiscala ,etc., ceea ce denota legalitatea operațiunilor desfășurate și faptul ca statul nu a fost prejudiciat sub nicio forma.

In drept, art. 201, alin. 2 c.p.c.

La termenul de astăzi petentei și intimatului i-au fost încuviințate proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 15.05.2013 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului T. de Regim Silvic și de Vânătoare București, procesul verbal . nr._ prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art.21 alin.1 lit. c din Lg.171/2010 constând în necompletarea la zi a registrului de evidență a intrărilor - ieșirilor de materiale lemnoase de către deținătorii de depozite.

Verificând, din perspectiva art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției, instanța apreciază că acesta întrunește cerințele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității ce poate fi constatată de instanță chiar și din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - art. 36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că prezentul proces-verbal conține constatări personale ale agentului constatator aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 paragraful. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.

Este obligația petentului de a demonstra că cele reținute de agentul constatator nu corespund realității probă pe care petentul nu a făcut-o deși conform art. 249 C. procedură civilă lui îi revenea sarcina acestei probe.

Pentru aceste considerente și, ținându-se cont că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată așadar că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de temeinicie și legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Pe de altă parte, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, apreciind că procesul verbal contestat este legal și temeinic, va analiza proporționalitatea sancțiunii.

Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate de către intimat, instanța reține următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ale art. 7 din același act normativ ce prevede posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului pentru fapte de gravitate redusă, chiar și atunci când în actul de stabilire și sancționare a contravenției nu se prevede această sancțiune, instanța, reține că fapta pentru care a fost sancționată petenta nu se evidențiază printr-un pericol social concret ridicat, iar aplicarea sancțiunii avertismentului este o măsură suficientă atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru atenționarea petentei cu privire la conduita sa viitoare și anume aceea de a completa la zi registrul de evidență a intrărilor - ieșirilor de materiale lemnoase de către deținătorii de depozite.

În consecință, instanța, având în vedere că fapta nu prezintă un pericol social ridicat, dar și faptul că neregulile au fost remediate de către petentă, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, ( aceasta deținea toate documentele de achiziție prevăzute în legislație, aviz, factură fiscală), apreciază că sancțiunea "avertismentului" apare ca fiind suficientă în raport cu gradul de pericol social al faptei, sancțiune, din care petenta va trage pe viitor învățăminte, și nu o va mai repeta.

Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța va admite plângerea contravențională și va înlocui amenda contravențională în cuantum de 5000 lei aplicată petentei cu sancțiunea «avertismentului».

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Călărași, . bis, jud. Călărași, înregistrată la O.R.C. Călărași sub numărul J_, având c.u.i._ din 01.11.2006împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit de intimatul I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare București, cu sediul in București, .. 1 A, etaj 2 (cladirea Horting), sector 4 București (intrare din . Gilăului), în data de 15.05.2013.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei, aplicată petentei prin procesul verbal susmenționat cu sancțiunea Avertisment.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se va fi depusă la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Iulie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

JUD.S. M. S. L. I.

Red.S.M.

Tehnored.S.L./Ex.01.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1926/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI