Plângere contravenţională. Sentința nr. 2458/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2458/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 3146/202/2012

DOSAR NR ._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALARASI – JUDETUL CALARASI

SENTINTA CIVILA NR .2458

Sedința publică din 18 septembrie 2013

Instanța compusă din ;

P. - D. I.

GREFIER - V. N.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de contravenientul M. M. împotriva procesului verbal de contraventie . nr._/11.05.2012 dresat de Inspectoratul Judetean de Politie Călărași, având ca obiect plângere contravențională, pentru constatare din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, invederându- se instanței că, de la data suspendării cauzei au trecut mai mult de 1 an, procesul fiind suspendat la data de 08.08.2012.

JUDECATORIA

Asupra acțiunii civile de față, introdusă de contravenientul Mirceascu M. și înregistrată sub nr. 3146 din 18.09.2012 .

Din verificarea actelor de la dosar, a reieșit că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 8.08.2012 când cauza a fost suspendată în baza disp. art. 155 indice 1 C.pr.civ și că, de la această dată dosarul a rămas în nelucrare din culpa contravenientului, mai mult de 1 an .

În conformitate cu dispozițiile art. 248 al.3 C.pr. civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit disp. art. 252 C.pr. civilă perimarea se constată și din oficiu.

Având în vedere că, în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, de mai mult de 1 an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE :

Admite excepția perimării invocată din oficiu de instanță.

Constată perimată acțiunea formulată de contravenientul M. M. în contradictoriu cu agentul constatator Inspectoratul Judetean de Politie Călărași.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Dată și citită în ședința publică din 18.09.2013.

P., GREFIER,

D. I. V. N.

Red.DI.

Dact.. V.N

Exp. 4/Azi 30.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2458/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI