Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2015/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 25-07-2013 în dosarul nr. 2530/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2015

Ședința publică de la 25 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. P. N.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta C.-SA-P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C. în contradictoriu cu intimatul I.-S.-Birou Poliție A2, având ca obiect plângere contravențională PV . NR._.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru societatea petentă dl. Tisa A. D., în temeiul delegației nr._/25.06.2013 aflată la fila122 din dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, evidențiindu-se părțile și obiectul cauzei, după care,

Reprezentantul societății petente, având cuvântul, învederează instanței faptul că nu mai are alte cereri de formulat sau probe noi de administrat.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., pe fondul cauzei, instanța admite pentru petentă și intimat proba cu înscrisuri.

Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe noi de administrat; constată proba cu înscrisuri administrată, cercetarea judecătorească încheiată și cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, pentru dezbateri pe fondul cauzei.

Reprezentantul societății petente, având cuvântul, solicită admiterea plângerii formulate motivat de faptul că un prim motiv de nulitate al actului sancționator este acela al menționării greșite a datei și orei la care s-a reținut în cuprinsul procesului-verbal săvârșirea așa-zisei contravenții. Astfel, față de data stipulată în procesul-verbal 28.03.2013, între orele 23,00 și 06.00 ca fiind perioada săvârșirii contravenției și ținându-se cont și de data și ora întocmirii procesului-verbal (28.03.2013, ora 7,00) se solicită a se constata că procesul-verbal s-a încheiat cu 14 ore înainte de săvârșirea contravenției, ceea ce atrage nulitatea procesului-verbal, conform dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001.

Un alt motiv este lipsa vinovăției administratorului drumului cu privire la „asigurarea viabilității drumului ” așa cum s-a reținut la descrierea în fapt a contravenției reținute. Se menționează că din probatoriul administrat nu rezultă că vinovat de producerea celor 4 accidente s-ar face petenta C.N.A.D.N.R., ci șoferii celor 4 autovehicule avariate, care au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 450 lei, fiecare, arătându-se că aceștia nu au adaptat corespunzător viteza la condițiile meteo nefavorabile, pe sectorul de drum situat între km.65 și km.105 pe autostrada A 2.

Cu privire la mențiunile agentului de poliție inserate în cuprinsul procesului-verbal, referitoare la afirmația că administratorul drumului nu a asigurat starea de viabilitate a acestuia din urmă, se apreciază că aceasta este nereală, motivându-se că în ziua de 27.03.2013, ora 17,00/ 28.03.2013, ora 09,00, administratorul drumului a intervenit prompt pentru asigurarea viabilității drumului cu un număr de 10 autovehicule, din care 9 aparțineau S.C. Delta ACM 93 SRL și unul aparține societății pe care o reprezintă și a fost răspândită cantitatea de 136 tone de material antiderapant (sare și nisip).

În concluzie, se apreciază că administratorul drumului și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau, iar presupusa contravenție nu există. În acest sens se solicită a se avea în vedere declarația numitului Z. E., șeful districtului Drajna.

Pe cale de consecință și în raport de materialul probator administrat, se solicită admiterea plângerii formulate și anularea procesului-verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic întocmit .

În subsidiar, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din O.G. 2/2001, se solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea Avertisment.

INSTANȚA

P. plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.04.2013 sub nr._, petenta C. –S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat instanței să dispună anularea procesului-verbal . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013, pe care l-a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale în sumă de 1.875 lei cu sancțiunea „Avertisment”.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în procesul-verbal atacat, agentul constatator a indicat faptul că administratorul autostrăzii A2 București-C. nu a asigurat starea de viabilitate între km 65 și km 105 de pe A2, rezultând că presupusa faptă contravențională a fost săvârșită atât pe raza localității L.-Gară, cât și pe raza localității Drajna, iar agentul constatator a indicat că plângerea contravențională va fi adresată Judecătoriei Călărași.

