Plângere contravenţională. Sentința nr. 2331/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 2331/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 29-08-2013 în dosarul nr. 3967/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2331

Ședința publică de la 29 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. E. E.

Grefier E. A.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de contravenientul T. B. Ș. împotriva procesului verbal de contravenție ., nr._ dresat de I.P.J. Călărași la data de 20.06.2013 .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța verificând ,în baza art.131 C.pr. civ., competența pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași,invocată de agentul constatator prin întâmpinare, față de faptul că,fapta contravențională a fost săvârșită în raza teritorială de circumscripție a Judecătoriei Fetești, Jud. Ialomița și rămâne în pronunțare pe ea.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de fată ;

Prin plângerea introdusă la această instanță la data de 2.07.2013 și înregistrată sub nr._, contravenientul T. B. Ș., cu domiciliat în Călărași,.. 19,Jud. Călărași a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ., nr._ dresat la data de 20.06.2013, de I.P.J. Călărași, întrucât este nelegal și neîntemeiat .

În motivarea plângerii sale contravenientul a arătat că la data de 20.06.2013 a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 300 lei, pe motiv că a condus autoturismul înmatriculat sub nr._, pe .. Fetești, fiind înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 77km/h.

A mai precizat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate motivat de faptul că nu a fost consemnat locul exact al săvârșirii contravenției, consemnarea” . „ nefiind în măsură să asigure o individualizare a locului săvârșirii faptei, întrucât . din DN 3B, care străbate orașul Fetești, pe o lungime considerabilă.

Mai arată că nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa prin procesul verbal, întrucât nu a circulat cu viteza menționată în procesul verbal de contravenție și nu i-au fost prezentate de agentul constatator actele de certificare a aparatului radar .

În dovedirea plângerii, contravenientul a solicitat administrarea probei cu martori și înscrisuri, sens în care a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal contestat și cartea de identitate, solicitând ca agentul constatator să depună la dosar planșa foto, certificatul de omologare, buletinul de verificare metrologică ale aparatului radar, autorizația de operator radar, ordinul de deplasare și graficul de patrulare.

În drept a invocat OG 2/2001.

Cererea este legal timbrată.

Procedând la verificarea cererii, în condițiile art. 200 C. pr. civ., instanța a constatat că aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 C.p.c .

Agentului constatator i-au fost comunicate cererea și înscrisurile doveditoare cu adresa emisă la data de 3.07.2013,acesta le-a primit, la data de 10.07.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 11,depunând întâmpinare ,în termenul legal, prevăzut de art. 205 al.2 C.p.c .

Prin întâmpinare a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal .

În motivare s-a arătat că petentul a circulat pe .. Fetești, în data de 20.06.2013, cu autoturismul înmatriculat sub nr_ , cu o viteză de 77 km/h, fapta fiind înregistrată cu aparatul radar marca Autovision și sancționată contravențional, conform art. 121 al. 1 din OUG 195/2002 .A mai menționat că procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile de fond și formă, conform prevederilor O.G.2/2001.

Totodată a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, față de faptul că fapta a fost săvârșită în raza de jurisdicție a Judecătoriei Fetești.

A depus la dosarul cauzei actele care au stat la baza întocmirii procesului verbal, respectiv raportul agentului constatator,adresa emisă de Institutul Național de Metrologie, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, atestatul operatorului radar,planșe foto și a solicitat judecarea cauzei în lipsă .

În drept a invocat prev. art. 205 al 2 din Legea 134/2012 .

Conform art. 201 al.2 C.p.c contravenientului i-a fost comunicată întâmpinarea cu adresa emisă la data de 24.07.2013 și a primit-o la data de 26.07.2013, conform dovezii de înmânare aflată la fila 29, acesta în termen legal a formulat un răspuns la aceasta.

Prin răspunsul la întâmpinare contravenientul își menține punctul de vedere din plângere.

La data de 1.08.2013, în baza art. 201 al.4,5 C.p.c ,instanța a dispus fixarea primului termen de judecată, pentru data de 29.08.2013.

La termenul din data de 29.08.2013 instanța în baza art. 131 și urm. C.p.c,din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, față de faptul că, fapta contravențională a fost săvârșită în raza teritorială de circumscripție a Judecătoriei Fetești.

Analizând excepția invocată de agentul constatator, cu prioritate, instanța a reținut următoarea situație de fapt: la data de 20.06.2013 contravenientul a fost sancționat cu o amendă în cuantum de 300 lei, pe motiv că a condus autoturismul înmatriculat sub nr._ ,pe .. Fetești și a fost înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 77km/h, faptă ce constituie contravenție conf. art.49 al.1 din OUG 195/2002 .

În conformitate cu dispozițiile art. 32 al. 2 din OG 2 /2001, competența de soluționare a plângerii contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția .

Cum în cazul de față, contravenția a fost săvârșită în mun. Fetești competența de soluționare a plângerii revine Judecătoriei Fetești, motiv pentru care instanța urmează a admite excepția invocată agentul constatator și a-și declina competența în favoarea acesteia .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Călărași, invocată de agentul constatator.

Declină competența soluționării cauzei privind pe contravenientul T. B. Ș., cu domiciliat în Călărași,.. 19,Jud. Călărași, CNP_ și pe agentul constatator I.P.J Ialomița, în favoarea Judecătoriei Fetești .

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din data de 29.08.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

E. D. E. A. E.

Red. ED.

Tehnored. A.E.

Ex.3/ 2.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2331/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI