Somaţie de plată. Sentința nr. 57/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 57/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 7776/202/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
Sentința civilă Nr. 57/2013
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. C. C.
Grefier I. I.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea ..A. împotriva debitorului M. I., având ca obiect somație plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că prin cererea de chemare în judecată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța din oficiu, în temeiul disp. art. 159 ind. 1 al. 4 C.pr.civ., își verifică competența și constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, ținând cont că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 18.12.2012 și înregistrată sub nr._, creditoarea ..A. cu sediul procesual ales în Călărași, ., județul Călărași, a chemat în judecată pe debitorul M. I., domiciliat în mun. Călărași, ., județul Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat să-i achite suma totală de 788,39 lei reprezentând contravaloare energie electrică, penalități de întârziere, taxa de deconectare/demontare contor și să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, creditoarea a arătat că în baza relațiilor contractuale pe care le are cu debitorul, conform contractului nr._ încheiat la data de 06.06.2005 i-a asigurat acestuia prestarea unor servicii constând în furnizarea de energie electrică, iar acesta s-a obligat la rândul său să-i achite c/val. serviciilor în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor. A mai învederat că, deși debitorul a beneficiat de serviciile prestate, în perioada 11.02.2011 – 16.12.2011, pentru care a emis facturi comunicate acestuia, nu a mai achitat c/val. lor, în cuantum de 628,67 lei și nici nu a formulat refuz de plată.
A mai menționat creditoarea că, întrucât plata acestora nu s-a făcut în termenul legal, în conformitate cu disp. art. 11 din contract, a calculat și penalități de întârziere în cuantum de 60,03 lei.
Creditoarea a mai solicitat obligarea debitorului și la plata sumei de 99,69 lei reprezentând taxă de deconectare/taxa demontare contor, alături de sumele mai sus menționate, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă.
În dovedirea cererii sale, creditoarea a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunând în acest sens la dosarul cauzei copia contractului încheiat cu debitorul și a facturilor restante, centralizatorul facturilor restante (filele 8 – 16 din dosar) .
Deși legal citat, debitorul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare.
În drept, instanța reține că potrivit art.1 din OG 5/2001: ”Procedura somației de plată se desfășoară la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.”
În speță, instanța apreciază că regimul juridic al contractului în discuție este guvernat de dispozițiile art.3 pct.5 din Codul Comercial ce reglementează întreprinderea de furnituri, ce presupune efectuarea de prestații succesive, la mai multe termene, pe un preț prestabilit, ceea ce nu mai impune facturilor emise acceptarea prevăzută de art.46 C. comercial.
Creanța solicitată de creditoare este exigibilă întrucât așa cum reiese din copia contractului încheiat în cauză și din facturile ce atesta debitul înregistrat de debitor sunt scadente la acest moment, este certă, existența acesteia rezultând din actele depuse de creditoare și lichidă, câtimea creanței rezultând din însuși actul de creanță, fapt pentru care instanța urmează a admite cererea creditoarei și a soma debitorul ca în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri să achite creditoarei sumele de: 628,67 lei, reprezentând c.val. energie electrică, 60,03 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului și 99,69 lei, taxă de deconectare/ taxa demontare contor.
In baza art. 274 Cod procedură civilă urmează a obliga debitoarea către creditoare la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea ., cu sediul procesual ales în Călărași, ., județul Călărași, în contradictoriu cu debitorul M. I., domiciliat în mun. Călărași, ., județul Călărași.
Somează debitorul să plătească creditoarei în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri sumele de: 628,67 lei, reprezentând c.val. energie electrică, 60,03 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului și 99,69 lei, taxă de deconectare/ taxa demontare contor.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare pentru debitor, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
JUD. C. S. C. I. I.
Red. C.S.C.
Tehnored..I.I.
Ex.4/15.01. 2013
I.I. 15 Ianuarie 2013
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 598/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 685/2013.... → |
|---|