Petenta a arătat că procesul-verbal este nelegal și a invocat faptul că agentul constatator nu a indicat numărul de înregistrare în registrul comerțului al contravenientei și nici nu a inserat datele de identificare ale persoanei care o reprezintă, în opinia sa fiind încălcate prevederile art. 16 alin.6 din OG nr. 2/2001. De asemenea, petenta a arătat că agentul constatator a încălcat prevederile art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2001, în sensul că a consemnat doar numele și codul numeric personal al martorului, nu și domiciliul complet, respectiv . numărul cărții de identitate, fapt care a încălcat dreptul petentei la un proces echitabil, privând-o de dreptul de a-l propune pe martorul asistent C. G. N. ca martor în prezenta cauză, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului sancționator.

Mai mult, petenta a arătat că la întocmirea procesului verbal de contravenție au fost încălcate prevederile art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001, în sensul că agentul constatator a reținut că fapta a fost săvârșită la data de 28.03.2013, între orele 23,00-06,20, însă la rubrica privind data și ora întocmirii a menționat „28.03.2013, ora 07,00”, aspect care indică faptul că agentul de poliție a întocmit actul sancționator înainte de săvârșirea contravenției.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, petenta a arătat că în mod greșit agentul de poliție a reținut în cuprinsul actului că „datorită neasigurării stării de viabilitate pe autostrada A2 între Km 65 și km 105 s-au produs un număr de 4 (patru) evenimente rutiere”, petenta apreciind că cele patru evenimente rutiere s-au produs exclusiv din culpa conducătorilor auto, motiv pentru care acestora din urmă le-au fost întocmite procese-verbale de sancționare contravențională pentru producerea unor evenimente rutiere pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo.

Cu privire la situația de fapt reținută de agentul constatator, petenta a precizat că în perioada 27.03._13, administratorul drumului public a intervenit pentru asigurarea stării de viabilitate cu un număr total de 10 utilaje specializate, din care 9 aparțineau . și unul aparținea petentei, fiind răspândite 136 tone de material antiderapant (76 tone de sare și 60 tone nisip ) în intervalul 27.03.2013 ora 17 și 28.03.2013 ora 09,00, ceea ce, în opinia petentei, demonstrează că administratorul drumului și-a îndeplinit întocmai obligațiile care-i reveneau, acționând în conformitate cu Normativul privind prevenirea și combaterea lunecușului și înzăpezirii drumurilor publice –AND 525-2005”, completat cu „Ghidul privind prevenirea și combaterea lunecușului și înzăpezirii drumurilor publice – 2010”.

Petenta a arătat că agentul constatator nu a inserat intenționat și tendențios în procesul-verbal nici un fel de mențiuni cu privire la descrierea faptei și tuturor împrejurărilor, respectiv la activitățile desfășurate de petentă privind deszăpezirea pe autostrada A2 între km 65 și km 105, deși persoana care a coordonat aceste activități a fost solicitată să dea o declarație la organele de poliție în data de 28.03.2013, însă la ora 11, după întocmirea actului sancționator.

Cu privire la cererea de înlocuire a amenzii contravenționale în sumă de 1.875 lei cu sancțiunea „Avertisment”, petenta a solicitat ca instanța să aibă în vedere prevederile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

În drept, petenta a invocat prevederile art.1 alin. 2 și 3 din Legea 47/2004, art.7 lin.3, art.16 alin.1 și art. 32 alin.2 din OG 2/2001, precum și art. 105 pct. 28 din OUG 195/2002.

În susținerea considerentelor plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal de contravenție . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013, declarația numitului Z. E., raportul nr._/01.04.2013, copii file registru, extrase tahograf, copii cartele tahograf și foi de parcurs, tabele călătorii 27-28.03.2013 pentru utilajele de deszăpezire, procese-verbale de sancționare contravențională și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petentă este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic întocmit.

În motivarea întâmpinării, în răspuns la excepția necompetenței teritoriale invocate de petent, intimatul a arătat că răspunderea pentru întreținerea sectorului de autostradă pe care a fost constatată contravenția aparține districtului Drajna, situat în circumscripția teritorială a Judecătoriei Călărași.

În răspuns la criticile adresate legalității procesului-verbal, intimatul a arătat că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile de fond prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din OG 2/2001, agentul constatator completând toate rubricile procesului-verbal.

