Pretenţii. Sentința nr. 767/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 767/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 735/202/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 767/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. A.
Grefier I. B.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta A. Ț. ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu s-au prezentat.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. C.proc.civ.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, prin care s-au evidențiat părțile, obiectul cauzei și s-a învederat că reclamanta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru (O.P. nr. 52/14.02.2013) și timbru judiciar de 3 lei și a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Conform dispozițiilor art. 159^1 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Pe cale de consecință, ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.150 C.proc.civ. declară dezbaterile închise, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea introdusă la această instanță la data de 04.02.2013, înregistrată sub nr._ reclamanta A. Ț. ASIGURĂRI S.A, cu sediul procesual ales în C.; .. 1; jud. C., a chemat în judecată pe pârâtul S. I., domiciliat în com. Modelu; .; jud. Călărași, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 4.665,79 lei reprezentând diferență de sumă acordată cu titlu de despăgubiri, a sumei de 1.296,34 lei cu titlu de dobândă legală calculată până la data de 01.02.2013, la plata dobânzii datorate de la data de 01.02.2013 și până la data achitării debitului principal, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 02.11.2007 a avut loc un eveniment rutier soldat cu avarierea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, deținător conform certificatului de înmatriculare, S.C. ALITRANS CĂLĂRAȘI.
Se arată de către reclamantă că vinovăția pârâtului în producerea evenimentului rutier a fost stabilită de către organele abilitate și că, în temeiul contractului de asigurare CASCO seria_ încheiat pentru autovehiculul implicat în accidentul rutier, înmatriculat sub nr._, a suportat în întregime c/val reparațiilor, evaluate conform documentelor de reparație,la suma de 5.164,79 lei.
Precizează reclamanta că din suma de 5.165,79 lei pârâtul a achitat, conform angajamentului de plată nr. 573/14.02.2011, suma de 500 lei, ultima plată, în sumă de 300 lei fiind efectuată la data de 26.09.2011.
Potrivit art.720 indice 1 C.proc.civ. reclamanta a procedat la convocarea pârâtului pentru concilierea directă, însă acesta nu a dat curs invitației respective.
Apreciază reclamanta că în considerarea prevederilor O.G. nr.9/2001 și O.G. nr. 3/2011 pârâtul îi datorează și dobânda legală.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 998, art. 999,art.1073, art. 1082 C.civ., art. 22 din Legea nr.136/1995, art. 43 C... 9/2000 și O.G. nr. 13/2011.
În dovedire sunt propuse spre administrare probele cu înscrisuri și interogatoriu.
Potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.civ. s-a solicitat de către reclamantă și judecarea cauzei în lipsă.
Au fost atașate cererii de chemare în judecată înscrisurile aflate la filele nr. 6 – 41 din dosar.
Cererea a fost legal timbrată.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoareasituație de fapt:
Între S.C. A. TRANS .. și A. Ț. ASIGURĂRI S.A. a intervenit contractul de asigurare CASCO seria_/2007 în baza căruia, în urma evenimentului rutier în care a fost implicat autovehiculul avariat, societatea de asigurări a suportat c/val reparațiilor, în sumă de 5.165,79 lei.
Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 3325/P/2007 s-a stabilit că evenimentul rutier din data de 02.11.2007, în care a fost implicat autovehiculul asigurat, s-a produs din culpa exclusivă a pârâtului, S. I. care a efectuat o manevră de depășire a unui obstacol pe partea carosabilă, fără să se asigure.
La data de 14.02.2011 pârâtul a încheiat cu reclamanta un angajament de plată prin care a recunoscut debitul de 5.165,79 lei și s-a angajat să plătească această sumă în 24 de rate lunare.
Din această sumă pârâtul a achitat suma de 500 lei, ultima plată, în cuantum de 300 lei fiind achitată la data de 26.09.2011.
Deși a fost convocat la conciliere conform art. 720 indice 1 C.proc.civ., pârâtul nu a dat curs invitației.
În drept instanța reține că în cauză sunt întrunite condițiile art.998-999 C. civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Astfel, pârâtul prin fapta sa ilicită de a nu se asigura corespunzător la efectuarea manevrei de depășire, a cauzat un prejudiciu în suma de 5.165,79 (din care a achitat suma de 500 lei) constând în contravaloarea reparațiilor efectuate autovehiculului înmatriculat sub nr._ .
Vinovat de producerea accidentului este pârâtul, lucru atestat de rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 3325/P/2007, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și pagubă rezultând din materialul probator administrat, astfel încât acesta trebuie să repare prejudiciul produs proprietarului autovehiculului.
Cum potrivit prevederilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 136/1995:” În limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei”, instanța, ținând cont de faptul că reclamanta a plătit la data de 27.03.2008 contravaloarea reparațiilor necesare a fi aduse autoturismului cu nr. de înmatriculare_, apreciază întemeiată solicitarea reclamantei și va dispune obligare pârâtului la plata către aceasta a sumei de 4.665,79 lei reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite, a sumei de 1.269,34 lei reprezentând dobândă legală datorată până la data de 01.02.2013, precum și la plata dobânzii legale ce se va calcula de la data 01.02.2013 și până la achitarea integrală a debitului.
În baza art. 274 C. pr. civilă urmează a obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 472,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGUĂRI S.A., cu sediul procesual ales în C.; .. 1; jud. C., în contradictoriu cu pârâtul S. I., domiciliat în com. Modelu; .; jud. Călărași.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 4.665,79 lei reprezentând diferență de sumă acordată cu titlu de despăgubiri, a sumei de 1.296,34 lei cu titlu de dobândă legală calculată până la data de 01.02.2013, precum și la plata dobânzii datorate de la data de 01.02.2013 și până la data achitării debitului principal.
Obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 472,72 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. I. B. I.
Red. A.I.
Tehnored. B.I.
Expl. 4/07.03.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2169/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1211/2013.... → |
|---|








