Pretenţii. Sentința nr. 3313/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3313/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 6053/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3313
Ședința publică de la 21 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E. E.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .. în contradictoriu cu pârâtele S. T. și S. E., având ca obiect răspundere civilă contractuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. 1 rap. la art. 107 Cod procedură civilă,constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, declară deschisă cercetarea judecătorească a procesului.
Conform art. 238 C. procedura civilă, estimează durata soluționării procesului ca fiind la acest termen,admite conform art. 258 C.p.c proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă, ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii de față reține următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul acestei instanțe la data de 02.10.2013 și înregistrată sub nr._, reclamanta .. cu sediul în Ploiești, ., .,CUI R_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/_ ,cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești, a chemat în judecată pe pârâtele S. T., CNP_, domiciliată în sat R., ..7,. și S. E., CNP_, domiciliată în ., jud. Călărași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora,în solidar, la plata sumei de 582,69 lei reprezentând contravaloarea marfă livrată,a sumei de 1101,28 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza raporturilor comerciale stabilite prin contractul de vânzare cumpărare nr._ din 07.02.2013 și-a îndeplinit obligația de a livra mărfuri la locul,la termenul și în condițiile de calitate stipulate către pârâta S. T., conform facturilor fiscale anexate cererii, aceasta fiind obligată de a achita prețul lor, în termen de 30 zile de la data emiterii facturilor, neplata lor atrăgând penalități de întârziere, conform art. 7.4 din contract, de 1 % pentru fiecare zi de întârziere ,în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere.
A mai învederat că raporturile comerciale cu reprezentanții de vânzări directe, cum este și cazul pârâtei, se derulează în baza înregistrării unor documente (fișa de înscriere, contract de vânzare cumpărare, însoțite de copia cărții de identitate a titularului, respectiv a fidejusorului), iar plasarea comenzii se poate efectua prin fax, telefonic sau accesând modului Comenzi ON –LINE, marfa fiind livrată prin intermediul programului „ Livrare la domiciliu„ prin firma de curierat.
A mai precizat că potrivit art. 4.6 din contractul de vânzare-cumpărare, în cazul în care cumpărătorul nu formulează obiecțiuni în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea mărfii, această manifestare de voință este considerată ca fiind o acceptare tacită a facturii.
A mai adăugat că pârâta nu a formulat obiecțiuni la niciuna din facturile anexate cererii,însă nici nu a achitat c/val. lor,astfel că îi datorează suma de 582,69 lei, reprezentând c/val. marfă,precum și suma de 1101,28 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente debitului, în solidar cu fidejusorul S. E., conform art. 10.2 din contract.
Conform prevederilor art. 662 alin. 1, 2, 3 și 4 C. procedură civilă, a învederat că,creanța sa este certă, existența ei rezultând din facturile fiscale depuse în copie la dosarul cauzei, este lichidă, câtimea rezultând din câtimea întregii datorii a debitoarei constatată prin fiecare factură fiscală și este exigibilă, termenul scadent fiind împlinit la momentul introducerii acțiunii.
A mai menționat că, ținând cont de prevederile art. 1270 alin. 1, art. 1538 cod civil precum și de prevederile art. 7 pct. 4 și art. 10 pct. 2 din contractul de vânzare cumpărare, solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata debitului neonorat și a penalităților de întârziere, actualizate până la data plății efective, cu indicele de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus următoarele înscrisuri: calculul penalităților la data de 06.09.2013, copie contract de vânzare cumpărare, facturile fiscale .,nr. I238445/15.05.2013 și . nr._/15.05.2013, document de transport, certificat de informare nr. 1013/10.09.2013, practică judiciară în materie, certificat constatator nr._/23.09.2013, dovada parcurgerii procedurii de informare cu privire la avantajele medierii, procesele verbale nr. 1010/10.09.2013 și nr. 1009/10.09.2013, încheiate în acest sens, din care rezultă că pârâtele nu s-au prezentat la informare.
În drept: își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1516, art. 1530, art. 2280 și art. 2300 Cod civil.
Cerere a fost legal timbrată.
Constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 194 N.C.P.C, în conformitate cu disp. art. 201 alin. 1 N.C.P.C., prin rezoluția din data de 3.10.2013, instanța a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâte, cu mențiunea ca în termen de 25 de zile, potrivit disp. art. 165 N.C.P.C. să depună întâmpinare, sub sancțiunea disp. art. 208 alin.2 N.C.P.C. .
Întrucât pârâtele nu au depus întâmpinare, prin rezoluția din data de 06.11.2013, instanța a acordat termen de judecată la data de 21.11.2013 cu citarea părților, când a admis proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt: la data de 07.02.2013 între reclamanta, pe de o parte, în calitate de vânzător și pârâta S. T., pe de altă parte, în calitate de cumpărător și pârâta S. E., în calitate de fidejusor, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._, având ca obiect vânzarea/cumpărarea în sistem de vânzare directă a produselor din catalogul I., reclamanta asumându-și obligația de livra bunurile din catalog, iar pârâta să le achite conform condițiilor specificate în acesta (art.4).
În temeiul contractului au fost livrate de reclamantă către pârâta S. T. mai multe bunuri din catalogul I., pentru care au fost emise facturile fiscale ., nr. I238445/15.05.2013 și . nr._/15.05.2013, în valoare totală de 582,69 lei, ce nu au fost achitate până în prezent.