A mai arătat că în procesul-verbal a fost realizată o descriere suficientă a faptei, cu precizarea locului săvârșirii, precum și faptul că la întocmirea procesului-verbal nu a fost prezent nici un reprezentant al petentei, actul de constatare fiind semnat de un martor asistent.

Cu privire la situația de fapt ce face obiectul procesului-verbal, intimatul a arătat că la data de 28.03.2013, ora 07.00, agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu a constatat că pe autostrada A2 între km 65-105, în timpul serviciului său între orele 23.00-07.00, s-a format gheață și polei pe ambele sensuri de mers, care reprezentau un real pericol pentru traficul rutier și au condus la producerea a 4 accidente rutiere. Intimatul a arătat că cele 4 accidente rutiere au avut ca sursă neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile de către administratorul drumului, motiv pentru care agentul constatator a procedat la sancționarea contravențională a petentei.

În privința proporționalității sancțiunii aplicate, intimatul a arătat că incriminarea contravenției constatate are ca scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației rutiere, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor, iar fapta concretă imputată petentei a avut ca urmare imediată producerea unui număr de 4 accidente rutiere într-un interval de câteva ore.

În finalul întâmpinării, intimatul a susținut forța probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției și a arătat, în esență, că întrucât actul de constatare cuprinde constatări ale agentului, acesta are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contravenientului, cât timp acesta din urmă nu produce o probă contrară.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205 Cod procedură civilă, art. 3 din HG 1391/2006, art. 105 pct. 28 din OUG 195/2002 și art. 16 și 17 din OG 2/2001.

În susținerea întâmpinării, intimatul a atașat exemplarul 1 al procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013 (f. 54), dovada comunicării procesului-verbal (f.53) raportul agentului constatator, precum și toate înscrisurile ce i-au fost comunicate de instanță împreună cu plângerea contravențională (f.62-105).

Petenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reluat motivele pentru care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Călărași și criticile la adresa legalității procesului-verbal de constatare a contravenției. Petenta a arătat că actul de constatare nu cuprinde datele complete ale contravenientului – persoană juridică și datele complete ale martorului asistent. De asemenea, petenta a reluat critica cu privire la menționarea eronată a datei și orei săvârșirii faptei.

Cu privire la temeinicia constatării, raportându-se la conținutul întâmpinării, petenta a arătat că intimatul nu a formulat nicio apărare privind faptul că cele 4 accidente rutiere s-au produs exclusiv din culpa conducătorilor auto care nu au respectat viteza de circulație în condiții de iarnă și au fost sancționați pentru această faptă.

La termenul din 04.07.2013, instanța s-a pronunțat asupra competenței sale și, în conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ rap la art. 94 pct. 4 C.pr.civ. și art. 32 din OG 2/2001 a respins excepția invocată de petentă și și-a declarat competența de soluționare a cauzei de față.

În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., pe fondul cauzei, instanța a admis și a administrat la cererea petentei și intimatului proba cu înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

P. procesul-verbal . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013 s-a reținut în sarcina petentei că la data de 27-28.03.2013, orele 23,30-06,20 pe autostrada A2, km 65-105 (tronsonul L.-Drajna) nu și-a îndeplinit obligațiile de întreținere a sectorului de autostradă cuprins între km 65 și 105, în sensul că nu a înlăturat gheața și zăpada formată/depusă pe ambele sensuri de circulație și nici nu a dat cu material antiderapant suficient pentru prevenirea poleiului, aspecte ce au generat un număr de 4 accidente rutiere în intervalul orar 23.30-6.20.

P. același proces-verbal i-a fost aplicată petentei sancțiunea constând în 25 puncte amendă în cuantum de 1875 lei.

Dintr-o eroare materială, cu toate că se referă la intervalul orar 23.30-6.20 al nopții 27-28.03.2013, aspect ce rezultă din descrierea situației de fapt și din celelalte probe administrate, agentul constatator a înscris doar data de 28.03.2013 ca dată a săvârșirii faptei.

În procesul-verbal petenta a fost identificată prin denumire (C. S.A.) și sediu (București, .. 38).

Procesul-verbal nu a fost semnat de reprezentantul petentei, agentul constatator menționând că acesta nu este de față, aspecte certificate sub semnătură de martorul asistent C. G. G..

