Validare poprire. Sentința nr. 1079/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1079/2013 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1811/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1079

Ședința publică din 4.04.2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - E. D. E.

GREFIER - D. M.

Pe rol soluționarea cererii formulată de creditoarea N. SA în contradictoriu cu debitoarea A. R. și cu terțul poprit . SRL, având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal s-a prezentat pentru terțul poprit, adm. D. G. D., lipsă fiind creditoarea și debitoarea .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:

Reprezentantul terțului poprit, având cuvântul, depune la dosar o decizie din care rezultă faptul că debitoarea nu mai este angajata sa începând cu data de 4.09.2012, acesta fiind și motivul pentru care nu a dat curs ordonanței de poprire.Precizează că nu mai are alte probe de administrat.

Instanța ia act că nu mai sunt alte probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susțineri în fond .

Reprezentantul terțului poprit, având cuvântul,lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța .

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 19.03.2013 și înregistrată sub nr._ creditoarea N. SA ,cu sediul în București, Clădirea Elefterie BC, ., sector 5 a solicitat ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se valideze poprirea înființată pe veniturile debitoarei A. R., domiciliată în Călărași,., .. B, .,jud. Călărași, în mâinile terțul poprit . SRL, cu sediul în Călărași .. 6 A,jud. Călărași ,pînă la concurența sumei de 9825,62 lei, din care 8633,93 lei reprezintă credit și dobânzi restante ,iar 1191,69 lei reprezintă cheltuieli de executare și să fie obligați la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, creditoarea a arătat că în baza contractului de credit nr. 18 din 25.02.2008 a împrumutat debitorului A. G. A. și codebitoarei A. R. suma de 7900 lei.A mai menționat că, întrucât aceștia nu și-au achitat la scadență ratele și dobânzile aferente creditului acordat, a solicitat B. T. G. și M. O.,executarea silită a acestuia.A mai învederat că la data de 10.01.2013 B. T. G. și M. O. a înființat poprirea pe veniturile debitoarei, în mâinile angajatorului ei, . SRL,pînă la concurența sumei de 9825,62 lei, din care 8633,93 lei reprezintă credit și dobânzi restante ,iar 1191,69 lei reprezintă cheltuieli de executare .A mai învederat că, terțul poprit nu a înființat poprirea pe salariul debitoarei, deși a primit adresa de înființare a acesteia la data de 17.01.2013, astfel că se impune validarea acesteia de către instanță și obligarea lor la plata sumelor mai sus menționate .

În dovedirea cererii sale a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri, depunînd în acest sens la dosarul cauzei poprirea înființată de B. T. G. și M. O.,dovada comunicării acesteia către terțul poprit,fișa de cont a debitorului,procesul verbal de stabilirea cheltuielilor de executare, cererea de încuviințare a executării silite și o adeverință de salariu a debitoarei, din care rezultă că este angajata terțului poprit .

În drept a invocat prev. art.art. 452-454,456 și 460 C.p.c .

Cererea a fost legal timbrată.

La termenul de judecată din data de 4.04.2013, prezent în instanță ,terțul poprit, prin reprezentantul său, a învederat că debitoarea nu mai este angajata sa din data de 4.09.2012 ,când i-a încetat contractul de muncă,acesta fiind și motivul pentru care nu s-a procedat la înființarea poprii .

Debitoarea ,deși legal citată ,nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarea situație de fapt:în baza contractului de credit nr. 18 din 25.02.2008 creditoarea a împrumutat debitorului A. G. A. și codebitoarei A. R. suma de 7900 lei. Întrucât aceștia nu și-au achitat la scadență ratele și dobânzile aferente creditului acordat, creditoarea a solicitat B. T. G. și M. O., executarea silită a contractului de credit, fiind pronunțată în acest sens încheierea din data de 17.07.2012 a Judecătoriei Călărași .La data de 10.01.2013 B. T. G. și M. O. a solicitat înființarea popririi pe veniturile debitoarei ,datorate acesteia de angajatorul său, terțul poprit, . SRL ,pînă la concurența sumei de 9825,62 lei, din care 8633,93 lei reprezintă credit și dobânzi restante ,iar 1191,69 lei reprezintă cheltuieli de executare .

În conf. cu prev. art. 409 C.p.c salariile și alte drepturi realizate din muncă de debitor pot fi urmărite pînă la 1/3 din veniturile lunare nete ale acestuia ,pentru orice datorii .În baza art. 456 C.p.c, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, de către executorul judecătoresc, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani și să trimisă dovada, acestuia .

În cazul de față, așa cum reiese din actele aflate în dosarul de executare,terțul poprit, deși a primit poprirea la data de 17.01.2013, nu a înființat poprirea pe salariul debitoarei .

Conform art. 460 al. 2 C.p.c validarea popririi de către instanță se face doar dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează debitorului vreo sumă de bani .În speță, din înscrisul depus de terțul poprit, fila 31 din dosar, reiese că începând din data de 4.09.2012 debitoarei i-a încetat contractul individual de muncă . Așadar, terțul poprit nu-i datorează la acest moment nici o sumă de bani debitoarei ,aceasta ne mai fiind angajata sa, astfel că având în vedere prevederile legale mai sus menționate, urmează a respinge cererea formulată de creditoare și a desființa poprirea înființată la cererea sa, de B. T. G. și M. O., în dosarul nr.7/2012,pe salariul debitoarei A. R., plătit de terțul poprit . SRL .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea de validare formulată de creditoarea N. SA ,cu sediul în București, Clădirea Elefterie BC, ., sector 5 în contradictoriu cu debitoarea A. R., domiciliată în Călărași,., .. B, .,jud. Călărași și cu terțul poprit . SRL, cu sediul în Călărași .. 6 A,jud. Călărași.

Desființează poprirea înființată la cererea creditoarei pe veniturile debitoarei aflate la dispoziția terțului poprit, de B.E.J.A. T. G. și M. O.,în dosarul de executare nr. 7/2012 .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică din data de 4.04.2013 .

PREȘEDINTE GREFIER

JUD. E. D. E. D. M.

Red. E.D.

Dact. D.M.

5 ex./8.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1079/2013. Judecătoria CĂLĂRAŞI