Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1800/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 1800/2014 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 6531/202/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI

Sentința civilă Nr. 1800/2014

Ședința publică de la 11 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C. C.

Grefier I. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. C. și pe pârâții R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA și S. R. - REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect răspundere civilă delictuală.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.07.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea azi, data de 11.07.2014 și în urma deliberării avute a pronunțat următoarea soluție:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile ce formează obiectul acestui dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.03.2013 sub nr._ reclamantul M. C., a chemat în judecată pe pârâta R. Națională a Pădurilor – ROMSILVA, solicitând instanței să se constate că pârâta a împădurit fără drept, o suprafața de 3.556 m.p. din proprietatea sa situată în satul Vărăști, . și să fie obligată pârâta să întocmească o documentație de schimb de terenuri, în baza căreia să-i pună la dispoziție în compensare un teren în zona UP II C..

Prin sentința civilă nr 2688/20.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel București cauza a fost declinată spre competentă soluționare la Judecătoria Călărași.

Cauza a fost înregistrată la această instanță la data de 24.10.2013 sub nr._, cu termen de judecată la data de 20.11.2013, pentru când părțile au fost legal citate .

La acest termen de judecată instanța a pus în discuție obiectul acțiunii și încadrarea în drept, iar reclamantul a arătat că își menține precizările de la fila 130 din dosarul nr._ al C.A. București și că pârâta în prezenta cauza este R. Națională a Pădurilor Romsilva, iar acțiunea este întemeiată pe legea contenciosului administrativ.

Instanța față de precizările reclamantului, a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași și a declinat cauza la Tribunalul Călărași.

Prin decizia civilă nr. 524/14.02.2014 Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a stabilit competența soluționării cauzei la Judecătoria Călărași, cauza fiind restituită acestei instanțe la data de 13.03.2014.

Prin decizia mai sus menționată, Curtea de Apel București arată, de asemenea, că obiectul cererii este constatarea săvârșirii unui fapt ilicit reprezentat de împădurirea fără drept a terenului reclamantului și obligarea pârâtei la întocmirea unei documentații având ca finalitate un schimb de terenuri în compensare.

Față de precizările C. instanța a pus în discuție temeiul de drept al acțiunii calificată ca fiind acțiune în răspundere delictuală civilă, stabilind că temeiul legal al acțiuni formulate este art.998-999 din vechiul Cod Civil.

Ca urmare a cererii formulate de pârâta RNP Romsilva – Direcția Silvică Călărași, în ședința publică din data de 28.05.2014 instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului R. - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA exercitând doar prerogativa administrării acestor terenuri.

De asemenea, pârâta RNP Romsilva – Direcția Silvică Călărași, în baza disp. art. 247 coroborat cu art. 430-432 C.p.c., a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că litigiul a fost judecat definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 2525/07.10.2010 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr. 2502/116/201, pe care a depus-o la dosar în copie. Instanța a respins această excepție, fiind neîntemeiată.

Prin apărările făcute pe fondul cauzei, atât pârâta RNP Romsilva – Direcția Silvică Călărași cât și Statul Român prin Ministerul de Finanțe – reprezentat de ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin AJFP Călărași au solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii.

Instanța din oficiu a invocat excepția dreptului material la acțiune al reclamantului, în raport cu temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere civilă delictuală.

La data de 06.06.2014 pârâta RNP Romsilva – Direcția Silvică Călărași a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea excepției dreptului material la acțiune al reclamantului.

La data de 20.06.2014 pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanțe – reprezentat de ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin AJFP Călărași a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că față de temeiul de drept al acțiunii, pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii nu poate fi răspunzătoare decât persoana care l-a cauzat, respectiv pârâta RNP Romsilva.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului, se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, acesta fiind o excepție peremptorie și absolută, de a cărei soluționare depinde cercetarea fondului litigiului dar și soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanțe – reprezentat de ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin AJFP Călărași, care față de motivele invocate în susținerea sa, implică administrarea de probe ce ar fi necesar a fi administrate și pe fond, pentru identificarea persoanei răspunzătoare de crearea prejudiciului și repararea acestuia conform cererii de chemare în judecată.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, instanța constată următoarele:

Împădurirea suprafeței de 3556 mp, ce face obiectul prezentei cereri de chemare în judecata s-a făcut în anul 1999. de către Ocolul Silvic Călărași, la măsurători rezultând faptul ca acest teren are o suprafață de 3200 mp.