Cu privire la mijloacele tehnice pe care petenta pretinde că le-a închiriat pentru operațiunile de deszăpezire a autostrăzii, instanța constată că actele depuse de petentă sunt neconcordante cu privire la activitatea acestor mijloace tehnice pe Autostrada A2.

Astfel, cu toate că la pct. IV din plângere petenta susține că în intervalul 27-28.03.2013 a acționat cu 10 autovehicule, din raportul întocmit de reprezentanții săi la data de 29.03.2013 (f. 13), pentru intervalul orar menționat de agentul constatator în procesul-verbal, apar ca desfășurând activitate de deszăpezire 4 autovehicule închiriate și unul propriu.

Mai mult decât atât, din analiza comparativă a raportului întocmit de reprezentanții petentei și a tabelelor pentru fiecare autovehicul implicat în activitatea de deszăpezire, se constată că nu există certitudinea că aceste autovehicule ar fi acționat pe autostrada A2, în tabelele privind pozițiile autovehiculelor fiind menționate cu preponderență alte sectoare de drum (DN 3, DN21).

Din procesele-verbale dresate de agentul constatator conducătorilor auto care au produs cele 4 accidente menționate în procesul-verbal atacat instanța reține că acestora nu li se impută faptul că au produs accidentele ca urmare a depășirii vitezei maxime legale pe sectorul de drum respectiv, ci faptul că nu au adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și au derapat în condiții de carosabil acoperit cu gheață.

Petenta, nici în plângerea formulată, nici în răspunsul la întâmpinare și nici prin reprezentantul său prezent în ședința de judecată, nu a negat existența în intervalul orar menționat în procesul-verbal a unor porțiuni de carosabil acoperite de gheață pe autostrada A2, între km 65-105, și nici nu a invocat o împrejurare excepțională de natură a justifica existența porțiunilor de drum acoperit cu gheață în intervalul de timp menționat de agentul constatator.

În drept, conform art. 34 din OUG 2/2001, după ce a verificat dacă plângerea a fost introdusă în termen, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând pe baza criticilor petentei legalitatea procesului-verbal conform criteriilor prev. de art. 16-17 din OG 2/2001, instanța constată că procesul-verbal . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013 este legal întocmit.

În acest sens, analizând criticile petentei la adresa legalității procesului-verbal, instanța constată că omisiunile agentului constatator invocate în plângere nu sunt de natură a atrage nulitatea procesului-verbal.

Astfel, coroborând prevederile art. 16 alin. 1 și 6 din OG 2/2001 cu cele ale art. 17 din același act normativ, instanța constată că legiuitorul a înțeles să stabilească două regimuri distincte pentru cauzele de nulitate ale procesului-verbal. Pe de o parte, lipsa totală elementelor prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 conduce la nulitatea necondiționată a procesului-verbal, întrucât în acest caz nu se poate stabili identitatea agentului constatator și a contravenientului, fapta imputată și momentul comiterii ei sau însușirea actului de constatare de către agentul constatator prin semnare. Pe de altă parte, lipsa celorlalte elemente prevăzute de art. 16 alin. 1 sau alte articole din OG 2/2001 va conduce la anularea actului de constatare doar dacă sunt întrunite cumulativ două condiții și anume: lipsa unui element să fi produs o vătămare intereselor legale ale petentei, vătămare care, de regulă se concretizează în imposibilitatea instanței de a verifica împrejurări legate de fapta contravențională; vătămarea produsă petentei prin omisiunea agentului constatator să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal.

P. prisma acestor reguli ale nulității actului de constatare a contravenției, având în vedere faptul că data săvârșirii faptei nu lipsește cu desăvârșire, ci este doar incomplet înscrisă în procesul-verbal, instanța constată că această omisiune poate conduce la anularea actului doar în condițiile în care petenta dovedește o vătămare procesuală. Cum chiar petenta se referă în plângere la intervalul orar 23,30-06,20 din noaptea de 27/28.03.2013 și solicită administrarea de probe în dovedirea activității sale în acest interval, este evident faptul că petenta a înțeles și și-a formulat apărarea pentru această ipoteză, astfel că ea nu a suferit nicio vătămare procesuală din această omisiune a agentului constatator.