Potrivit prevederilor art. 4.1 durata contractului a fost stabilită la 1 an de zile, stipulându-se totodată că acesta va fi reînnoit automat pentru perioade succesive de 1 an, cu excepția cazului în care oricare dintre părți își manifestă intenția de încetare a contractului,iar potrivit art. 7.3 raportat la art. 5.2 din contract, cumpărătoarei îi revenea obligația de a achita contravaloarea mărfii comandate în 30 de zile de la data emiterii facturilor, în cazul depășirii termenului de plată, fiind obligată la plata unor penalități de întârziere de 1 % pentru fiecare zi, în primele 30 de zile și de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere (art. 7.4 din contract).
Totodată prin art. 10 .4 din contract, pârâta S. E., în calitate de fidejusor, s-a obligat să o garanteze integral pe cumpărătoare în îndeplinirea obligațiilor de plată, iar prin art. 10.2 și 10.3 din contract, vânzătorul este îndreptățit, în situația în care cumpărătorul nu-și îndeplinește obligațiile contractuale, să-l urmărească pe fidejusor pentru întreaga sumă datorată.
În drept, se reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 alin. 1 Cod civil obligațiile contractuale legal asumate au putere de lege între părțile contractante și, ținând cont de regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor (astfel încât, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii acesteia - iar pârâta, în speță, nu a făcut nici o probă în acest sens și având în vedere facturile fiscale mai sus menționate, necontestate la plată, conform art. 4.6 din contract, constată că pretențiile reclamantei sunt întemeiate și obligă pârâta la plata către aceasta a sumei de 582,69 lei reprezentând creanța certă, lichidă și exigibilă.
Având în vedere că prin semnarea contractului în calitate de fidejusor pârâta S. E. s-a obligat în solidar cu pârâta în ceea ce privește executarea obligațiilor față de reclamantă, conform art. 10.4 din contract, instanța, văzând prevederile art. 2280 și art. 2300 Cod civil, conform cărora creditorul este în drept să urmărească și pe fidejusor în scopul executării creanței sale pentru întreaga sumă datorată, o va obliga și pe aceasta la plata în solidar a debitului de 582,69 lei .
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere în primele 30 de zile, și respectiv de 3% începând cu a 31-a zi de întârziere instanța a constatat că stipularea unor astfel de clauze echivalează cu o penalitate foarte mare pe an, ce contravine dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între vânzător și cumpărător comercianți și consumatori.
Potrivit art. 4 alin. 1 din actul normativ anterior invocat, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul cumpărătorului consumator și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în vreme ce alin. 2 al aceluiași text normativ prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu cumpărătorul consumator dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate acestuia să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv .Totodată, conform literei i) din anexa Legii nr. 193/2000, este considerată clauză abuzivă, clauza care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant, ipoteză pe care instanța o apreciază îndeplinită în cauză.
Observând cuantumul penalităților de întârziere stabilit prin clauzele contractului încheiat de părți în caz de neplată a facturilor scadente, se poate constata că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, inclusiv costurile pentru recuperarea creanței, generând astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Având în vedere că legea mai sus menționată a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv (cauza Murciano Quintero, C - 240/98).
Curtea a statuat în ce privește problema, că o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator, poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv. Trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia cumpărătorul-consumator se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
Scopul art. 6 din Directivă, potrivit căruia statele membre vor prevedea că, clauzele abuzive nu produc efecte față de consumatori, nu ar putea fi atins, dacă consumatorii ar trebui să invoce ei înșiși caracterul abuziv al unor asemenea clauze. În litigiile al căror obiect are o valoare redusă, onorariile avocațiale ar putea fi mai mari decât suma litigioasă, ceea ce ar putea determina consumatorii să se abțină de la formularea unor apărări împotriva aplicării unor asemenea clauze abuzive. Este adevărat că procedurile mai multor state membre permit indivizilor să se apere ei înșiși în astfel de litigii, însă există pericolul deloc neglijabil ca, din neștiință, consumatorul să nu invoce caracterul abuziv al clauzei. Prin urmare, o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză" (considerentele 25 și 26).
Ceea ce sancționează legea este că ,în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
Așadar,nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută a clauzei penale abuzive, astfel că instanța urmează a respinge cererea de acordare a penalităților de întârziere.
Față de situația de fapt mai sus reținută, având în vedere disp. art. 1030 C.p.c urmează a admite în parte cererea reclamantei și a obliga pârâtele în solidar la plata către aceasta a sumei de 582,69 lei, reprezentând c/val .marfă neachitată, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății efective a debitului, pentru a se acoperi astfel prejudiciul suferit de aceasta, pentru executarea cu întârziere a obligației de plată.
Observând dispozițiile art. 453 al.2 C.proc.civ. în situația admiterii în parte a acestei cereri și constatând culpa procesuală a pârâtelor, instanța urmează a admite și cererea reclamantei privind obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 122,88 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta .. cu sediul în Ploiești, ., .,CUI R_, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J/_ ,cont bancar RO53RNCB_0001 deschis la BCR Ploiești, împotriva pârâtelor S. T., CNP_, domiciliată în sat R., ..7,. și S. E., CNP_, domiciliată în ., jud. Călărași.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 582,69 lei, reprezentând c/val. mărfii neachitată, ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plății integrale a debitului.
Respinge cererea privind obligarea pârâtelor la plata penalităților de întârziere.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 122,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publica de la data de 21.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. D.-E. D. M.
Red. E.D.
Thred.B.L.
Ex. 5/22.11.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 13/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1809/2013.... → |
|---|