Terenul mai sus menționat a făcut obiectul unei donații a reclamantului către pârâta RNP Romsilva - Direcția Silvică Călărași autentificată sub nr. 1071/06.04.1999, acesta fiind motivul pentru care Ocolul Silvic Călărași l-a împădurit în toamna anului 1999, după cum susține aceasta.

Ulterior prin decizia civila nr. 106A/12.06.2007 a Tribunalului Călărași a fost revocată oferta de donație autentificata sub nr. 1071/06.04.1999.

Din actele și lucrările dosarului, precum și din susținerile părților, rezultă că terenul în speță nu a fost restituit reclamantului.

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Noul C. civ. aflat în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată ce formează obiectul prezentei cauze ,, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ceea ce însemna ca dispozițiile legale aplicabile prezentei cauze sunt cele stabilite de Codul civil din 26 noiembrie 1864 – respectiv art. 998-999 și urm. și Decretul nr. 167/1958 cu completările și modificările ulterioare, care reglementează domeniul prescripției extinctive.

Astfel în speță sunt aplicabile prevederile art. 1, art. 2 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care reglementează prescripția extinctivă.

Conform prevederilor legale anterior menționate dreptul la acțiune având un obiect patrimonial ( așa cum este și cazul în speță), se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul prescripției fiind de 3 ani.

Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît și pe cel care răspunde de ea.

În speță, data de la care curge termenul de prescripție este data la care a fost revocată oferta de donație autentificata sub nr. 1071/06.04.1999 prin hotărârea Tribunalului Călărași emisă la 12.06.2007 când este evident că reclamantul a cunoscut sau a putut să cunoască fapta ilicită și persoana răspunzătoare de producerea sa, astfel că dreptul material la acțiune pentru repararea prejudiciului suferit prin împădurirea fără drept a suprafeței de teren de către pârâta RNP Romsilva - Direcția Silvică Călărași în calitate de administrator al terenurilor forestiere aparținând pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanțe – reprezentat de ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin AJFP Călărași, s-a stins la data de 12.06.2010, reclamantul nefăcând dovada unor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

Este nefondată apărarea reclamantului în sensul că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 21 din Decretul nr. 167/1958 care stipulează că regulile instituite de acesta în ceea ce privește prescripția extinctivă nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie, deoarece acțiunea sa nu este o acțiune reală întemeiată pe dreptul de proprietate (cum ar fi o acțiune în revendicare, uzucapiune sau accesiune ) sau dezmembrămintele acestuia, ci este o acțiune personală ce urmărește repararea unui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită prin care, într-adevăr, i-a fost afectat dreptul de proprietate, însă acest lucru nu schimbă natura acțiunii.

Cum prescripția extinctivă sancționează pasivitatea titularului unui drept, adică tocmai neexercitarea dreptului de a solicita repararea prejudiciului înlăuntrul termenului legal, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului și pe cale de consecință va respinge și acțiunea ca prescrisă .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția autorității de lucru judecat.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului M. C..

Respinge acțiunea formulată de pe reclamantul M. C. și în contradictoriu cu pârâții R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - Direcția Silvică Călărași și S. R. –prin Ministerul de Finanțe reprezentat de ANAF – Direcția regională a Finanțelor Publice Ploiești – prin AJFP Călărași, ca prescrisă.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătorie Călărași.

Pronunțată în ședința publică din 11 Iulie 2014.

PREȘEDINTE Pt.GREFIER

C. S. C. I. I.

Aflată în Co pe anul 2014

Prezenta s-a semnat de noi

Grefier,

V. O.

RED. CSC

TEHNORED. I.I.

EX. 5/28.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1800/2014. Judecătoria CĂLĂRAŞI