Conform acelorași reguli ale nulității, nu poate conduce la anularea procesului-verbal omisiunea agentului constatator de a menționa numărul de înregistrare în registrul comerțului, identitatea reprezentantului legal al petentei sau alte elemente de identificare ale persoanei juridice, atât timp cât agentul constatator a înscris elementele de identificare ale persoanei juridice prevăzute de art. 17 din OG 2/2001. În acest context, petenta C. S.A. cu sediul în mun. București, .. 38, nu poate invoca în mod serios o vătămare constând într-o confuzie cu privire la calitatea sa de contravenient, cu atât mai mult cu cât, suplimentar față de aceste date de identificare, procesul-verbal conține și codul său de identificare unică.

În egală măsură, nu poate atrage nulitatea procesului-verbal lipsa mențiunii domiciliului martorului asistent, în condițiile în care agentul constatator a înscris atât numele, cât și codul numeric personal al acestuia. Astfel, nu poate constitui o vătămare a intereselor legale ale petentei această omisiune, având în vedere faptul că CNP identifică unic orice persoană cu cetățenie română, iar dacă este necesară audierea acesteia în cadrul procesului, se poate afla domiciliul pe baza CNP printr-o simplă verificare în baza de date națională de evidență a persoanelor la care instanțele de judecată au acces.

Analizând sancțiunile aplicate, instanța constată că situația de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde textelor legale reținute pentru constatarea contravenției, iar sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de lege pentru contravenția constatată.

Pentru a analiza temeinicia procesului-verbal, instanța urmează să stabilească cu prioritate conținutul obligației petentei privind asigurarea viabilității drumului și natura acestei obligații.

Conform art. 2 pct. 2 din HG 1391/2006, termenul „viabilitatea drumului” se definește prin „starea tehnică corespunzătoare a părții carosabile, constând în practicabilitatea permanentă a acesteia potrivit reglementărilor specifice sectorului de drum, lipsa obstacolelor și existența amenajărilor rutiere și a mijloacelor de semnalizare, care să asigure fluența și siguranța circulației;

Conform art. 3 alin . 1 din HG 1391/2006, „Administratorul drumului public este obligat să asigure viabilitatea acestuia”, iar conform art. 5 alin. 1 „Administratorul drumului public este obligat să ia măsuri de înlăturare imediată a cauzelor evenimentelor rutiere datorate configurației, stării sau dotării tehnice necorespunzătoare a acestuia.

Văzând textele legale anterior menționate, instanța constată că în cazul existenței unor fenomene meteorologice care conduc la existența unor obstacole de tipul poleiului sau podurilor de gheață care afectează viabilitatea drumului, administratorul drumului public are obligația, conform legii, să ia măsuri de înlăturare imediată a acestor obstacole.

Mai mult decât atât, în situații excepționale în care nu poate asigura viabilitatea drumului, respectiv lipsa obstacolelor care pot periclita siguranța participanților la traficul rutier, administratorul drumului are posibilitatea, conform art. 4 alin. 2 din HG 1391/2006, să dispună restricții temporare de circulație, cu informarea participanților la trafic cu privire la interdicție, durată și rute ocolitoare de deplasare.

Întrucât, astfel cum s-a reținut la analiza situației de fapt, pe autostrada A2 în intervalul orar 23.30-6.20 din noaptea de 27/28.03.2013 au existat porțiuni de carosabil acoperite cu gheață care au contribuit la producerea a 4 accidente auto, instanța constată că petenta nu a luat măsurile necesare și obligatorii conform legii pentru înlăturarea obstacolelor existente pe carosabil, astfel că și-a încălcat obligația de a asigura viabilitatea drumului.

Faptul că petenta a alocat un număr de mijloace tehnice și anumite cantități de material antiderapant pentru activitatea de deszăpezire nu prezintă relevanță, întrucât, astfel cum reiese din probatoriul administrat, acestea nu au fost suficiente pentru a asigura viabilitatea drumului.

De altfel, după cum s-a reținut anterior, petenta nu a negat existența porțiunilor de drum acoperite cu gheață și, în plus, nu a făcut dovada că ar fi instituit restricții de circulație în perioada menționată în procesul-verbal, restricții care să fie aduse la cunoștința participanților la trafic, conform legii.

Instanța constată neîntemeiată apărarea petentei privind existența unei culpe exclusive a conducătorilor auto în producerea celor 4 accidente. Astfel cum rezultă din procesele verbale de sancționare a acestora, pe lângă culpa conducătorilor auto constând în neadaptarea vitezei la condițiile de drum, în lanțul cauzal al producerii fiecăruia din cele 4 evenimente rutiere a intervenit cu un rol hotărâtor existența gheții pe carosabil, care a condus la pierderea controlului direcției. Astfel, dacă petenta și-ar fi îndeplinit obligația de a asigura viabilitatea drumului, din lanțul cauzal al fiecăruia dintre cele 4 evenimente rutiere ar fi lipsit chiar elementul esențial care a condus derapajul autovehiculelor și, implicit, la accident.

În concluzie, pentru argumentele expuse, instanța constată că procesul-verbal este nu numai legal, dar și temeinic întocmit.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, după ce a stabilit legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța investită cu soluționarea plângerii contravenționale se pronunță asupra sancțiunilor aplicate.

Astfel, conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.” Din formularea textului de lege rezultă că instanța, după ce a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal, are posibilitatea ca, în funcție de criteriile prevăzute de lege, să reindividualizeze sancțiunile aplicate prin procesul-verbal.

Pentru a reindividualiza sancțiunea aplicată, instanța trebuie să țină cont de criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, care statuează „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”, dar și de cele ale art. 7 alin. 2 și 3 din OG 2/2001 conform cărora „Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Având în vedere prevederile legale anterior menționate, se constată că, ori de câte ori legea prevede sancțiunea amenzii pentru o faptă dată, fără a prevedea și posibilitatea aplicării sancțiunii constând în „Avertisment”, instanța poate înlocui sancțiunea aplicată prin procesul-verbal cu avertismentul atunci când, aplicând criteriile prev. de art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, constată că fapta concretă săvârșită de contravenient prezintă o gravitate redusă.

Analizând sancțiunea aplicată, sub aspectul circumstanțelor reale, instanța consideră că prezintă un grad ridicat de pericol social concret fapta petentei de a nu asigura viabilitatea drumului pe care îl are în administrare, în condițiile în care această faptă a contribuit decisiv la producerea a 4 accidente rutiere.

Mai mult decât atât, sub aspectul circumstanțelor personale ale petentei, instanța constată că aceasta a formulat plângerea cu rea-credință, încercând să obțină anularea procesului-verbal și exonerarea de la executarea prin exagerarea mijloacelor afectate operațiunii de deszăpezire. Astfel, instanța nu poate să considere o simplă eroare faptul că petenta a menționat în mod repetat la pct. IV din plângere faptul că a alocat activității de deszăpezire un număr de 10 autospeciale (9 închiriate și una proprie) când, în realitate, din înscrisurile depuse chiar de petentă rezultă că au fost doar 5 mijloace tehnice alocate acestei activități.

Pentru motivele expuse anterior, instanța constată că procesul-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013 este legal și temeinic întocmit, iar sancțiunea a fost legal aplicată și temeinic individualizată și, pe cale de consecință, urmează să respingă plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta C. –S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în mun. C., . număr, jud. C., CUI_, nr. înreg. Reg. ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române, cu sediul în mun. București, .. 4-6, Sector 5, cod fiscal_, cont IBAN RO46TREZ_0_, împotriva procesului-verbal . nr._ dresat de I.-SA-BPA2 la data de 28.03.2013.

Menține ca legal și temeinic procesul-verbal atacat.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.

Pronunțată în ședința publică de la 25.07.2013.

P., GREFIER,

N. P. L. B. L.

Ptr.Jud.N. P. AFLAT ÎN C.O. ptr. Grefier BadeaL aflată în CO.

Prezenta s-a semnat de noi GREFIER- ȘEF

VICEPRESEDINTE A. M.

E. D. E. ptr.Grefier șef A..M Aflată în C.O.prezenta s-a semnat de noi

GREFIER

V. O.

RED.NL/Ex-5/ azi 20..08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI